duminică, 26 martie 2017

Relaxarea de duminica

            Azi este o zi friguroasa, cu ploaie si vant, o zi in care mi-am propus sa va povestesc de ziua de duminica de saptamana trecuta care a fost o zi plina, inceputa, bineinteles, cu participarea la Sfanta Liturghie. Este momentul in care ii aducem multumire lui Dumnezeu pentru toate cate le primim.
            Cu sufletul hranit cu cele duhovnicesti, ne-am oprit la restaurantul “La Placinte” pentru a linisti soriceii din burtici. Desi este a doua oara cand alegem aceasta locatie (prima data a fost in Bucuresti, alaturi de prietenii nostri dragi: Anca si Petre), ne-am simtit la fel de bine. Atomosfera tipic romaneasca ce te intampina inca de la intrare - aranjamentele din covoare de lana, presuri  si basmale, muzica traditionala – precum si meniul bogat si extrem de delicios, fac atractiv acest restaurant pentru toate categoriile de clienti.



            Astfel, la o masa erau mai multe doamne cu o varsta venerabila, ce m-a dus cu mintea la un veritabil “Five o’clock” al lui Caragiale; o alta masa era ocupata de doi tineri frumosi si atat de indragostiti incat nu vedeau absolut nimic in jurul lor. O alta masa era rezervata pentru cateva familii cu copilasi ce venisera sa serbeze o zi de nastere.
            Dupa ce ne-am instalat comod, am comandat din bunatatile oferite si ne-am delectat cu sarmalute de post cu mamaliguta, fasole batuta cu muraturi, cartofi prajiti.



Si, pentru ca deserturile aratau teribil de bine, am incheiat aceasta masa bogata cu o tarta cu fructe de padure si o salata de fructe. Cine spune ca nu se poate tine post? Din punctul meu de vedere mancarurile de post sunt mai gustoase si mai variante.




            Dupa-amiaza, am pornit spre Bucuresti, mai precis spre Bragadiru, pentru a ne intalni cu o alta familie de prieteni: Daniela si Vasile. Cand am ajuns Vasile sapa in gradina din curtea casei, iar Daniela si mamica ei pusesera la crescut aluatul pentru scovergi. Pana ce ne-am tras noi putin sufletul, mama Danielei a si prajit scovergile, asa ca ne-am strans cu toti la masa si, intr-o atmosfera plina de veselie si bucurie le-am servit calde, asezonate cu diverse dulceturi, care de care mai fina si udate din plin cu bere si suc proaspat de portocale. Am ras, am povestitfiecare am depanant amintiri si uite asa, nici nu am simtit cand a trecut timpul si a trebuit sa pornim spre casa.
            La plecare, am primit de la Daniela o minunatie de vaza, lucrata chiar de ea ( O stiu ca este tare priceputa).
            Pe drumul spre casa ne-am oprit si am cumparat urzici, asa ca luni am avut de lucru.


miercuri, 22 martie 2017

“Mai bun este putinul celui drept…..”

            Astazi, din pacate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfintire, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toata saptamana, iar Duminica era nelucrare. Acum nu lucreaza nici sambata. Dar traiesc duhovniceste mai mult sau pacatuiesc mai mult? Daca si-ar valorifica timpul lor pentru cele duhovnicesti, oamenii ar fi altfel, ar fi mai adunati. Noi, oameni nenorociti ce suntem, pe toate le facem in paguba celor duhovnicesti, adica Il nedreptatim pe Hristos. Mirenii orice lucru il au de facut, Duminica se hotarasc sa-l faca. Cauta vreo Duminica pentru lucrul acesta, vreo sarbatoare pentru celalalt si astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea dupa aceea de la Sfinti? Duminica este o zi de corvoada? Chiar si o mica slujire de ar vrea sa ne faca cineva, sa o faca, dar nu Duminica.
            Noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne calauzeasca. Iar tot ceea ce nu se face cu credinta in Dumnezeu, nu are legatura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea nici nu are binecuvantare lucrul pe care il facem si astfel nu are rezultate bune. Dupa aceea spunem: “Diavolul este de vina”. Nu este de vina diavolul, ci noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne ajute. Cand lucram in zile de sarbatoare dam drepturi diavolului si de la inceput intra in lucrarile noastre. Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor, spuine psalmul. Aceasta are binecuvantare, toate celelalte sunt talas. Asadar, trebuie sa avem credinta, marime de suflet si evlavie si sa le lasam pe toate cu incredere in pronia lui Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune sa lucram in sarbatori, iar in celelalte zile vom casca gura.

