duminică, 11 februarie 2024

DESPRE MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei si ale Sfintei Teodora Imparateasa, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI

Intr-o manastire se afla o calugarita care se nevoia in postiri si in privegheri. In fiecare zi mergea din putere in putere si din slava in slava, pregatindu-se pe sine pentru trecerea din aceasta lume. Se nevoia cu mucenicia zilnica a constiintei, ca sa adune vistierie in Ceruri si se ostenea cu multa dragoste  ca sa-L intalneasca pe Mirele sufletelor curate, dispretuind nu numai lumea, pe care mai inainte o iubise nespus de mult, ci si legaturile patimase cu ea. Dorea sa se mantuiasca si se ostenea sa se “afunde” in dumnezeiasca milostivire. In fiecare zi “punea suisuri in inima sa”.

Pe acest suflet a incercat diavolul sa-l insele si sa-l abata din calea cea dreapta a mantuirii. Si a reusit aratandu-i-se de mai multe ori sub chipul unui inger luminos. De fiecare data cand i se arata, vorbea cu monahia despre diferite lucruri. Diavolul ii raspundea la fiecare intrebare a ei, iar monahia se bucura de aceasta.

Dupa o vreme, cand a mers la duhovnicul ei si acesta a intrebat-o cum petrece, monahia i-a raspuns:

-Bine, cu rugaciunile Sfintiei Voastre, Parinte.

Cand duhovnicul a auzit acest raspuns mandru, s-a mahnit si a sfatuit-o spunandu-i:

-Fiica, niciodata sa nu spui “bine”. Chiar de ai face toatele faptele bune, sa te smeresti si sa spui ca esti pacatoasa, deoarece intr-adevar asa suntem.

Atunci monahia i-a raspuns:

-parinte, sa stii ca am spus acest cuvant, deoarece ingerul lui Dumnezeu vine adeseori din Cer la mine si ma cerceteaza.

Duhovnicul fiind incercat, deoarece auzise si trecuse prin multe, si-a adus aminte de cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care spune ca diavolul se preface in inger luminos, si i-a spus:

-Atunci cand va veni din nou “ingerul” sa te cerceteze, spune-i sa ti-o arate pe Maica Domnului! Iar daca ti-o va arata, sa faci rugaciune catre ea. Si daca va ramane pana ce iti termini rugaciunea, atunci sa stii ca este Stapana noastra, iar daca va disparea de indata, sa stii ca aceea este o inchipuire diavoleasca prin care diavolul vrea sa te insele si sa te arunce in pierzare.

Atunci cand diavolul i s-a aratat din nou monahiei, aceasta i-a spus:

-Ingere al lui Dumnezeu, te rog arata-mi pe Maica Domnului, deoarece am mare dorinta sa o vad!

Insa cel care luase chipul ingerului i-a raspuns:

-iti e de ajuns sa ma vezi pe mine. Nu esti vrednica sa o vezi pe Imparateasa tuturor cu ochii trupesti.

Auzind acestea, monahia a cerut diavolului cu mai multa staruinta sa-i implineasca dorinta. Atunci acela i-a palsmuit in inchipuirea ei o tanara foarte frumoasa, ce semana cu o imparateasa, careia monahia s-a inchinat in timp ce rostea cantarea ingereasca: “Bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie…”. Dar in aceeasi clipa inchipuirea diavoleasca a disparut, nesuferind sa auda cuvintele ingeresti. De atunci diavolul nu s-a mai aratat monahiei ca sa o insele.

Dupa toate acestea calugarita a ramas rusinata si s-a imbolnavit. I-a trebuit multa vreme si multe osteneli ca sa ajunga la masura cea dintai.

Asadar, atunci cand cadem in ispite de la diavol, de la oameni sau de la trup, nu exista un medicament mai folositor ca rostirea din inima a numelor lui Iisus si al Maicii Domnului, care sunt mai dulci decat ambrozia si nectarul.

 

 

(Arhim. Teofilact Marinakis – Patericul Maicii Domnului)

Niciun comentariu: