Maica Domnului ajuta pe Sf. Constantin

Ocrotire nebiruita (IV)

Sfantul Constantin s-a nascut in secolul al IX-lea in Sinadele Bitiniei din parinti evrei. La varsta de noua ani, pe cand se afla cu mama lui sa cumpere zarzavaturi, a vazut un negustor crestin ca si-a facut semnul Sfintei Cruci peste gura, atunci cand casca. Aceasta l-a impresionat pe micul Constantin si si-a facut si el semnul crucii. Țprin semnul Sfintei Cruci, Harul Celui Rastignit a stapanit intreaga lui existenta”, se povesteste in viata Sfantului.

Din acea clipa “a inceput sa auda o voce dulce, tainica, care ii soptea incet la ureche tainele Crestinismului”. Chipul sau era inconjurat de stralucrie, sufletul sau renastea impodobit cu harul adevaratilor crestini si se schimba, iar inima sa ardea de dragoste pentru Iisus, “pe Care adesea Il chema. Invatat fiind launtric de Insusi Dumnnezeu, se ingrijea sa devina mai curat.”. S-a daruit nevointei si a reusit sa se lipseasca cu bucurie cateva zile de orice mancare.

Intr-o zi a auzit o voce cereasca care il chema. In acelasi timp, a aparut inaintea lui un nor luminos, precum i s-a aratat odinioara lui Moise. Condus de acel nor, a ajuns la Manastirea Fluvutiu, aflata in partile de rasarit ale Olimpului Bitiniei. Acolo a intalnit Batrani purtatori de Duh, incercati in virtute si in adevarata viata ascetica.

A povestit egumenului toata viata sa si toate lucrurile minunate care i s-au aratat si a cerut sa fie botezat. Atunci i-a aratat o cruce si i-a cerut sa o sarute. Tanarul, cuprins fiind de o emotie sfanta, a sarutat “partea de jos a Crucii”. Atunci egumenul “a apropiat icoana lui Hristos” de fruntea lui si l-a pecetluit cu o pecete nestearsa.

La botez i-au dat numele de Constantin. Cand a iesit din cristelnita, pe marmura unde a calcat s-au intiparit urmele picioarelor lui.

Rugandu-se intr-o zi in fata icoanei Sfantului Spiridon, l-a vazut in vedenie pe cunoscutul ierarh, care l-a poftit sa viziteze, ca inchinator, patria sa, Cipru. S-a inchinat cu multa evlavie la nenumaratele biserici de acolo. Intr-o noapte i-a aparut in vedenie Cuviosul Mucenic Palamon si l-a indemnat sa vina la biserica lui. A ajuns acolo cu multa osteneala, datorita distantei mari si a drumurilor greu de strabatut. Cuviosul Mucenic “i-a dat in biserica sa in chip minunat mana lui cea dreapta si l-a insarcinat ”sa o duca la Manastirea lui Iachint, aflata in partea de sud, in apropierea Niceii.

Ajuns la Manastirea lui Iachint, “a dat sfintele moaste parintilor de acolo”.

S-a folosit de sederea lui in Manastirea lui Iachint, pentru a propovadui Evanghelia Domnului evreilor din Niceea. La inceput cuvantul lui a avut o oarecare izbanda, dar putinii evrei care au devenit crestini, s-au facut pricina de a se rascula cei de un neam cu ei impotriva Sfantului Constantin. Il socoteau “un vrajmas periculos, de care trebuiau sa scape cu orice pret”. De aceea de multe ori i-au intins diferite curse, pentru a-l ucide.

Intr-o zi s-au adunat la o bisericuta a Maicii Domnului, care era parasita si pustie. L-au tarat acolo cu sila pe Sfantul Constantin, hotarati fiind sa-l omoare. Constantin se gasea intr-o imprejurare fara scapare. Insa Imparateasa Cerurilor, care stia viata lui cea sfanta, nevointele duhovnicesti, dragostea catre Fiul ei si incercarile lui de a-i mantui pe evreii din Niceea prin propovaduirea Cuvantului Fiului lui Dumnezeu spre mantuire, a alergat in ajutorul lui. “Vasul alegerii” lui Dumnezeu nu trebuia pierdut. Calea slujirii sale era inca lunga.

La un moment dat, in usa bisericii au aparut doua persoane necunoscute: o Femeie cu multa cuviinta, care avea deasupra ei ceva deosebit ce atragea privirile ucigasilor si pricinuia frica si tulburare chiar si numai privelistea ei, si un tanar care state langa ea cu respect.

Acea Femeie, care era Maica Domnului, le-a descoperit evreilor cu o voce amenintatoare toate planurile lor viclene si ucigase:

“Parintii vostri, a spus Maica Domnului, L-au ucis pe Fiul meu cel iubit si L-au rastignit pe Cruce. Acum va pregatiti sa-l ucideti si pe prietenul cel curat al Fiului meu sio alungati prilejul mantuirii voastre. Pana cand veti fi tari la cerbice? Sa-l lasati indata liber pe robul meu, caci altfel va voi ucide!”.

Evreii, fiind infricosati de aparitia Maicii Domnului si a tanarului – care poate ca era un Inger sau chiar insusi Sfantul Iachint -, “au luat-o la fuga ca iepurii”.

Sfantul Constantin a ramas singur. A vrut sa-I multumeasca acelei Doamne care i-a sal;vat viata, dar Stapana Cerului si a pamantului se retrasese in acelasi chip minunat in care aparuse, pentru a merge si in alte locuri sa-i incurajeze pe cei deznadajduiti, iar pe altii sa-i intoarca la pocainta si sa le deschida “usa mantuirii” si a Raiului.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)