            Si sa vedeti cum Dumnezeu niciodata nu-l paraseste pe om! In Duminici si sarbatori nu am lucrat si de aceea Dumnezeu niciodata nu m-a lasat, ci toate treburile mi le binecuvanta. Imi aduc aminte ca au venit niste masini de treierat in sat si l-au instiintat pe tatal meu ca vor incepe in ziua de Duminica, mai intai ogoarele noastre, dupa care vor pleca mai departe. Atunci tatal meu imi spune:”Ce sa facem? Au venit masinile”.”Eu nu lucrez Duminica, i-am spus. Sa incepem de luni”.”Daca vom pierde aceasta ocazie, ne vom chinui mult cu caii”, imi spune tatal meu. “Nu-I nimic, ii spun. Lasa sa treier pana la Craciun”. Apoi am mers la biserica fara sa dau importanta faptului. De indata ce masinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat in drum si au instiintat din nou pe tata:”Sa ne iertati, dar s-au stricat masinile. Vom merge la Ioanina sa le reparam si luni vom incepe intai de la dumneavoastra!”. Astfel n-au mai treierat Duminica, ci luni. Multe de acestea au vazut ochii mei.

luni, 20 martie 2017

RAMAS BUN…..TICOLINO


Nu stiti cine-i Ticolino? Fosta masinuta, un TICO alb, care ne-a plimbat pe orice vreme, multi ani, prin aceasta minunata tara. Dupa ce, in anul 2014 am cumparat-o pe “visinica” (o Kia visinie), i-am dat-o pe Ticolino Andutei. A folosit-o si ea, aproape un an de de zile, dupa care, defectandu-se a ramas, parasita, in parcare. Sambata, am predat-o la REMAT.
Desi este doar un lucru, iar asa cum se spune, nu trebuie sa ne lipim sufletul de bunurile pe care le avem, in momentul in care Ticolino a fost urcat in masina ce o ducea spre REMAT, am simtit un gol in suflet si m-au napadit amintirile.
Desi micuta, era destul de puternica, asa incat am ajuns cu ea in locuri greu accesibile. Cel mai greu loc unde, draga de ea, a urcat fara probleme, a fost schitul Budesti din Maramures. Din sat si pana la schit era un drum de aproximativ 6 km, numai cu piatra asezata cu coltul in sus. Pe drum, ne-am intalnit cu 2 ciobani care ne-au sfatuit sa ne intoarcem, caci nu vom ajunge. Sotul meu, pilotul lui Ticolino, a refuzat si asa am ajuns la manastire. Uimit, preotul de acolo ne-a intrebat cu ce am venit. Cand i l-am aratat pe Ticolino, s-a inchinat.
Ticolino, ca o masinuta viteaza ce a fost, a trecut si prin apa. Cu multi ani in urna, impreuna cu prietenii nostri, ne-am propus sa mergem in concediu la Baile Herculane. Imi aduc aminte ca anul acela era un an ploios, iar in noaptea premergatoare plecarii fusese vijelie mare. Dimineata, in jur de ora 5,00 am pornit la drum. Pe sosea tot vedeam ramuri de copac, baltoace de apa, iar la un moment dat, in apropiere de localitatea Adanca era…….inundatie. Asa ca, toata lumea ne sfatuia sa facem cale intoarsa caci Ticolino nu va putea trece deloc. Initial, am vrut sa intoarcem, insa vazand ca apele se retrag usor-usor, am asteptat. Ei bine, dupa cateva ore bune de asteptare, prietenul nostru a spus: O iau eu inainte (el avea Dacie) si voi dupa mine si mergem incet-incet. Ne rugam sa nu vina nimic din sens invers ca sa faca valuri si sa intre apa la delco ca am sfeclit-o. Zis si facut: am pornit incet prin apa (apa ajungea foarte aproape de inceputul geamurilor). Intr-adevar, Dumnezeu ne-a ocrotit si, pe portiunea de 2-3 km, cat am mers prin apa, nu ne-am intalnit cu nici o alta masina.
Ticolino nu a fost numai o masinuta puternica ci si foarte incapatoare, in ciuda aspectului ei minion. Cu un an inainte de a merge la Baile Herculane, am fost, cu aceeasi familie de prieteni la mare. Cand am ajuns, ne-am cazat si am vrut sa mergem spre plaja (cu masinile bineinteles, pentru ca locatia era foarte departe de plaja). In parcarea pensiunii, masina prietenului nostru s-a stricat (i s-au blocat franele), asa ca am dus-o la service, iar noi am plecat la plaja cu…..Ticolino. Cand am ajuns in parcare si am vrut sa platim, doamna care incasa taxa a ramas uimita cate persoane s-au dat jos din micuta masinuta: 8 persoane – 4 adulte, din care doua destul de solide, si 4 copii cu varste cuprinse intre 10-14 ani. Cand am vazut fata doamnei si a altor turisti care se oprisera sa vada “spectacolul” ne-am pus toti pe ras.
Draga noastra masinuta nu ne-a lasat niciodata, nici la plimbare, nici cand a fost vorba de a transporta materiale grele, nici in alte momente placute sau mai putin placute. Si atunci, cum sa nu simti un regret cand te desparti de ea? Doar a facut parte din familie ani de zile.
Asa ca, cu regret in suflet nu-mi ramane decat sa spun: RAMAS BUN……TICOLINO DRAG.





