joi, 12 octombrie 2023

PERSONALITATI-I

 “ROMANI LA PORTILE CERULUI”

 “Romani la portile cerului” este spectacolul prezentat de teatrul Masca la Festivalul “Sinaia Forever”. In postarea in care am vorbit despre festival, doar am amintit de momentul lor, tocmai pentru ca am mi-am dorit sa le acord mai multa atentie. In cateva cuvinte si prin mimica extraordinara a actorilor am aflat informatii foarte interesante despre diverse personalitati care si-au lasat amprenta in istoria tarii.


Unul dintre acestia este Anghel Saligny, intemeietorul ingineriei romanesti, considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale in constructia podurilor pe structura metalica (folosind structura armata) si pe care Regele Carol l-a numit “O glorie a Romaniei”. A studiat in Germania insa, atunci cand i s-a propus sa ramana acolo, a refuzat: “Multumesc domnule profesor, stiu ca a ramane in Germania inseamna sa am multe usi deschise, dar eu vreau sa lucrez pentru tara mea, pentru Romania”.

 O alta personalitate este Martha Bibescu romanciera, eseista, poeta de expresie romana si franceza, care a lasat in urma imaginea unei femei care a scris si a trait istorie.

In anul 1954 Academia Franceza ii ofera marele premiu de literatura pentru intreaga opera, iar in anul 1955 devine membra a Academiei Regale de Limba si Literatura Franceza din Bruxelles.

In anul 1962 primeste legiunea de onoare a statului francez, iar in anul 1963 devine consilierul presedintelui Charles de Gaulle pe problemele romanesti.

 “Artele sunt o binecuvantare. Imita dragostea si dau voie inimii sa creada ca iubeste fara sa ceara nimic in schimb, ceea ce e singurul mod de a iubi pentru totdeauna” – Martha Bibescu.

Elena Caragiani Stoenescu este prima femeie aviator din Romania, una dintre primele femei din Romania licentiata in drept si primul corespondent de razboi din avion din lume.

S-a nascut la Tecuci in anul 1887. Desi pasionata de zbor, la dorinta tatalui, urmeaza facultatea de Stiinte juridice si devine prima femeie avocat din Romania. Desi admisa in baroul din Bucuresti, autoritatea superioara ii retrage acest drept, pe motiv ca nici o femeie nu poate fi avocat.

Se indreapta spre pasiunea ei – zborul – si urmeaza cursurile “Ligii aeriene” de la Baneasa, scoala condusa de printul George Bibescu. Din pacate, nu obtine brevetul de pilot, motivul fiind acelasi: o femeie nu poate fi egala barbatilor. Obtine insa acest brevet in Franta.

In anul 1916 revine in tara si, pentru ca este refuzata ca pilot de razboi, salveaza sute de vieti prin transportarea ranitilor, punand astfel bazele aviatiei sanitare romanesti.

 “Statul roman mi-a intors spatele, dar cerul Romaniei ma recunoaste, ma primeste cu bratele deschise”.


Sursa informatii:

http://www.masca.ro/teatru/romani-la-portile-lumii/

Un comentariu:

copilarim spunea...

Foarte interesanta initiativa. Mi-a placut ideea de cand am vazut prima data pozele (initial am crezut ca au facut ceva statui :D