Minunile Maicii Domnului cu cei pacatosi care s-au pocait (III)
În
vremurile de demult, în părţile Siriei vieţuiau mulţi pustnici, pentru că fiind
locul călduros, puteau să postească, petrecând în neagoniseală şi foarte multă strâmtoare.
Pe
vremea aceea era, între alţii, un pustnic îmbunătăţit şi scump cu viaţa, Partenie
cu numele, care avea obişnuinţă să se ducă de multe ori în muntele Sinai şi să se
închine Sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea care s-a făcut acolo, în
chipul pururea Fecioarei Maria. S-a dus încă şi până la Marea Roşie, cântând
troparul lui Ioan Damaschin: „În Marea Roşie, chipul Fecioarei celei neispitite
de nuntă s-a scris oarecând”, şi celelalte.
Ducându-se
de mai multe ori acolo, odată a văzut un mort care zăcea pe malul mării; şi
milostivindu-se de jalnica lui înfăţişare, a făcut rugăciune preafierbinte, cu lacrimi,
către Domnul, ca să-i ajute mortului aceluia, prin rugăciunile Preasfintei Stăpânei
noastre Născătoarei de Dumnezeu. Pe când se ruga, deodată a văzut pe mort că s-a
sculat şi s-a închinat, zicând: „Mulţumescu-ţi ţie, sfinte al lui Dumnezeu, că evlavia
ta cea multă şi dragostea pe care o ai către Domnul, şi către pururea Fecioara,
Maica Lui, nu o foloseşti numai pentru tine, ci şi pe mulţi alţii ai slobozit
de moartea cea sufletească, după cum şi pe mine nevrednicul”. Auzind acestea
Partenie, i-a răspuns: „Te jur pe tine cu numele aceleia care este Doamna
lumii, să-mi spui cine eşti şi ce folos ai aflat?”. Iar acela a răspuns:
„Robule al lui Dumnezeu, cu cuviinţă este ca să se propovăduiască în toată lumea
lucrul acesta minunat, şi mai ales facerea de minune a pururea Fecioarei Maria,
adevărata Maică a lui Dumnezeu.
Şi
acum ascultă: Eu am fost rătăcit de eresul preapăgânului Nestorie şi când auzeam
că se pomenea numele Doamnei de Dumnezeu Născătoare, mă mâniam, şi împotrivindu-mă
ziceam că era o mare fărădelege ca să se zică unei femei, Născătoare de Dumnezeu.
Odată am plecat pe mare la Ierusalim, şi în corabia în care eram, s-a întâmplat
un om evlavios care auzind că sunt nestorian mă sfătuia să las eresul. Iar eu mă
împotriveam lui, vrând să dovedesc cu adevărată socoteala mea; şi aşa vorbeam
mult cu dânsul, împotrivindu-mă până într-atâta, încât era să ne înjunghiem de
atâta ceartă, şi înşişi corăbierii s-au tulburat din cauza noastră. Ei mai
întâi ne-au despărţit de vreo două-trei ori, dar mai pe urmă, văzând că nu mai
avem pace, nici mergere bună împreună, ne-au lăsat ca doară ne vom omorî, ca să
nu le mai facem o supărare ca aceasta.
Luptându-ne
aşa, am căzut amândoi în noian, şi ajungând la fund, am văzut o femeie slăvită şi
purtătoare de lumină, care l-a luat pe acela de mână, zicându-i: „Fiindcă eşti
prietenul meu, deoarece te-ai luptat pentru mine, eu nu te las să te îneci, ci
du-te ca să te închini mormântului Fiului meu, după dorirea ta, şi la trei ani
să vii la Împărăţia Lui cea Cerească”. Acestea zicând şi ţinându-l de mână, l-a
scos la pământul cel uscat, căci marea trăgându-se înapoi s-a despărţit în două
părţi, şi nu s-a apropiat de ei. După care Stăpâna a zis către mine: „Iar tu,
nebunule, du-te în munca cea veşnică, unde este dascălul tău, satana, să te
pedepseşti cu Nestorie, începătorul eresului, şi cu alţii care nu
mărturisesc
pe adevărata Născătoare de Dumnezeu şi sunt luptători ai dumnezeieştii întrupări
a Fiului meu”.
Zicând
acestea, l-a luat pe acela şi nu ştiu ce s-a făcut cu el; socotesc, după cum a
zis, să-l fi dus la Ierusalim, iar pe mine m-a acoperit marea, îndată după ce a
plecat Fecioara. Şi dracii cei întunecaţi luând ticălosul meu suflet l-au dus
la locul cel de muncă în care am văzut mulţime mare de oameni care, muncindu-se
cumplit, blestema pe Nestorie, care era pricina muncii lor. Acolo mă chinuiam şi
eu până în ceasul în care mi s-a arătat Femeia aceea preaslăvită şi mi-a zis:
„Ieşi de aici, pentru rugăciunile robului meu Partenie, şi spune-i lui să nu
mai facă niciodată rugăciune pentru vrăjmaşii mei. Iar tu propovăduieşte
pretutindenea munca pe care o suferă nestorienii”. Acestea auzindu-le, mi s-a
întors duhul meu în trup. Acum îţi mulţumesc ţie, Sfinte al lui Dumnezeu, şi mă
rog ţie să mă miruieşti, că mă lepăd de spurcatul eres al nestorienilor, şi mărturisesc
pe pururea Fecioara Maria, adevărată Născătoare de Dumnezeu, rugându-mă milostivirii
ei să mă primească, pentru rugăciunile robului ei, ca să-i slujesc toată viaţa
mea, deşi sunt netrebnic”.
Auzind
acestea, Cuviosul Patenie s-a bucurat foarte mult şi ducându-se amândoi la
Ierusalim, au aflat pe creştinul cel drept-credincios mai sus amintit; şi
plecând împreună în pustie, au slujit câteşitrei Domnului până la sfârşitul vieţii
lor, petrecând în sfinţenie. Şi aşa s-au învrednicit de fericirea cea veşnică,
pe care şi noi toţi s-o dobândim! Amin (19, Minunile Maicii Domnului de Neamţ,
ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu