joi, 24 octombrie 2024

pilda

 Pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Areta si ale Sfintilor Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre învătătorii si proorocii mincinosi si fătarnici.

„Feriti-vă de proorocii mincinosi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15). Iar prooroci mincinosi îi numeste aici nu pe eretici, după cât mi se pare, ci pe cei ce duc viată spurcată, dar se acoperă cu fapte bune. Drept aceea a si zis Domnul, grăind: „După roadele lor îi veti cunoaste pe ei.”Că printre eretici este cu putintă a afla, de multe ori viată bună, dar printre fătarnici, de care vorbim acum, nicidecum. Deci, dacă si pe acestia îi osândeste, care a zis acestea, pentru că ei se vor schimba mai degrabă. Firea căii acesteia, pe care au voit a umbla este însă de asa fel, primejdioasă, rea si fătarnică, încât omul fuge de osteneli, si caută numai a se arăta cuvios; drept aceea si este mustrat de îndată. Despre fătarnici, dar, si Pavel, arătând, zicea că el, cu cuvinte bune, înseală inimile celor fără de răutate. Si câtă blândete! Că n-a zis să-i pui la chinuri pe dânsii, ci să nu primiti vătămare de la dânsii si să nu intrati la dânsii fără de pază.

Iarăsi, să nu ziceti că nu este cu putintă a cunoaste pe unii ca aceia, că si prin pilde omenesti se spune asa: „Au, doar, se culeg struguri din mărăcini, sau din scai, smochine?” Asa, tot pomul bun face roade bune, iar pomul cel rău, roade rele face. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău nu poate să facă roade bune. Iar ceea ce vrem să spunem, că nu găsesti la dânsii nici blândete, nici omenie, ci numai singure pieile cele de oaie, cuvintele. Drept aceea, lesnicioasă este si cunoasterea lor. Deci, a zis acestea, de vreme ce multi dintre cei răi se socotesc buni, încât nu poti să zici că te-ai înselat, nici că nu te-ai priceput. Iată, ti-am arătat tie cu dovedire întelesul cel din cuvântul acesta, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine slavă în veci! Amin.

(Proloage).

2 comentarii:

Daniela spunea...

Doamne ajută! Mila Domnului cu noi toți! 🙏

din casuta noastra spunea...

Amin!