DESPRE PARINTELE PAISIE OLARU

 TAINUIREA II

”…. Parintele Cleopa, desi era unul dintre cei foarte apropiati ai parintelui, marturiseste ca nu-i cunostea in totalitate nevointa. El, intr-o carte aparuta dupa invesnicirea parintelui Paisie, spunea:” Asa era parintele Paisie: smerit, tacut, bland, intelept la cuvant, foarte milostiv si iubitor de aproapele. Intotdeauna cauta pacea sa cu toti si iubea linistea. Nu-i placea sa traiasca intre multi si isi ascundea viata si nevointa. Nimeni nu stia cum se roaga in chilie, ce lucrare are mintea si inima lui, cat sta la masa si cat se odihneste. Pe langa liniste, iubea mult si fiii sai duhovnicesti pe care ii primea la spovedanie la orice ora din zi si din noapte si purta mare grija de mantuirea lor. El nu era prea aspru la canoane, ca tinea cont de asezarea sufleteasca a fiecaruia, si era bland cu toti, precum spune Sfantul Efrem Sirul ca “chipul aducerii la pocainta este numai al blandetii”. Cu iertarea, cu rabdarea si blandetea lui, a castigat multe mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru altii. Uneori batranul dadea si acest sfat, cum ne invata insusi Domnul nostru Iisus Hristos:”Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”. Or, Parintele Paisie a rabdat toate ispitele si necazurile vietii pamantesti pana la sfarsit, mai ales in ultimii cinci ani de orbire, de surzire si suferinta la pat pana cand si-a dat sufletul in mainile lui Hristos”.

 

(Parintele Ioanichie-Parintele Paisie Olaru sau acolo unde salasluia iubirea).