Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Dionisie Areopagitul si ale Sfantului Mucenic Teoctist, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
-Ei, eu nu tai franghia
(Staretul se refera la comunicarea cu Dumnezeu, la rugaciune).
-Gheronda, uneori, cand din
pricina ascultarii nu merg la Pavecernita si sunt foarte obosita, imi spun: ”Sa
ma intind putin si voi rosti Rugaciunea lui Iisus”, dar in cele din urma ma ia
somnul si nu fac nimic.
-Nu asa, binecuvantato! Chiar si
atunci cand esti foarte obosita, sa nu te intinzi pe pat fara sa faci
rugaciune. Sa spui un “Sfinte Dumnezeule” si Psalmul 50, sa saruti icoana lui
Hristos si a Maicii Domnului, sa faci semnul crucii pe perna ta si apoi sa te
culci. Sa pui ceasul sa sune cu o ora inainte de a incepe slujba, ca sa te
scoli si sa iti faci canonul. Este trebuinta de silire, dar sa o simti ca pe o
necesitate, sa te silesti cu toata inima ta. “Pe datatorul de buna voie il
iubeste Dumnezeu.”
-Si atunci cand nu am deloc
ravna?
-Sa te silesti pe tine insati
sa faci ceva duhovnicesc. Sa te ingrijesti ca in fiecare zi sa faci putin
studiu si putina rugaciune. Studiul, rugaciunea, psalmodia sunt vitamine care
ii trebuiesc sufletului in fiecare zi.
Sa nu lasam sa treaca ziua fara
sa facem rugaciune. Imi aduc aminte ca in razboi, atunci cand treceau mai multe
zile fara sa atacam, trageam in aer cateva focuri de arma. Daca nu faceam asa,
dusmanii ar fi zis: “aceia dorm” si ne-ar fi luat prin surprindere. La fel sa
facem si in nevointa duhovniceasca. Daca vreodata ne simtim istovit si nu ne
mai putem indeplini toate indatoririle noastre duhovnicesti, sa nu taiem
franghia, adica comunicarea cu Dumnezeu, ci sa facem macar cateva metanii,
cateva siraguri de rugaciuni. Adica sa tragem vreo doua rafale, ca sa nu ne
robeasca tangalachi. Iar dupa ce ne vom reveni, sa incepem iarasi nevointa
noastra dupa randuiala.
Atunci cand cineva isi lasa
cele duhovnicesti, daca nu face macar cateva metanii, vreun sirag de rugaciune,
se salbaticeste. Treburi poate face, rugaciune insa nu. Vad monahi care fac tot
felul de treburi fara oprire si lasa studiul si rugaciunea:”Hai s-o fac si pe
asta, hai s-o fac si pe cealalta” si renunta la rugaciune, iar in cele din urma
se salbaticesc, devin ca mirenii. Am vazut argati care o zi intreaga, de dimineata
pana seara, puteau sa stea in soare si sa ciopleasca sau sa taie lemne, insa
intreita plata sa le fi dat si nu puteau sa stea in biserica o jumatate de
ceas, ci ieseau afara si fumau. Am observat lucrul acesta.
Cand omul nu se roaga, se
departeaza de Dumnezeu si devine ca boul: munceste, mananca si doarme. Si cu
cat se departeaza de Dumnezeu, cu atat mai anevoioase devin lucrurile. I se
raceste inima, dupa care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca sa-si revina,
trebuie sa i se inmoaie inima, sa inceapa pocainta, sa se cutremure.
(Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre
rugaciune)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu