Ajutorul Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei cei care se roaga ei (IV)

 Maica Domnului, rugându-se Fiului Său, mijloceşte pentru iertarea lui Daniil, cel care s-a pus chezaş pentru Evloghie pietrarul

Avva Daniil, preotul Schitului, ne-a povestit nouă, zicând: „Când eram mai tânăr, am mers la Tebaida şi m-am pogorât la un oraș să-mi vând lucrul mâinilor mele. Și era acolo un om cu numele Evloghie, care avea meşteşugul pietrăriei şi care, lucrând până seara, nu gusta nimic toată ziua. Iar după ce se însera, mergea prin tot oraşul şi pe câţi străini afla, îi ducea în casa sa şi, spălându-le picioarele cu mâinile sale, îi hrănea pe ei, iar din fărămiturile ce rămâneau, mânca el, iar ce mai prisosea le arunca la câini. Suindu-mă ca să-mi vând lucrul mâinilor mele în oraşul acela, am înserat. Şi Evloghie m-a luat şi pe mine, împreună cu alţi străini în casa sa, şi după obicei, ne-a spălat picioarele şi ne-a ospătat pe noi; şi aceasta de multe ori mi-a făcut şi mie, şi altor fraţi care erau cu mine.

Eu, văzându-i bunătăţile lui, m-am minunat şi am început a posti câte o săptămână, rugându-mă lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i dăruiască Dumnezeu multă avere, să poată hrăni şi mai mulţi străini. Postind trei săptămâni şi mai mult, am slăbit de post, încât abia mai trăiam, şi iată, am văzut pe Cineva, cu sfântă cuviinţă, venind către mine şi zicându-mi: „Ce este, Părinte Daniile?”. Iar eu am zis către Dânsul: „Am făgăduit lui Dumnezeu să nu gust pâine, până ce mă va auzi, pentru Evloghie, săpătorul de piatră, să-i dea lui bogăţie, ca şi pe mai mulţi străini să-i odihnească”. Şi mi-a zis mie: „Nu este de trebuinţă, căci bine îi este lui precum se află acum”. Iar eu am zis: „Nu, Doamne, ci să-i dai lui, ca toţi să proslăvească numele Tău cel Sfânt”. Şi mi-a răspuns mie iarăşi: „Eu ţi-am spus ţie, că bine se află. Însă, de voieşti să-i dau lui, te faci chezaş pentru sufletul lui, cum că se va mântui, dacă îi voi da lui mai multă avere?”. Iar eu am zis către Dânsul: „Din mâinile mele să ceri sufletul lui”. Şi acestea zicând, m-am aflat stând ca la Sfânta Înviere şi am văzut pe tânăr, cu sfântă cuviinţă, şezând pe piatra cea Sfântă, iar Evloghie sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine Tânărul acela pe unul din cei ce stăteau înaintea Lui şi mi-a zis mie: „Oare, tu eşti cel ce te-ai pus chezaş pentru Evloghie?”. Cei ce stăteau de faţă au zis: „Aşa, Stăpâne, acesta este”. Şi iarăşi mi-a zis mie: „Chezăşia de la tine o voi cere”. Eu am zis: „Aşa, Stăpâne, de la mine, numai să-i înmulţeşti lui averea”. Am văzut îndată pe doi voinici băgând în sânul lui Evloghie aur mult şi, cu cât aceia îi dădeau, cu atât sânul lui mai încăpător se făcea.

Iar după ce m-am sculat din somn, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie, ieşind după obiceiul său la lucru, a lovit într-o piatră şi a auzit un sunet şi iarăşi a lovit şi a aflat o ferestruică. A lovit a treia oară din nou, și a găsit-o plină cu aur. Şi înspăimântându-se, se întreba: „Ce să fac, nu ştiu? De-I voi lua pe aceştia în casa mea, va auzi stăpânul şi-i va lua pe ei, iar eu voi cădea în ispită. Dar eu îi voi lua pe aceştia şi îi voi pune unde nu ştie nimeni şi, cumpărând dobitoace, voi zice că pentru cărat piatra le-am luat pe ele”. Părăsindu-şi lucrul cel bun, pe care îl făcea în toate zilele cu străinii, a intrat într-o corabie şi s-a dus la Constantinopol. Iar în acea vreme împărăţea Iustin, unchiul lui Justinian. Şi dând aur mult împăratului şi dregătorilor lui, ei l-au pus pe el dregător al cetăţii. Şi şi-a cumpărat case mari, care până în ziua de astăzi se numesc „ale egipteanului”.

Iar după doi ani am văzut în vis pe Tânărul acela cu sfânta cuviinţă, iarăşi la sfânta înviere stând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis în sinea mea: „Oare unde este Evloghie?”. Şi după aceea am văzut pe Evloghie, izgonit de la faţa Tânărului şi târât de un arap. Deşteptându-mă din somn, am cunoscut ce însemnează

visul şi am zis întru sinemi: „Vai mie, păcătosului, ce am făcut? Mi-am pierdut sufletul meu”.

Sculându-mă, m-am dus în oraşul acela, unde mai înainte fusese Evloghie tăietor de piatră, făcându-mă a-mi vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptam să vină Evloghie şi să mă ia, după obicei, în casa lui, însă n-a fost cine să mă ia, după care m-am rugat de o bătrână, zicând: „Rugu-mă ţie, maică, să-mi aduci mie puţină pâine, ca să mănânc, ca n-am mâncat astăzi”. Iar ea, degrabă ducându-se mi-a adus pâine şi fiertură, şi şezând aproape de mine, a început a-mi grăi mie cuvinte duhovniceşti şi folositoare: „Nu-ţi este ţie de folos, ca să umbli prin lume. Oare nu şti că viaţa călugărească de linişte are trebuinţă?”, încă şi alte multe cuvinte folositoare mi-a grăit mie. Iar eu am zis: „Dar cum mă sfătuieşti să fac? Căci lucrul mâinilor mele am venit să-l vând”. Iar ea mi-a răspuns mie: „Măcar că şi lucrul mâinilor îl vinzi, să nu zăboveşti aşa noaptea prin oraş”. Iar eu am zis: „Cu adevărat aşa este”. Şi iarăşi am întrebat-o pe ea: „Spune-mi maică, nu cumva este în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu şi primitor de străini?”. Iar ea mi-a zis: „Părinte şi stăpâne, am avut aici pe un tânăr, tăietor de piatră, care făcea multă milă cu străinii, dar Dumnezeu văzându-i fapta lui cea bună, i-a dat lui dar, că am auzit de dânsul că acum este senator în Constantinopol”. Auzind acestea, am zis în sine-mi: „Eu am făcut uciderea aceasta”.

Intrând într-o corabie, am mers la Constantinopol şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el când va ieşi. Iată l-am văzut pe el ieşind cu multă mândrie, înconjurat de oameni mulţi şi am strigat: „Miluieşte-mă că am să-ţi grăiesc ceva în taină”. Iar el n-a voit nici măcar să se uite la mine, iar slugile lui au voit chiar să mă bată. Dar eu la alt loc ieşindu-i înainte, iarăşi am strigat. Iar el a poruncit ca să mă bată încă şi mai mult. Şi aşa am stat patru săptămâni înaintea uşilor casei lui, înviforându-mă de zăpadă şi de ploaie, şi tot n-am putut să vorbesc cu el. Atunci supărându-mă, m-am dus la biserică şi m-am aruncat înaintea chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cu lacrimi, şi mă rugam zicând: „Doamne iartă-mă de chezăşia omului acestuia, iar de nu, atunci şi eu rămân în lume”. Acestea zicându-le în cugetul meu, îndată am adormit şi iată, a început un sunet mare şi se auzea că vine Împărăteasa şi înaintea Ei şi în preajma Ei, mergeau mulţime de mii de oameni. Iar eu am strigat zicând: „Miluieşte-mă, Stăpână”. Iar Ea, stând, mi-a zis: „Ce voieşti?”. Eu i-am zis Ei: „Pe Evloghie prefectul, l-am luat în chezăşie şi te rog să porunceşti să fiu slobozit de chezăşia aceasta”. Iar Ea mi-a răspuns mie: „În lucrul acesta Eu n-am nici un amestec, ci, precum şti, aşa să-ţi împlineşti chezăşia ta”. Şi deşteptându-mă, am zis în sinea mea: „Măcar de-mi va fi mie să mor, dar nu mă voi depărta de la porţile lui Evloghie, până nu voi vorbi cu el”.

Şi am mers iarăşi înaintea porţii lui şi când voia să iasă el, iar am strigat. Alergând una din slugile lui cu un băţ, atâta bătaie mi-a dat, încât mi-a fărâmat tot trupul meu. Atunci mâhnindu-mă, am zis în sinea mea: „Mă voi duce la Schit şi, de va voi Dumnezeu, îl va mântui pe Evloghie, cu judecăţile pe care Le ştie”. Ducându-mă să caut o corabie, care să meargă la Alexandria, am aflat. Şi cum am intrat să mergem cu corabia, îndată, de mâhnire şi de bătăi, am căzut ca un mort şi am adormit. Şi m-am văzut pe mine în vis, că eram la Sfânta Piatră a cinstitului mormânt. Și Tânărul acela căuta spre mine cu mânie, încât de frică m-am cutremurat, ca o frunză şi nu puteam nici să-mi deschid nici gura mea, căci mi se împietrise inima din mine. Şi mi-a zis: „Dar nu te duci ca să-ţi împlineşti chezăşia ta?”. Atunci a poruncit la doi din cei ce stăteau de faţă ca, legându-mă, să mă spânzure, apoi m-au bătut destul şi mi-au zis: „Să nu începi nici un lucru mai presus de măsura ta şi să nu te cerţi cu Dumnezeu”. Şi încă fiind spânzurat, iată s-a auzit un glas zicând: „Vine împărăteasa”. Şi văzându-o pe ea, am luat îndrăzneală şi am zis către dânsa cu glas lin: „Miluieşte-mă, Stăpână a lumii”. Iar ea mi-a zis: „Ce voieşti?”. Şi eu am zis: „Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat aici”. Şi mi-a zis: „Iată, eu mă voi ruga pentru tine!”

