marți, 16 aprilie 2024

BUNATATI

 Tocăniță de post


Ingrediente: 1 kg ceapa, 3-4 căței usturoi (mai mari), 4-5 ardei capia (de la congelator), 2 kg cartofi, 50-60 ml ulei, 1/4 linguriță turmeric, 1/4 lingurita boia dulce, 1/4 linguriță piper proaspăt macinat, 1/2 lingurita chimen (opțional), 1 linguriță sare, 1 lingură oțet, 1 legătură mărar.

Mod de preparare:
1. Se pregătesc legumele astfel:
-ceapa se taie julien;
-usturoiul se toacă mărunt;
-ardeii se taie cuburi nu foarte mici;
-cartofii se taie cuburi și se țin la apa rece.
2. Într-un castronel se amesteca urmatoarele condimente: turmericul, boiaua și piperul.
3. Odată legumele pregătite se incepe prepararea delicioasei tocănițe la foc mediu:
-Într-o cratiță antiaderenta se pune uleiul la încins, se adaugă chimenul și se lasa 1-2 minute, să-și lase aroma.
-Se adaugă ceapa și sarea și se lasă la până când se înmoaie. Se amesteca ocazional, ca să nu se prindă.
- Se adaugă usturoiul și se mai lasă 1 minut amestecând continuu.
- Se adaugă ardeiul tăiat și se lasă 2 minute, amestecând din când în când.
- se adaugă cartofii și condimentele și se mai lasă 1 minut, după care se adaugă apă caldă cat sa acopere cartofii.
- Se acoperă cratița și se lasă să fiarbă la foc mic până când cartofii sunt foarte bine fierți.
- La final se adaugă oțetul, se mai lasă să dea 2-3 clocote și se potrivește de sare.
- Se stinge focul și se adaugă mărarul tocat mărunt.
Se servește cu murături sau salata de primăvară, alaturi de pâine proaspătă.
Este delicioasa.

4 comentarii:

copilarim spunea...

Apetisant!!!
Uneori, citind ingredientele, imi amintesc cand puteam tolera cam orice .. acum tot ce folosesc e putina sare si atat (din cea neiodata).
Cine stie, poate candva.. dar delicioasa e tocanita.
Felicitari si sa va fie de bine :*

CARMEN spunea...

sunt sigura ca este foarte gustoasa aceasta tocanita! Multumim pentru reteta!
Parca mi-e dor de vremurile când gateam asa... Acum, nu bagam nimic in frigider, gatim doar cât mâncam in ziua respectiva, doua portii. Atunci când folosesc cartofi, socotesc cam 2-3 catrofi mijlocii, de persoana.
Noi ieri am mâncat supa de spargel - este sezonul ☺ In fiecare primavara facem asa o cura de spargel - cica ar curata rinichii.

PS: stiam ca uleiul ca și vinul, sunt interzise în post...

din casuta noastra spunea...

Rux, este foarte gustoasa și adăugând doar putina sare, fara alte condimente. Așa am făcut inițial aceasta tocanita și era foarte gustoasa. Ulterior am imbunatatit-o.
Mulțumesc frumos.
Te îmbrățișez 🤗

din casuta noastra spunea...

Eu gătesc cantități mai mari pentru că mai am și o bunicuța căreia îi dau, când vin copiii în week-end vor și ei. Și.... asa m-am obișnuit🤣.
Interesanta supa de sparanghel. Nu am mâncat și nici nu am gătit, însă mi-ai dat o idee.
Acest post mai aspru, fara ulei și vin, se tine in special de călugări.