joi, 30 mai 2024

Am citit......

 “Intoarcerea la Hristos” – Ioan Ianolide


In Postul Pastelui am citit cartea “Intoarcerea la Hristos”, o carte cutremuratoare. Stiam ceva despre reeducarea de la Pitesti si de ceea ce au patimit cei inchisi pentru simplul fapt ca erau crestini, insa Ioan Ianolide a scris cu atata acuratete “cele ce a trait, a vazut si a suferit”, incat am avut senzatia ca sunt acolo, langa ei. Tot citim despre mucenicii din primele veacuri, insa patimirea celor din inchisorile comuniste nu difera de aceea a vechilor mucenici.

Pe de alta parte, Ioan Ianolide, fara a pune accent pe aceasta, a realizat o comparatie extraordinara intre cei ce s-au lasat cu totul in mana lui Dumnezeu si cei care l-au hulit pe Dumnezeu.

Primii au fost intariti de Dumnezeu sa reziste la atrocitatile pe care erau nevoiti sa le indure. Chiar daca trupeste au patimit extrem de mult, sufletul le-a ramas curat. Au avut puterea de a nu judeca pe asupritori. Sa fii chinuit in cele mai groanznice moduri, sa induri zi si noapte, timp de ani si ani de zile, tot felul de mizerii ce trec dincolo de puterea de intelegere, fara sa ripostezi in nici un fel, nu poate fi decat dar de la Dumnezeu.

Cat despre asupritori (tot dintre detinuti), despre cei care huleau cele sfinte, nu pot sa spun decat ca am ramas socata de bestialitatea de care au putut da dovada. Este greu de redat in cuvinte, ce idei de tortura aveau si le puneau in aplicare.

Ioan Ianolide a fost incarcerat alaturi de Valeriu Gafencu si despre acesta spune: “Am trait sa marturisesc ca sunt un om fericit intrucat am vazut un om in care via, gandea, zambea, traia si biruia Hristos;Valeriu Gafencu”.

Sunt multe de spus despre aceasta carte, insa va invit sa o cititi si sa aflati si alte lucruri interesante.

Eu una, dupa ce am citit-o, am renuntat la nemultumire, la vaicareala, ma bucur de tot si dau Slava lui Dumnezeu pentru fiecare clipa, pentru fiecare zi.

4 comentarii:

copilarim spunea...

Ciitind recenzia ta, mi-am amintit despre un documentar despre Ip si Trasnea (si masacrele de acolo). La un moment dat o intreaba reporterul pe una dintre putinii supravietuitori daca nu isi doreste razbunare. Si raspunsul acela a fost. edificator. Desi cuvantul poate nu este cel mai potrivit. A spus ca cei de acum, nu pot fi invinovatiti de crima facuta de anumiti oameni. Si ca nu aduce niciun fel de folos nimanui. Era atata blandete in acea persoana, care isi pierduse intreaba familie intr-o clipita, si care fusese practic salvata de tatal ce se aruncase cand au inceput sa traga deasupra ei, pentru a o salva.

Din aceste lucruri ar trebui sa invatam sa fim mai buni.. sau sa nu uitam mai bine zis sa fim buni... Mi-as dori sa nu se mai intample niciodata astfel de grozavii.

In alta ordine de idei, referitor la inchispri si nu numai, oamenii cand li se da puterea si nu risca sa fie trasi la raspundere, se pot transforma in bestii...

Pupici cu drag!!! 🤗

Luiza spunea...

Am citit si eu cartea, era tot Postul Pastelui, în 2019, și efectiv nu ma puteam dezlipi de ea, chiar vreau sa o recitesc.
M-au socat cele descrise în carte, atâta suferinta este inimaginabila, mai cu seamă pentru noi care traim în pace și confort.

din casuta noastra spunea...

Întotdeauna cei care trec printr-o suferință, mai mare sau mica, vad altfel lucrurile și devin mai buni, mai blânzi, mai îngăduitori cu cei din jurul lor.
Știi ce se spune: daca vrei sa vezi adevăratul caracter al unui om pune-l într-un post de conducere.
Pupici și o zi frumoasa!❤️🤗

din casuta noastra spunea...

Multa și îngrozitoare suferință. Când am citit cartea mi-a fost rușine de văicărelile mele, de nemulțumirile pentru lucruri care par (sau chiar sunt) neînsemnate.
O zi frumoasa Luiza!❤️🤗