Despre umilinta sufletului

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor si ale Sfantului Mucenic Nestor, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, Cuvânt al Sfântului, Părintelui nostru Evagrie, despre umilinta sufletului.

A zis bătrânul: „Vai de sufletul celui ce a păcătuit după Sfântul Botez, că datoria lui este să nu fie fără de grijă până la suflarea lui cea mai de pe urmă. Că, omul cade si se roagă Domnului, cersind mila, si plânge si se mâhneste ziua si noaptea, îmboldindu-se cu amar de cugetul său, asteptând singur să iasă din temnita trupului si la Judecătorul să meargă si nu stie ce-l va întâmpina pe el, până la urmă. Bietul călugăr, ori de va fi făcut slujba lui, ori rugăciune de va fi trimis către Judecătorul, nu stie, însă, de sunt întoarse înapoi sau dacă vor fi primite; drept aceea să nădăjduim la mila lui Dumnezeu. Că nu stie omul cum va merge la Judecătorul Său, pe Care L-a mâniat si nici ce-l asteaptă pe sufletul său: Fără numai răni, rusine si osândă.”

Si, iarăsi, zicea despre sine, dar mi se pare că si pentru noi zicea: „Vai mie, că mă numesc credincios si m-am făcut mai rău decât necredinciosii. Că aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu, nici nu s-au lepădat de El. Iar eu, cunoscându-L pe El si luând de la Dânsul dar duhovnicesc, m-am spurcat cu fapte rele si departe de la mine L-am gonit, iar bogătia cea dată mie am risipit-o rău. Vai tie, suflete, că, stiind, păcătuiesti! Amar tie, suflete, că, păcătuind, încă mai adaugi! Amar tie, suflete, că, adăugând, nu te rusinezi, ci încă si altele mai adaugi! Amar tie, suflete, că de cugetul tău te osândesti si credintă nu ai! Amar tie, suflete, de câte ori te făgăduiesti Domnului si iarăsi faci rele! Vai de tine, suflete cum calci porunca lui Dumnezeu si ca un netrebnic te amesteci între călugări! Vai tie, suflete, că păcătuiesti cu trupul si, iarăsi, faci plăcerea trupului! Vai de tine, suflete, că astepti moartea, dar limba nu-ti închizi! Amar tie, suflete, că faptele Sfintilor nu le faci, dar pomenirea lor o serbezi, numai ca să-ti saturi pântecele! Amar tie, suflete, că praznicele lui Dumnezeu le cinstesti, si de mâncări te îngrijesti, iar praznicele cele duhovnicesti nu le stii! Amar tie, suflete, că nu-ti aduci aminte, nici că de va păcătui cineva lui Dumnezeu, acela nu are praznic pe pământ, ci plângere totdeauna, si sfărâmare de inimă! Vai tie, suflete, că zi după zi amâi si singur pe tine te amăgesti, zicând: Mâine mă voi pocăi; si nu stii, oare, vei ajunge ziua de mâine, sau nu! Vai de tine, suflete, de câte ori te-a miluit pe tine Dumnezeu si iarăsi te-ai trândăvit, de câte ori te-a luminat si tu n-ai cunoscut, de câte ori te-a îndulcit, iar tu nu te-ai îngrijit! De câte ori te-a întărit, iar tu te-ai slăbit! De câte ori te-a tămăduit, iar tu te-ai rănit! De câte ori te-a învătat, iar tu n-ai trăit în acele învătături! Oh, suflete, amar sotule al meu! Despre ce te vor întreba mai întâi pe tine îngerii si pentru ce vei da răspuns mai întâi? De care lucru vei răspunde? Din cele ce ai păcătuit? Adu-ti aminte, dar, de înfricosătoarea judecată si de groaznica răsplătire pentru cele ce ai păcătuit, pentru poruncile Făcătorului tău, pe care le-ai călcat cu cuvântul sau cu fapta, sau cu gândul. Adu-ti aminte si de frica ce va să fie la strasnica judecată si de cea după judecată osândire în foc si în întuneric si în scrâsnirea dintilor, la viermele cel neadormit si de groaza cea nedomolită! 0, amar si sărman suflet, stii că desfrânatii în foc vor merge, si tu esti desfrânat. Stii că tâlharii întru întuneric se trimit, iar tu esti tâlhar. Stii că clevetitorii si hotii la viermele cel neadormit se vor osândi, iar tu esti defăimător! Stii că cei ce n-au miluit nu se vor milui, iar tu n-ai miluit! Stii că tot făcătorul de rele cu diavolul este osândit întru adâncul focului celui mai dedesupt, si tu nici un bine la Dumnezeu nu ai făcut! Stiind moartea, pentru ce nu-ti aduci aminte de ziua mortii si nu-ti plângi faptele tale? Cugetă la Cine te-a zidit, Cine ti-a dat sufletul, Cine te-a înviat, cum ti-a zis tie să faci poruncile si ce vei lua, de le vei păzi pe ele si ce, de nu le vei păzi! Iar tu la acestea nu gândesti si acestui trup de tină plăcându-i, i te supui, cu mâncare si cu băutură si cu vorbe desarte, cu cuvinte bârfitoare, cu fapte de desfrânare, desi stii că, pentru tot cuvântul si gândul, vei da răspuns.

