Pilda

 Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Haritina si ale Sfintilor Cuviosi Daniil si Misail de la Manastirea Turnu, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt al Sfântului Andrei, despre furul de morminte.

În Constantinopol a murit fiica unui dregător, care îsi petrecuse viata sa în feciorie curată. Iar când murea, a rugat pe tatăl său ca să o îngroape pe ea înaintea cetătii, la casa de săraci ce era în via lor. Si dacă a adormit, luând-o, au dus-o la acel loc si au îngropat-o după obiceiul crestinesc. Si, într-acea cetate era un fur de morminte care, dezgropând pe morti, dezbrăca hainele de pe dânsii. Acela, stând în drum, pândea unde vor îngropa pe acea fecioară. Si, cunoscând mormântul ei, a gândit ca, ducându-se noaptea, să o dezgroape si să ia de pe dânsa îmbrăcămintea.

Deci, s-a întâmplat că mergea într-acolo Sfântul Andrei, făcând el pentru Hristos, obisnuitul său mare zel. Si, cum l-a văzut pe acel fur de morminte, a cunoscut cu duhul gândul lui cel rău, si, vrând să-l abată pe el de la acel lucru, căutând spre dânsul cu chip sălbatic, ca si cum s-ar fi mâniat, i-a zis : „Asa grăieste duhul judecătii, către cel ce răpeste hainele celor ce zac în morminte: De acum tu nu vei mai vedea soarele, de acum tu nu vei mai vedea ziua, nici fata omenească, pentru că se vor închide usile casei tale si mai mult nu se vor deschide, se va întuneca tie ziua si nu se va lumina în veci!” Iar el, auzind aceasta, n-a înteles ce grăieste Sfântul si, neluând în seamă cele zise, s-a dus. Dar Sfântul a zis către el: „Deci pleci? Nu fura, că mă jur pe Hristos, că de vei face aceasta, nu vei mai vedea soarele”. Iar el, cunoscând ce i-a zis, a început a se mira, cum de îi stie gândurile lui si, întorcându-se către cel „nebun” pentru Hristos, a început a-i zice: „Cu adevărat esti bolnav, îndrăcitule, si grăiesti cele nestiute si ascunse, din turburarea demonului. Dar eu mă voi duce acolo ca să văd ce este adevărat din cuvintele tale.” Iar Sfântul, sărind, a trecut alăturea. Apoi, ticălosul acela, făcându-se seară, a aflat vreme prielnică, si, ducându-se, a prăvălit piatra de pe mormânt si a intrat într-ânsul si mai întâi a luat haina cea mai de deasupra si toată podoaba, că de mult pret era; si, după ce a luat toate, a vrut să plece. Apoi, i-a zis lui gândul: „Foarte bună este si cămasa; să o iei pe ea!”. Si, luând cămasa de pe fecioară, i-a lăsat trupul gol si vrea să iasă. Iar fecioara, moartă fiind, din porunca lui Dumnezeu si-a ridicat mâna sa cea dreaptă si l-a lovit pe el peste obraz si îndată au orbit ochii lui. Si, înspăimântându-se, ticălosul a început a tremura, încât, de frica aceea începură a i se muia fălcile si dintii, genunchii si toate oasele. Si, deschizându-si gura sa, fecioara cea moartă a grăit către; dânsul asa: „Ticălosule, nu te-ai temut de Dumnezeu? Nici n-ai gândit că si tu esti om ? Se cădea tie să te rusinezi de goliciunea feciorească si destul îti era ceea ce întâi ai luat, iar cămasa să o fi lăsat trupului meu gol. Dar nu m-ai miluit si cumplit om te-ai arătat mie si ai gândit să mă faci de râs, la a doua venire a Domnului, tuturor sfintelor fecioare. Deci, acum, eu te voi face să nu mai furi niciodată, ca să stii că viu este Dumnezeul Iisus Hristos, că după moarte este judecată, răsplătire si pedeapsă. „Si, acestea zicându-i, fecioara s-a sculat si, luându-si cămasa, s-a îmbrăcat si, punându-si pe sine toate podoabele si hainele, s-a culcat si a zis: „Tu Doamne, pe mine una spre nădejde m-ai sălăsluit.” Si asa, cu pace, a adormit.

Iar ticălosul acela abia a putut iesi din mormânt si, aflând gardul viei, a iesit la calea ce era aproape si asa, cercând cu mâinile pe gard, a mers la poarta cetătii. Iar celor ce-l întrebau pricina orbirii lui, el altfel de cum fusese le spunea toate. Dar, mai pe urmă, le-a spus toate, pe rând, unui prieten al său. Si de atunci a început a cere milostenie si asa se hrănea. Iar odată, sezând singur, îsi zicea lui însusi: „Blestemat să fii, gâtule, că pentru tine am luat orbirea aceasta.” Si iarăsi zicea: „Cel ce-si hrăneste pântecele său să muncească si să nu fure, ca să-l hrănească.” Si îsi aducea aminte de Sfântul Andrei si se mira că a văzut dinainte si i-a proorocit toate cele ce aveau să i se întâmple lui. Si multi din vremea aceea, auzind această minune, s-au lepădat de lucrul satanei si s-au făcut mai buni cu fapta si cu obiceiul, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

(Proloage).