joi, 16 martie 2017

Primavara – anotimpul Invierii

Primavara, anotimpul care ne duce cu gandul la un nou inceput, anotimpul in care totul se trezeste la viata, in care natura ne imbie sa lasam totul balta si sa evadam pentru ca are multe de aratat si oferit. Nu degeaba este numit “anotimpul Invierii”.
Padurile incep sa inverzeasca, iar de sub frunzele vestede se ivesc flori mici si firave ca toporasii si ghioceii, dar si urzicile “neprietenoase”, insa foarte gustoase. Nu ne ramane decat sa le culegem.
In gradini agitatie mare: se pregatesc rasadnitele pentru a primi semintele de legume si a le transforma in mici plantute; se pregatesc gradinile si campurile pentru insamantarea noii recolte.
Totul in jur emana bucurie si fericire.

In aceasta frumoasa perioada anului are loc si pregatirea sufleteasca pentru marea sarbatoare a Invierii Domnului. Natura si oameni – intreaga creatie a lui Dumnezeu-pune un nou inceput.



miercuri, 15 martie 2017

“Mai bun este putinul celui drept…..”

            Astazi, din pacate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfintire, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toata saptamana, iar Duminica era nelucrare. Acum nu lucreaza nici sambata. Dar traiesc duhovniceste mai mult sau pacatuiesc mai mult? Daca si-ar valorifica timpul lor pentru cele duhovnicesti, oamenii ar fi altfel, ar fi mai adunati. Noi, oameni nenorociti ce suntem, pe toate le facem in paguba celor duhovnicesti, adica Il nedreptatim pe Hristos. Mirenii orice lucru il au de facut, Duminica se hotarasc sa-l faca. Cauta vreo Duminica pentru lucrul acesta, vreo sarbatoare pentru celalalt si astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea dupa aceea de la Sfinti? Duminica este o zi de corvoada? Chiar si o mica slujire de ar vrea sa ne faca cineva, sa o faca, dar nu Duminica.
            Noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne calauzeasca. Iar tot ceea ce nu se face cu credinta in Dumnezeu, nu are legatura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea nici nu are binecuvantare lucrul pe care il facem si astfel nu are rezultate bune. Dupa aceea spunem: “Diavolul este de vina”. Nu este de vina diavolul, ci noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne ajute. Cand lucram in zile de sarbatoare dam drepturi diavolului si de la inceput intra in lucrarile noastre. Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor, spuine psalmul. Aceasta are binecuvantare, toate celelalte sunt talas. Asadar, trebuie sa avem credinta, marime de suflet si evlavie si sa le lasam pe toate cu incredere in pronia lui Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune sa lucram in sarbatori, iar in celelalte zile vom casca gura.

