Minunile Maicii Domnului (VII)

 Minunile Maicii Domnului cu cei pacatosi care s-au pocait (V)

Maica Domnului se roagă pentru iertarea unui ostaş desfrânat

Era odată un ostaş cu viaţă foarte stricată şi plină cu tot felul de păcate; iar mai ales în desfrânare era vestit. Şi având el o soţie îmbunătăţită şi cu frică de Dumnezeu, de multe ori îl sfătuia ca să se lase şi să se pocăiască de păcatele lui. Înduplecându-l pe dânsul buna lui soţie, postea cele 14 zile de la începutul lunii august în cinstea Preasfintei, cum şi toate ajunurile praznicelor ei, nemâncând în aceste zile decât apă şi pâine, şi numai o singură dată, tocmai după al nouălea ceas.

Şi nu numai la această faptă bună l-a povăţuit pe dânsul, ci şi la sfânta rugăciune, căci luând buna obişnuinţă a sta de multe ori înaintea icoanei Preasfintei, zicea cu evlavie închinăciunea îngerului, cum şi alte rugăciuni pe care le ştia.

Într-o zi, intrând în biserică şi rugându-se înaintea unei icoane pe care zugravii o numesc Eliusa, adică Milostiva (în care Preasfânta ţine pe Domnul ca pe un prunc în braţele sale), a văzut o preaslăvită minune pe care i-a arătat-o Cel Mult-milostiv, ca să se umilească inima lui şi să urască păcatele sale, după cum s-a şi făcut. Căci uitându-se la Pruncul Cel Atotstăpânitor, a văzut că era rănit peste tot corpul şi din răni curgea sânge proaspăt, ca şi cum rănile ar fi fost făcute chiar în ceasul acela.

Şi umilindu-se el cu inima de acea jalnică privelişte, a plâns cu amar; şi rugându-se Preasfintei, a zis acestea din tot sufletul: „Preadulcea mea Doamnă şi Stăpână! Milostiveşte-te spre mine cel necredincios şi ca o mijlocitoare a păcătoşilor ce eşti, mijloceşte către Domnul să mă ierte şi pe mine păcătosul”. Atunci a auzit un glas din icoană zicând: „Voi, păcătoşilor, cu gura îmi ziceţi Maica milostivirii, iar cu fărădelegile voastre mă faceţi Maică a întristării şi a mâhnirii”. Iar el , auzind aceste cuvinte, a căzut cu faţa la pământ şi tânguindu-se, zicea: „Nu te mânia Stăpână, pe mine cel ticălos, ci ca o mijlocitoare şi ajutătoare a păcătoşilor, roagă-te pentru mine, căci mult poate rugăciunea Ta către Stăpânul”. Astfel rugându-se ostaşul şi stând cu faţa la pământ, pentru că nu îndrăznea să ridice ochii săi, a auzit pe Preasfânta zicând către Domnul: „Fiul meu Preaiubit, miluieşte pentru dragostea mea pe păcătosul acesta, care cade cu lacrimi şi-şi mărturiseşte păcatele sale”. Iar Stăpânul i-a răspuns: „Să nu mă superi pentruacesta o! Maică, pentru că nu este vrednic de iertare”. Preasfânta a zis: „Fiul meu preadulce, adu-ţi aminte de dragostea mea de Maică, cu care Те-am hrănit şi Те-am alăptat şi lasă-i acestuia fărădelegile lui”. Răspuns-a El, zicând: „Pe bună dreptate, o!Maică, nu pot să te ascult”. Zis-a din nou Stăpâna: „Nu-ţi cer să-l judeci după dreptate, ci după milostivirea cea nemărginită, fiindcă toţi mă numesc Maica milostivirii”. Răspuns-a iarăşi Hristos: „Să nu te osteneşti, căci nu Te ascult pe Tine pentru acesta; adu-ţi amintecă şi Eu m-am rugat Tatălui Meu de trei ori, în vremea patimii, că de este cu putinţă să se mântuiască omenirea într-alt chip, să nu primesc moarte, şi nu M-a ascultat”.

Când a văzut Stăpâna cea mult milostivă că mulţimea fărădelegilor ostaşului aceluia oprea mila lui Dumnezeu, a plecat genunchii şi creştetul său cel preacurat ca să I se închine, pentru ca să silească - cu chipul acesta al smereniei - milostivirile Iubitorului de oameni spre milă, după cum s-a şi întâmplat, căci văzând-o că s-a aplecat ca să I se închine n-a lăsat-o, ci i-a zis El: „Fiindcă în lege este scris, să cinstească fiecare pe tatăl şi pe maica sa, nu-ţi voi trece cu vederea cererea Ta”. Apoi a zis: „Să fie iertate fărădelegile lui şi ca semn al dragostei să se apropie să-mi sărute rănile Mele”. Şi ridicându-se el spre a face aceasta, o! Minune! îndată ce săruta o rană, se vindeca şi alte iarăşi asemenea, până ce le-a sărutat pe toate şi toate desăvârşit s-au vindecat.

Încredinţându-se de iertarea sa, mulţumind Domnului şi pururea FecioareiMaicii Sale, s-a dus la casa sa şi vestind soţiei sale toate cele întâmplate, a înapoiattuturor toate cele luate cu nedreptate şi a dat multă milostenie. Apoi sfătuindu-se cu soţia sa, prin bună învoială s-au călugărit amândoi, femeia ducându-se într-o mănăstire de fecioare, iar el într-o mănăstire de bărbaţi, în care era viaţă de obşte. Şi s-a săvârşit, cu fapte bune, întru Iisus Hristos - Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin(35, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)