Apoi am văzut că a mers şi a sărutat picioarele Tânărului aceluia. După aceea, Tânărul mi-a zis: „De acum să nu mai faci un lucru ca acesta”. Eu am zis: „Nu, Stăpâne. Eu m-am rugat la început pentru dânsul, ca mai mare să fie, dar am greşit, Stăpâne iartă-mă”. Apoi a poruncit ca să mă slobozească şi mi-a zis: „Să mergi la chilia ta, căci Eu iarăşi voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi; tu nu te mai îngriji de aceasta”. După aceea, îndată deşteptându-mă, m-am bucurat foarte tare, izbăvindu-mă de o chezăşie ca aceasta şi am mulţumit lui Dumnezeu şi Stăpânei, celei cu totul fără de prihană.

După trei luni, am auzit că a murit Iustin împăratul şi în locul lui s-a făcut altul împărat şi a început prigoană asupra stăpânitorilor, şi pe dregătorii cei mari i-au ucis şi le-au luat averile. Asemenea au făcut şi lui Evloghie, iar el însuşi a fugit din Constantinopol şi a poruncit împăratul, ca ori unde l-ar afla, să-l ucidă.

Evloghie s-a dus la locul său cel dintâi şi şi-a schimbat hainele sale, ca și mai înainte când era sărac. Și s-au adunat locuitorii oraşului aceluia, ca să-l vadă pe el, şi-I ziceau lui: „Am auzit de tine că ai fost dregător mare”. Iar el le răspundea: „De m-ar fi pus pe mine dregător, nu m-aţi fi văzut aici, ci alt egiptean este acela de care aţi auzit, eu am fost şi m-am închinat la Sfintele Locruri, la Ierusalim”.

Venindu-şi în sine, zicea: „Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ţi uneletele tale şi mergi de lucrează, pentru că aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva şi capul tău să-l pierzi”. Apoi luându-şi uneltele sale, a ieşit la piatra de mai înainte, unde aflase comoara aceea, socotind că va mai afla şi alta şi lovind în piatră până la al şaselea ceas, n-a aflat nimic. Atunci, a început să-şi aducă aminte de hrana şi de dulceaţa mâncărilor pe care le avea în palate şi de amăgirea mândriei lumii acesteia şi iarăşi zicea către sine: „Scoală-te de lucrează, pentru că aici este Egiptul”. Apoi, puţin câte puţin, l-a îndreptat pe el Mântuitorul şi Preasfânata noastră Stăpână la rânduiala lui cea dintâi. Şi făcându-se seară, iată Evloghie a venit, chemând pe străini la găzduire.

Şi văzându-l pe el, am suspinat şi, lăcrimând, am zis către Dumnezeu: „Cât sau mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nepătrunse”. Luându-mă şi pe mine cu alţi săraci, ne-a dus la casa lui, spălându-ne picioarele şi ne-a pus la masa.

După ce am mâncat noi, luându-l de o parte, i-am zis lui: „Cum te afli, frate Evloghie?”. Iar el a zis: „Roagă-te pentru mine, Avvo, căci sunt sărac, neavând nimic”. Iar eu am zis către el: „O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!”. Iar el a zis: „Pentru ce Avvo? Oare te-am smintit cândva cu ceva?”. Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au petrecut. Şi plângând îndeajuns, a zis: „Roagă-te avvo, ca să-mi trimită Dumnezeu cele de trebuinţă, căci de acum mă îndrept”. Iar eu am zis: „Cu adevărat, fiule, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea ceasta, afară de plata ostenelii tale”. Urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând în piatră şi primind pe străini, până la sfârşitul zilelor sale. Şi ajungând la o 100 de ani nu s-a lăsat de această lucrare, şi îi dăruia Dumnezeu putere până când s-a împlinit călătoria vieţii.

Să ne minunăm de iubirea de oameni a lui Dumnezeu care, după ce l-a înălţat pentru puţină vreme atât de mult, apoi iarăşi l-a smerit pe el, pentru a-i fi de folos. Să ne rugăm şi să ne smerim în frica Domnului nostru Iisus Hristos, că doar vom afla milă la înfricoşătorul Lui scaun, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor Sfinţilor Lui (Proloage 27 martie).

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)