            Si sa vedeti cum Dumnezeu niciodata nu-l paraseste pe om! In Duminici si sarbatori nu am lucrat si de aceea Dumnezeu niciodata nu m-a lasat, ci toate treburile mi le binecuvanta. Imi aduc aminte ca au venit niste masini de treierat in sat si l-au instiintat pe tatal meu ca vor incepe in ziua de Duminica, mai intai ogoarele noastre, dupa care vor pleca mai departe. Atunci tatal meu imi spune:”Ce sa facem? Au venit masinile”.”Eu nu lucrez Duminica, i-am spus. Sa incepem de luni”.”Daca vom pierde aceasta ocazie, ne vom chinui mult cu caii”, imi spune tatal meu. “Nu-I nimic, ii spun. Lasa sa treier pana la Craciun”. Apoi am mers la biserica fara sa dau importanta faptului. De indata ce masinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat in drum si au instiintat din nou pe tata:”Sa ne iertati, dar s-au stricat masinile. Vom merge la Ioanina sa le reparam si luni vom incepe intai de la dumneavoastra!”. Astfel n-au mai treierat Duminica, ci luni. Multe de acestea au vazut ochii mei.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

luni, 13 martie 2017


Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:
Luni,13.03.2017, orele 21.00

Afara:
E noapte, frig si burniteaza.

Mă gândesc:
La purtarea de grija si dragostea lui Dumnezeu si Maicii Sale catre copii nostri. Ma gandesc ce frumos a lucrat Dumnezeu de a scapat-o pe fiica noastra Andreea ede o mare si lunga suferinta.

Invat:
Sa am rabdare, caci acesta este unul din punctele mele slabe.

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru sapataman trecuta cand, impreuna cu fiica mea, ne-am schimbat look-ul, pentru plimbarea facuta impreuna cu ea si sotul meu la Sinaia. Sunt recunoscatoare pentru duminica ce abia a trecut si pe care am petrecut-o alaturi de prieteni tare dragi sufletului nostru.

Din bucătărie:
Ciorbita de dovlecei, mancarica de spanac cu leurda si salata de vinete..

Ce mai mesteresc:
Incerc sa fac huse crosetate pentru tigaile de teflon.

Intentionez sa:
Merg in week-end la parinti si sa pun arpagicul.

Ceea ce astept (sper):
Sa vina vremea calda.

Citesc:
Tot despre parintele Porfirie.

Ascult:
Deocamdata nimic.

În casa:
Ordine si curatenie, lucru pentru care ii multumesc doamnei Dana.

Ce planuri am:
Ma gandesc unde as putea sa petrec Sfantul Paste.

O fotografie:





miercuri, 15 februarie 2017

“SA PRAZNUIM, CREDINCIOSILOR, PRAZNUIRE DUHOVNICEASCA….”

            In marea Lui dragoste si prin negriata Lui veselie, pe care o aduce in sufletele credinciosilor in toate Sfintele Lui sarbatori, Hristos ne invie cu adevarat ridicandu-ne duhovniceste la inaltime. Este destul sa participam si sa avem dorinta de a praznui duhovniceste. Atunci petrecem sarbatorile duhovniceste si ne imbatam duhovniceste de vinul paradisiac, pe care i-l aduc Sfintii si ne cinstesc cu el.
            -Parinte, cum poate trai cineva duhovniceste in sarbatori?
            -Ca sa traim sarbatorile trebuie sa avem mintea noastra la acele zile sfinte, iar nu la treburile pe care le avem de facut pentru aceste zile sfinte. Sa ne gandim la faptele fiecarei zile sfinte – Nasterea Domnului, Botezul Domnului, Pastile, etc – si sa rostim Rugaciunea lui Iisus slavoslovind pe Dumnezeu. In felul acesta vom sarbatori cu multa evlavie fiecare sarbatoare. Mirenii vor sa inteleaga Craciunul cu porcul, Pastile cu mielul, Lasaturile de sec cu dulciuri. Insa monahii adevarai in fiecare zi traiesc faptele dumnezeiesti si se veselesc necontenit. In fiecare saptamana ei traiesc Saptamana Mare. In fiecare miercuri, joi si vineri traiesc Marea Meircuri, Mare Joi si Marea Vineri, adica Patimile lui Hristos, iar in fiecare Duminica Pastile, Invierea. Oare va trebui sa vina Saptamana Mare ca sa ne aducem aminte de Patimile lui Hristos? Trebuie sa vina Pastile cu mielul ca sa pricep pe “Hristos a Inviat” ca mirenii? Ce a spus Hristos? Fiti gata, a spus. N-a spus “Pregatiti-va acum!”. Din clipa in care Hristos a spus:”Fiti gata!, mireanul si mai ales monahul trebuie sa fie gata mereu. Sa cerceteze si sa traiasca mereu faptele dumnezeiesti. Cand cineva cerceteaza faptele fiecarei sarbatori, fireste, va fi miscat si se va ruga cu mai multa evlavie. Apoi la slujbe, mintea sa fie la faptele pe care le sarbatorim si sa urmarim cu evlavie troparele ce se canta. Cand mintea este la intelesurile dumnezeiesti, omul traieste faptele si astfel se schimba. Atunci cand, de pilda, ne gandim la un sfant pe care il avem la evlavie sau la Sfantul pe care il pranzuim, mintea va merge si putin mai susș va merge in Cer. Iar cand ne gandim la Sfinti, atunci si Sfintii se gandesc la noi si ne ajuta. In felul acesta omul isi face prietenie cu Sfintii, care este cea mai sigura prietenie. Atunci, desi este singur, poate trai impreuna cu totiȘ cu Sfintii, cu ingerii si cu toata lumea. Sa fie singur si sa simta toata aceasta comuniune! Prezenta sfintilor este vie. Toti Sfintii sunt copiii lui Dumnezeu care ne ajuta pe noi, oamenii, copiii cei necajiti ai lui Dumnezeu.
            Pe Sfintii nostri, care si-au varsat fie sangele, fie sudoare si lacrimile pentru dragostea lui Hristos, intotdeauna trebuie sa-I praznuim cu evlavie, ca sa fim ajutati, iar cand auzim la Sinxar: “In aceasta zi pomenirea Sfantului….”, in clipa aceea sa ne sculam in picioare, precum soldatii stau in pozitie de drepti atunci cand se citesc numele fratilor eroi cazuti. “In ziua cutare a lunii…..soldatul cutare a cazut pe frontul cutare”.
            Ca sa simtim evenimentul sarbatorii nu trebuie sa lucram. In Vinerea Mare, de pilda, daca vrei sa simti ceva, nu trebuie sa faci nimic afara de rugaciune. In lume sarmanii mireni au multe treburi. In Vinerea Mare isi trimit urari:”La multi ani! Sa traiti!”. Nu se potriveste! In Vinerea Mare eu ma inchid in Coliba. Precum in saptamana de dupa primirea Schimei Mari linistea ce urmeaza ajuta, pentru ca Harul dumnezeiesc adapa sufletul si schimonahul intelege ce s-a petrecut cu el insusi, tot astfel si la sarbatori mult ajuta linistea. Ni se da prilejul sa ne odihnim putin, sa citim si sa ne rugam. Va veni gand bun, ne vom cerceta pe noi insine, vom rosti putin si Rugaciunea lui Iisus si astfel vom intelege ceva despre faptul dumnezeiesc al zilei.


marți, 14 februarie 2017

SCURTA PLIMBARE DE SAMBATA

            Cu multa placere citesc blogul Adela Parvu. De cate ori imi trebuie o idee primul blog pe care il deschid este blogul ei. Asa s-a intamplat si de aceasta data.
            Fiica mea se casatoreste cat de curand si, pentru primirea oaspetilor, m-am gandit la organizarea un candy bar, atat pentru aperitive, cat si pentru dulciuri. Am tot cautat idei de cum ar putea sa arate si, cand in mintea mea s-a creionat forma si ansamblul aranjamentului am pornit sa caut produsele respective pe deviza: bun, frumos, ingenios si ieftin, asa ca am deschis blogul Adelei si acolo, printre multe articole, am gasit Mobila second hand si decoratiuni vintage. Mi-am dat seama ca aici este posibil sa gasesc ceva care sa ma atraga si sa se potriveasca proiectului meu.
            Sambata dimineata, desi afara era o vreme mohorata, cu frig si vant, am pornit la drum impreuna cu sotul meu. Placerea noastra este ca, atunci cand calatorim sa savuram o cafea mare de la McDonalds. Asa ca, dupa o scurta oprire, pentru a ne achizitiona cafeaua am pornit spre Bucuresti.
            Bineinteles ca, pana ce m-am pregatit eu, Radu a cautat sa vada cum ajungem si expresia a fost: se ajunge foarte usor. Nu s-a inselat.
            Odata ajunsi la Depozit SH, am intrat si, cu multa amabilitate ne-a intampinat chiar tanarul Alexandru, cel care, alaturi de prietena sa, conduce aceasta afacere. Despre munca si daruirea lor scrie foarte frumos Adela Parvu.
            Ne-a spus ca, in situatia in care dorim informatii sau ceva anume sa-i spunem. Foarte politicos, si-a cerut scuze ca nu prea are marfa in depozit, pentru ca urmeaza sa fie aprovizionat in jur de 25 februarie (va dati seama, cred, ca acolo sunt, iar despre noutati am sa va spun si voua).
            Ne-am plimbat printre mobile masive, frumos lucrate, unele dintre ele avand nevoie doar de o usoara revigoarare a lemnului; printre seturi de canapele comode, elegante si foarte bine lucrate. Nici nu ai senzatia ca esti intr-un depozit SH, ci doar ca te-ai intors cumva in timp, cand totul insemna calitate si bun gust. Am admirat mici bibelouri, am vazut vesela de sticla si ceramica de calitate, intr-un cuvant: ne-a placut ceea ce am vazut.
            La prima vedere a parut ca nu vom gasi ceea ce ne interesa, insa sotul meu, tipicar de firea lui si cu multa rabdare, uitandu-se peste tot (pe rafturile cu scule si tot felul de piese, pe rafturile cu vesela) a gasit un suport din fier negru, foarte frumos realizat si un platou bavarez cu pictura realizata manual, asa cum aveam sa aflam de la Alexandru.
            In tot acest timp eu admiram o biblioteca din lemn de nuc, un pantofar vechi ce trebuia usor reconditionat, un scrin din lemn de trandafir, extrem de elegant (pe care l-as fi cumparat instant daca ar fi acceptat plata cu card).
            Cat timp noi ne-am plimbat pe acolo, au sosit si alti clienti. Unii dintre ei cautau cutii pentru depozitare, spunand ca produsele care sunt acum pe piata nu este ceea ce le trebuie lor. Atunci, Alexandru le-a aratat cutiile folosite de micii burghezi in drumurile pe care le faceau cu trasura sau lazile de zestre. Clientul respcetiv, cand le-a vazut a exclamat imediat: exact asa ceva cautam.
            Si sa nu uit, la ambele produse, am primit si reducere.

            Nu am putut sa plec pana ce nu am facut cateva poze, binenteles, cu acordul patronului.






Si iata ce am achizitionat noi:









