luni, 23 ianuarie 2023

MINIVACANTA LA CLUJ

 MINIVACANTA CLUJ- PRIMA ZI

Saptamana trecuta a fost o saptamana cu multe lucruri de rezolvat, asa ca voi sari peste provocarea saptamanii a treia-Bucurii de ianuarie si voi trece direct la minivacanta pe care o petrecem la Cluj.

De data aceasta, pentru cazare am optat pentru o garsoniera, pentru ca asa am avut posibilitatea sa mancam de acasa, intrucat sotul este la regim. Vizita la Cluj este propgramata pentru controlul pe care sotul trebuie sa il faca. Deci plimbare si sanatate.

Am plecat spre Cluj duminica dimineata, pe frig si ploaie, care ne-au insotit aproape tot drumul. 



Avem o regula clara atunci cand pornim la drum in zi de sarbatoare: la ora 9.30-10 ne oprim la o biserica sau manastire si ramanem la Sfanta Liturghie, De data aceasta, ne-am oprit la biserica de la Predeal (cea care este in centrul orasului).

Dupa Liturghie, o alta oprire a fost cu aproximativ 180 km inainte de Cluj, pentru a servi pranzul. Simteam amandoi nevoia sa servim o ciorbita. Nu am retinut numele restaurantului (promit ca voi mai atenta la intoarcere si va voi spune), insa erau multe masini. O regula pe care o avem atunci cand servim masa pe drum este urmatoarea: ne oprim la restaurantele la care parcarea este plina sau sunt multe camioane. Sigur acolo se mananca bine. Nici de data asta nu ne-am inselat, mancarea a fost delicioasa, servirea prompta si rapida. Jumatate de ora cat am comandat-mancat-platit, a fost un adevarat flux de clienti.

Am ajuns la Cluj in jur de ora 16, ne-am cazat si ne-am odihnit. Oboseala si timpul de afara ne-au tinut in casa.

In aceasta dimineata insa, soarele a fost cel care ne-a intampinat. Pentru ca la ora 12 sotul trebuia sa fie la consult si terapie, iar eu am avut ceva de lucru, am impartit ziua in trei: dimineata, vizita la doua manastiri:

Manastirea Sfanta Elisabeta

 




Si Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului de la Floresti.

 





La intoarcere, eu m-am asezat in coltul cel mai insorit din camera (am uitat sa fac o poza, spre sa mai fie si maine soare) si mi-am inceput lucrul. Ce m-a insotit in cele 3 ore cat sotul a fost plecat a fost soarele si linistea “tulburata” din cand in cand doar de latratul unui catel.

A treia parte a zilei a fost o frumoasa plimbare prin centrul Clujului.




Acum ma retrag sa citesc cartea pe care am ales-o pentru Clubul de carte. Maine voi posta recenzia ei.

2 comentarii:

Daniela spunea...

Ce frumos, Ioana! Clujul e un oraș atât de frumos... Am stat și eu în urmă cu câțiva ani vreme de o săptămână, dar cum împrejurările erau nefericite, nu am putut să vizitez prea mult. Însă în câteva biserici din oraș am ajuns.
Mă bucur că tu ne arăți frumusețea orașului în imagini și descrieri minunate.

din casuta noastra spunea...

Imi aduc aminte cand ai fost la Cluj.
Da, Clujul este un oras foarte placut.