Acestea să le cugeti si să le ai la inimă, cu umilintă si cu plângere si tânguire. Că tu n-ai iubit, nici ai dorit, nici ai râvnit la viata Sfintilor bărbati, cum si-au petrecut viata lor, în plânsuri, în tânguiri si în umilintă. De acestea, aducându-ti aminte, strigă către Domnul, zicând: Eu, ca David, neudându-mi asternutul cu lacrimi, nu i-am iubit smerenia, fecioria am urât, desfrânarea am iubit, curătia am lepădat-o, am iubit spurcăciunea, am iubit îngrozirea, iar blândetea am urât. Ura am primit-o, iar dragostea am lepădat-o. De nesatiu m-am apropiat, iar postul l-am urât. Betia am iubit, iar trezia am urât. Zgârcenia am primit, iar milostenia am lepădat. De pat moale m-am apropiat, iar de cenusă am fugit. Haină frumoasă am iubit, iar pe cea de păr am urât-o. Mâncări multe am poftit, iar mâncarea uscată am desfăimat-o. Am iubit a face plăcere diavolului, iar poruncile Tale, Stăpâne, le-am lepădat. Ci, Doamne, Preasfinte împărate, caută-mă pe mine, ca pe oaia cea rătăcită, sau ca pe drahma cea pierdută. Că eu însumi sunt cel ce am luat un talant. Eu sunt robul cel lenes si netrebnic. Ci Tu, Doamne, aseamănă-mă pe mine cu fiul cel desfrânat, cu vamesul si cu tâlharul.

Iar tu, suflete al meu, adu-ti aminte de tine si gândeste cum vei suferi năpraznica despărtire de trup, când îngerii cumpliti si înfricosati vor veni după tine si te vor răpi, în ceasul în care nu astepti si in vremea în care nu vei stii. Ce lucruri vei trimite înaintea ta în văzduh, când vrăjmasii tăi cei din văzduh îti vor cerceta faptele tale? Si cum vei suferi venirea cea înfricosătoare a Domnului, la cercarea si întrebarea a toată lumea, când cerul de arderea Dumnezeirii Lui va pieri, când stelele vor cădea, când soarele se va întuneca, când luna va pieri, când îngerii se vor înspăimânta, când Puterile înainte vor alerga, când Heruvimii vor cânta, când Serafimii vor striga, când toată făptura va zice: Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Cel ce judecă vii si mortii?

Atunci se vor pune scaunele si Cărtile se vor deschide, arătând faptele noastre cele de noapte si cele de zi. Si râul cel de foc va curge, mistuind tot pământul. Si vom sta înainte goi, fiecare doar cu faptele sale. Si va porunci Domnul îngerilor Săi si vor despărti pe cei drepti de cei păcătosi. Cum, suflete, nu-ti este jale de tine, auzind glasul Domnului, grăind celor drepti: Veniti cei ce ati făcut voia Mea de împărătiti împreună cu Mine. Sau cum nu te cutremuri, auzind glasul cel aspru pentru păcătosi: Duceti-vă de vă chinuiti în focul vesnic cu diavolul, cei ce ati făcut voia lui. Oh, suflete, această judecată să o primesti în minte si să o pui la inima ta, si umblând si sezând si sculându-te. Si să nu dai somn ochilor tăi, ci pocăintă si lacrimi si priveghere să primesti. Si să nu încetezi a striga către Făcătorul tău, zicând: Stăpâne împărate, miluieste-mă pe mine cel căzut, ridică-mă pe mine cel întinat în noroiul păcatelor. Că măcar de sunt păcătos mai mult decât toti, dar a Ta făptură sunt si cred întru Tine, Cel ce poti si pe mine a mă mântui. Că milostiv esti si nu voi conteni a striga către Tine, până ce mă vei albi pe mine ca zăpada si mă vei curăta pe mine ca pe o oglindă si până ce-mi voi da fără prihană sufletul meu în mâinile Tale. Că binecuvântat si proslăvit esti în veci. Amin”. (Proloage).