sâmbătă, 11 februarie 2017

Dumnezeiasca Liturghie

-Parinte, cand se savarseste Dumnezeiasca Liturghie trebuie sa de fiecare data sa fie cineva care sa se impartaseasca?
            -Da, pentru ca scopul principal al Dumnezeiestii Liturghii este impartasirea credinciosilor, fie si a celor putini care sunt pregatiti. Caci mai toate rugaciunile sunt citite de preot pentru credinciosii care se vor impartasi. De aceea cel putin unul trebuie sa se impartaseasca. Fireste, se poate intampla ca nici unul sa nu fie bine pregatit. Aceasta e altceva. Este bine insa sa se impartaseasca macar un copil mic, chiar si un prunc. Iar daca nu se afla nimeni, atunci Liturghia se savarseste numai ca sa se impartaseasca preotul si sa se pomeneasca numele. Aceasta, insa, sa fie o exceptie, iar nu o regula.
            Oricine poate trai faptele Noului Testament la fiecare Liturghie. Sfanta Proscomidie este Bethleemul, Sfanta Masa este Sfantul Mormant, iar Mantuitorul rastignit estre Golgota. Toata creatia se sfinteste prin Dumnezeiasca Liturghie, prin prezenta lui Hristos. Sfintele Liturghii tin lumea. Este infricosator ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu suntem vrednici de aceasta! Exista preoti care in fiecare Liturghie traiesc aceasta Taina Infricosatoare. Mi-a spus un cleric ca un preot foarte simplu si bun ii spunea:”Imi vine foarte greu sa consum Sfinteeele. Imi cad lacrimile mele cele murdare in Sfantul Potir; nu le pot tine si pentru asta mult ma mahnesc”. Si plangea. Iar acela i-a spus:”Spune-I lui Hristos sa-mi dae si mie putine “lacrimi murdare”!”
            -Parinte, de ce coborati din strana atunci cand preotul se inchina pentru Sfanta Liturghie?
            -Cobor pentru ca in vremea aceea cand se roaga preotul Dumnezeu ii trimite Harul dumnezeiesc ca sa-l slobozeasca de slabiciunile lui, pentru a putea savarsi Sfanta Liturghie. Atunci si credinciosii trebuie sa se roage cu evlavie ca si ei sa primeasca Har.
            Dumnezeieasca Liturghie incepe cu Prsocomidia. Cateodata Dumnezeu iconomiseste sa intelegem si sa traim si noi Sfintele Taine! Atunci cnd eram paracliser mi s-a intamplat urmatorul lucru: Odata, pe cand preotul facea Proscomidia, in vreme ce spunea: Ca o oaie la junghiere s-a adus, am auzit gemete de miel pe Sfantul Disc. Iar cand a spus Se junghie Mielul (si Fiul) lui Dumnezeu, am auzit zbierat la Sfanta Proscomidie. Infricosator! De aceea le spun preotilor sa nu pregateasca de mai inainte Sfanta Proscomidie si dupa aceea sa faca celelalte in mod formal. Adica nu trebuie sa taie prescura de mai inainte si in clipa aceea numai sa aseze Sfantul Trup pe Sfantul Disc si sa spuna: Se junghie Mielul lui Dumnezeu si Ca o oaie la junghiere s-a adus, dupa ce deja au scos Sfantul Trup. Numai atunci cand spun aceste cuvinte trebuie sa ia copia si sa insemne prescura. Adica sa-L “junghie” atunci cand spun: Se junghie Mielul lui Dumnezeu.
            Atunci cand preotul suna clopotelul in vremea Proscomidiei sa pomeniti si voi in taina numele, sa participe si inima voastra la durerea  fiecarui suflet ce-l pomeniti, fie viu, fie adormit. Sa aduceti in mintea voastra toate necazurile oamenilor, dar si pe cei pe care ii aveti in mod deosebit in atentia voastra si sa spuneti: “Maria, Nicolae….. Tu stii, Dumnezeule, problemele lor! Ajuta-i!”. Daca vi se dau nume ca sa le pomeniti, pomeniti-le la cateva Sfinte Liturghii, unele la trei, altele la cinci, iar dupa aceea sa se pomeneasca si celelalte. De ce sa ai pe unii pe care ii pomenesti mereu, iar pe altii care au nevoie sa nu-I pomenesti deloc? Aceasta n-o inteleg. Nume de catolici, de martori ai lui Iehova, nu este bine sa-I pomenesti la Sfanta Proscomidie. Pentru acestia nu se pot scoate miride si nici parastas nu se poate face. Pentru sanatatea si luminarea lor ne putem ruga, chiar si paraclis putem face.
            -Parinte, unii preoti spun ca nu vor sa liturghiseasca adesea ca sa nu se obisnuiasca.
            -Nu este corect sa spuna asa ceva preotul. Este ca si cum ar spune:”Nu merg regulat la rudele mele, ca sa ma primeasca mai bine atunci cand le fac o vizita”. Este nevoie insa de pregatire. Sfanta Impartasanie vindeca, sfinteste pe cel ce se nevoieste. Cum sa-l ajute pe unul care nu se nevoieste? Ce sa schimbe Hristos daca insusi omul nu se schimba? Odata la Pestera Sfantului Atanasie era un staret cu doi ucenici unul era ieromonah si celalalt ierodiacon. Intr-o zi au mers ucenicii la o bisericuta sa slujeasca. Preotul insa invidia mult pe diacon, deoarece diaconul era mai inteligent si mai indemanatic la toate. Dar nici diaconul nu ajuta situatia cu felul lui egoist de a fi. Preotul s-a pregatit la exterior, citind rugaciunile de Impartasanie si facand toate canoanele necesare. Din pacate, insa, n-a facut lucrul cel mai important, si anume, pregatirea launtrica, adica sa se spovedeasca cu smerenie ca sa alunge din inima sa invidia, care nu dispare prin schimbarea hainelor noastre si spalarea capului. Astfel, doar cu aceasta pregatire exterioara, a mers la Infricosatorul Jertfelnic sa iturghiseasca. Insa de indata ce a inceput sa proscomideasca, ce s-a intamplat? S-a auzit deodata vuiet mare si a vazut cum pleaca Sfantul Disc de la Proscomidie si dispare. Si astfel, n-au mai putut liturghisi. Daca nu i-ar fi impiedicat Bunul Dumnezeu in felul acesta si preotul ar fi liturghisit in aceasta stare duhovniceasca in care se afla, gandul imi spune ca ar fi patit un mare rau.
            -Parinte, daca se intampla ceva in timpul Sfintei Liturghii, poate fi intrerupta?
            -Cand se savarseste Sfanta Liturghie preotul n-o poate lasa neterminata, orice s-ar intampla. Chiar si razboi de s-ar anunta, el trebuie s-o savarseasca. Sau daca dusmanii ar veni langa biserica, preotul va cauta numai sa se grabeasca putin ca s-o termine. Va ajuta Dumnezeu sa o savarseasca. Dar trebuie sa avem incredere in Dumnezeu, sa nu ne temem.
            Liturghisitorul Celui Prea Inalt trebuie sa aiba multa luare-aminte, curtie si acrivie. Preotii sunt mai presus de ingeri. Sfintii Ingeri isi acopera fetele lor in vremea Dumnezeiestii Euharistii, in timp ce preotul o savarseste.


( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

joi, 9 februarie 2017

Maica Gavrilia – Asceta iubirii

Intr-o perioada destul de lunga de timp, am reusit sa citesc “Maica Gavrilia-Asceta iubirii”, o carte ce ilustreaza viata Avriliei Papayanni, mai tarziu Gherondissa Gavrilia, un om care a trait intreaga viata calauzita de poruncile lui Dumnezeu, pe care le-a considerat iubire si nu nevointa. Poate va intrebati de ce am citit cartea atat de greu? Este o carte profunda, o carte in care fiecare pagina reprezinta o lectie de iubire si daruire. De multe ori am simtit nevoia de a reciti unele pasaje, alteori am simtit nevoia de a ma opri din citit si a cugeta mai mult la cele citite.
Avrilia Papayanni s-a nascut la Constantinopol la data de 15 octombrie 1897 si s-a mutat la Domnul la data de 28 martie 1992. Tatal ei, Elisei Papayannis, era reprezentantul companiei franceze “Messagerie de France” si un prosper negustor de cherestea. Mama ei, Victoria Christakis Papayanni, era fiica doctorului Christakis, medic si insotitor al sultanului. Elis si Victoria au avut patru copii: Alexandros, Vassiliki, Paulina si Avrilia.
Prima persoana care i-a vorbit despre Dumnezeu a fost sora ei, Vassiliki, care i-a spus ca Dumnezeu este peste tot. Avrilia, copil fiind, a intrebat-o pe Vassiliki daca Dumnezeu o mai vede in situatia in care s-ar face foarte mica si ar intra intr-o cutie cu chibrituri. Prin raspunsul dat de Vassiliki, micuta si-a dat seama ca viata este o chestiune foarte serioasa.
In anii de scoala, in special in perioada liceului, Avrilia a citit foarte multe carti, multe extrascolare, autorul preferat fiind Epictet. Despre acest autor , ea spunea ca a pregatit-o pentru “Faca-se Voia Ta”.
A inceput prin a lucra ca si asistenta sociala, apoi a lucrat ca asistenta medicala, fizioterapeut. In india a lucrat o buna perioada de timp la Colonia de leprosi a lui Baba Amte. Desi mirean, a trait in lume ca o monahie, respectand juramantul de saracie si de dragoste fata de aproapele. Pe data de 5 august 1959 a fost calugarita la manastirea din Betania.
Niciodata nu primea bani pentru ceea ce facea, niciodata nu refuza pe nimeni, iubea pe toata lumea cu o dragsote sincera, profunda. Sunt extrem de multe de spus despre monahia Gavrilia insa, va las pe voi sa descoperiti viata ei, o viata daruita lui Dumnezeu.


Cateva dintre cuvintele alese ale Macii Gavrilia
“1. Daca ai dragoste pentru toata lumea, intreaga lume e frumoasa.
2. Pentru a ajunge la starea de lepadare de sine, iubeste, ibueste si iar iubese pana cand te vei identifica complet cu celalalt, oricine ar fi el la momentul respectiv. Apoi, la sfarsitul zilei, te-ai pute intreba: Vreau ceva? Nu. Imi doresc ceva? Imi lipseste ceva? Nu. Deci asta este.
3. Nu raspunde niciodata cu rau cuiva care te-a ranit, ci vezi-L pe Hristos in inima sa.
4. Daca suntem intrerupti in timp ce vorbim, nu trebuie sa continuam. Inseamna ca ceea ce urma sa spunem nu trebuie sa fie auzit. Ingerii au facut aceasta.

5. Pe tot ceea ce mancati sau beti in afara trapezei, faceti semnul crucii si spuneti:”Pentru tamaduirea trupului si a sufletului”.”