Minunile Maicii Domnului cu cei pacatosi care s-au pocait (II)
Un
monah oarecare se liniştea în muntele Eleonului. El avea o icoană preafrumoasă a
Născătoarei de Dumnezeu, în chilia lui, la care avea multă evlavie. Şi i se ruga
în fiecare zi, cerând ca să-l izbăvească de dracul curviei. El avea atâta război
de la această patimă, că nu-l lăsa nici ziua, nici noaptea şi îl avea atât de
biruit, încât se primejduia să cadă şi în faptă. Îndată ce se aprindea în inima
lui văpaia aceea vătămătoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la sfânta
icoană şi, rugându-se cu lacrimi, se prăpădea sminteala trupului.
Deşi
bine vedea vrăjmaşul, cum cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, fratele se izbăvea,
el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea.
Şi
într-o zi stând afară din chilie, i-au venit iarăşi viclenele gânduri. Vrând să
alerge către rugăciune după obişnuinţa lui, a văzut cu ochii arătat pe
diavolul, căruia îi zise: „Până când, vrăjmaşule al adevărului, vrei să mă ispiteşti?
Nu ai cunoscut socoteala mea, cum că nu mă supun? Pentru ce în zadar mă munceşti?”.
Şi a răspuns lui diavolul: „Eu pe mulţi alţii mai îmbunătăţiţi decât tine am
biruit, şi voiesc să te fac şi pe tine să te biruieşti mai pe urmă, căci nu mă lenevesc,
nici altă slujbă decât aceasta nu am. Însă dacă vei face ceea ce îţi voi zice ţie,
voi înceta să te mai supăr”. Iar acela a zis: „Ce voieşti să fac?”. Răspuns-a
lui dracul: „Cu înlesnire şi puţin lucru este ceea ce îţi cer ţie. Dar fă jurământ,
cum că nu vei mărturisi altcuiva, şi îţi voi spune”. Iar pustnicul, ca un om neînvăţat
şi fără de răutate ce era, pentru dorul ca să se izbăvească de acest fel de război,
s-a jurat ca să nu spună altcuiva. I-a zis lui vicleanul şarpe: „Să nu te mai
închini de acum icoanei pe care o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afară din
chilie, şi eu de acum nu te voi mai supăra”. Iar monahul a zis: „Mâine îţi voi
da răspuns pentru aceasta”. După care dracul, făcându-se nevăzut, monahul se sfărâma
cu gândurile, neştiind ce să facă din două. Și avea mare necaz și scârbă, dar
mai ales pentru că s-a jurat ca să nu mărturisească nimănui. Căci diavolul cel
preaviclean s-a silit să-i încuie uşa, ca să nu întrebe pe vreun dascăl care să-l
înveţe despre greşeala cea mai mică, sau cea mai mare dintre ele.
Însă
în ziua aceea a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Sfintele
Scripturi şi deprins în faptele bune, din ispitele dracilor, şi câţi îl
întrebau luau mare folos sufletesc. Şi ducându-se şi monahul cel înşelat, i-a
vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru jurământ, apoi i-a zis
lui: „Nu ştii cum că vrăjmaşul nu scoate vreodată pe cineva din păcat mare ca să-l
arunce în cel mic, ci totdeauna în mai mare primejdie-l prăpăstuieşte? Care mai
mare fărădelege este, decât ca să nu te închini Stăpânei celei Prealăudate? Mai
mic păcat este să curveşti de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de
Dumnezeu cea pururea Fecioară. Şi să nu asculţi de acum mai mult pe vicleanul
diavol, ci o roagă pe Dânsa şi Ea îţi va ajuta, ca să-l ruşinezi pe el. După aceea
plecând pustnicul de la Avva şi ajungând la chilie, l-a întâmpinat dracul,
zicându-i: „O! Bătrânule rău, oare nu te-ai jurat mie ca să nu spui nimănui
orice îţi voi zice ţie? Să ştii că pentru călcarea de jurământ ai să te munceşti,
şi eu nu voi înceta până în sfârşit a te ispiti”. Iar călugărul a răspuns: „Vrăjmaşule
al binelui, şi preaînrăutăţitule, ori curvar de voi fi, ori jurător strâmb, nu
mă vei judeca tu, ci numai Dumnezeu şi Stăpânul, Fiul pururea Fecioarei, de
care zici să mă lepăd. Însă eu nu te voi asculta. Şi acum poţi să faci cu mine
ce vrei; dar El îmi va ajuta şi mă va izbăvi de ispitele şi cursele tale”.
Atunci dracul s-a făcut nevăzut, iar monahul făcând o iconiţă mică, după chipul
icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta
cu el totdeauna. Şi de atunci n-a mai putut să-l supere vicleanul, ci a
petrecut toată viaţa lui cu fapte bune, şi s-a învrednicit fericirii celei cereşti,
pe care să dea Bunul Dumnezeu ca şi noi toţi să o dobândim, cu darul şi cu
iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cuvine slava în
veci, Amin (16, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu