luni, 20 octombrie 2025

Pelerinaj

Pelerinaj la Iași -ziua a doua

Pensiunea care ne-a găzduit - Trei Fântâni - este foarte aproape de Mănăstirea Vlădiceni, deci aici am participat la Sfânta Liturghie și am ascultat cuvântul de învățătură al părintelui Calistrat.



Biserica, destul de micuța, a devenit neîncăpătoare pentru cei care au ales să fie aici în această frumoasă zi de toamna. Deși vântul a fost destul de "nervos", multi au ales să stea și să asculte slujba de afara.

Înainte de a merge la slujba, părintele Calistrat ne-a binecuvântat și ne-a spus un cuvânt de folos despre smerenie: ce este smerenia? Smerenie este atunci când alegi sa nu te răzbuni, smerenie este atunci când treci cu vederea anumite răutăți, smerenie este atunci când alegi pacea în locul dreptatii.

Odată slujba terminata, am revenit la pensiune unde am servit un borș moldovenesc de găină, ce ne-a mers la casa sufletului. Doamne, ce bun ar fi fost acest bors cu o seară înainte, când am venit toți înfrigurați. După felul doi, am fost serviti cu delicioase gogoși.

Atmosfera plăcută de la restaurantul pensiunii (la masa eram doar noi, pelerinii de la Mizil, pentru că ocupasem întreaga pensiune), meniul foarte bun, ne-au făcut pe toți să ne așezăm la povesti. Părintele a fost cel care ne-a dat plecarea, știind că trebuie să ajungem și la Mănăstirea Hadambu, iar de acolo până acasă drumul este destul de lung.

Ne-am luat la revedere de la gazde, le-am mulțumit pentru ospitalitate și am pornit spre Mănăstirea Hadambu.

Daca dimineața era frig, ploaie usoara și vânt puternic, acum soarele ne-a însoțit tot drumul. Peisajul încântător, toamna a "aruncat" peste pomi cu mii de culori. Am incercat, așa, din mers sa fac câteva fotografii. Nu știu dacă am reușit să cuprind splendoarea pădurii.




La Mănăstire, ne-am închinat la Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului,

si la o părticică din Moaștele Sfântului Pantelimon, după care părintele Ilarion ne-a povestit istoria acesteia.
Un scurt popas la pangarul Mănăstirii și am pornit spre casa, făcând o scurta oprire.
A fost o experiență frumoasă pe care dorim sa o repetăm, de cate ori va fi posibil.

Un comentariu:

Ianolia spunea...

Foarte frumoasă zona și pare, cumva, că are și un element de pace lăuntrică in peisaj și atmosferă. Sigur adaug acest loc pe listă pentru viitoare optiri. ❤️💐