Cercetarea Maicii Domnului (V)
Vestitul
talhar Emanuil se tragea din satul Kalikratis. Din frageda varsta se dedase la
furturi. Nu cruta nici pe turci, nici pe crestini. Pentru a-si arata barbatia,
nici el nu s-a lipit de alti talhari si nici nu i-a primit pecei care vroiau sa
i se alature. Turcii pusesera un mare pret pe capul lui. A trecut prin multe
primejdii, inprastiind durerea, nefericirea si moartea peste tot pe unde
trecea. La sfarsit a aruncat ancora la limanul linistit al Maicii Domnului,
adica in Sfantul Munte. Bunul Dumnezeu, vazand ravna si vointa cea buna a lui
Emanuil, hotarse altceva pentru el, caci nu voia moartea pacatosului.
Timp
de cinci ani a mers din manastire in manastire, chinuit fiind de mustrarile
constiintei. Dar nu se putea hotari inca sa devina monah. Isi dorea mai mult sa
se intoarca in “lume”.
In
spatele Schitului Sfanta Ana, in partea de nord-vest, exista sapata intr-o
stanca o pestera mare, cu o deschidere larga in fata. Acolo s-a adapostit
Emanuil, caci iubea atat de mult aceasta pestera, incat s-a hotarat sa nu o mai
paraseasca niciodata. Traia in singuratate, rugandu-se lui Dumnezeu si Maicii
Domnului sa-i slobozeasca din “pantecele iadului” sufletul pe care il pierduse
cu multi ani in urma. Toata averea lui era un ulcior, o cruce sculptata,
daruita de un oarecare monah, si o icoana de hartie a Maicii Domnului. In sihastria
lui, in pestera cea umeda, unde era biciuit iarna de zapada care intra prin
deschizatura larga a pesterii, se lupta sa-L gaseasca pe Dumnezeu cel “Necunoscut”
si sa-si mantuiasca sufletul.
In
fiecare zi pronea pe jos din pestera lui indepartata pana la Schit si statea la
slujba de dimineata. Intotdeauna ajungea primul in biserica. Restul zilei,
hranindu-se doar cu putina paine si apa, si-l petrecea curatand cararile de
vreascuri pentru a le inlesni inchinatorilor drumul sau cladind ziduri de
piatra pe marginea prapastiilor si se ruga in taina Maicii Domnului. Se silea sa
dobandeasca un loc in sanul Nemarginitei Iubiri a Domnului. Se imbraca inca in
haine mirenesti, dar avea cugetarea ascetica a fericitei vieti pustinicesti.
Intr-o
zi a venit la biserica Schitului inainte de Sfanta Liturghie. In curte erau
adunati cativa monahi batrani. Acolo Maica Domnului si-a intins mrejele ei
pentru a prinde pestele de pret si blandul porumbel, pe Emanuil, pentru a-l
baga in Imparatia Fiului ei.
Batranii,
de indata ce l-au vazut, i-au spus:
-De
ce, Emanuil, desi traiesti printre noi, inca te mai imbraci in hainele lumesti?
Este timpul sa lasi imbracamintea mireneasca si s-o iei pe cea monahiceasca.
Emanuil
insa nu a raspuns. A intrat in biserica si s-a asezat la locul sau. Pe toata
durata slujbei de dimineata s-a luptat cu inima lui asemenea Patriarhului Iacov.
Auzea chemarea “lumii” inlauntrul sau, dar si vocea “chemarii de sus”.
Inlauntrul sau era furtuna, iar el se lupta singur, ca un corabier pe
nesfarsitul ocean al inimii lui.
Atunci
s-a petrecut minunea Maicii Domnului, care i-a risipit indoielile. Nu a vazut
un lucru minunat, nu a vazut-o nici pe Maica Domnului si nici nu a auzit
cuvintele ei, dar ca si Sfantul Grigorie Palama si Cuviosul Siluan, spunea:”Am
simtit inlauntrul meu minunea. Inima mea a simtit prezenta Maicii Domnului, am
simtit oschimbare in inima mea. Maica Domnului a vorbit inimii mele. Acolo, in
inima se iau marile hotarari si se fac afierosiri vesnice.inlauntrul meu am
auzit vocea lina a Maicii Domnului care imi spunea:”Cu adevarat, Emanuil, de ce
sovaiesti?Asculta sfatul batranilor! Priveste, esti deja in varsta! Ti-a albit si
barba. Unde sa te duci? Nu vezi cum iti poarta de grija dumnezeiestii parinti
Ioachim si Ana cu Sfanta lor Fiica, Maica lui Dumnezeu? Aminteste-ti ca ei nu
te lasa sa pleci de aici si nu doresc sa te indepartezi de acest loc!”
Atunci
Emanuil a iesit din biserica si a raspuns batranilor:
-Raman
aici! Primesc sfatul vostru.
Cand
a primit tunderea monahala, s-a terminat si epitimia lui si putea de acum sa
participe la impartasirea Sfintelor Taine. S-a nevoit in pestera neprimitoare
si umeda pana la moarte (1888), fiindca a iubit patimirea de buna voie, si a
imbracat schima monahala, primind numele tatalui Maicii Domnului, Ioachim. A
avut un sfarsit cuvios.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu