miercuri, 21 februarie 2018


Respect fata de Traditie

Multi Sfinti Mucenici, atunci cand nu stiau dogam, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfintii Parinti”. Daca cineva spune aceasta, marturisea! Adica nu stia sa aduca dovezi prigonitorilor pentru credinta lor si sa-I convinga, ci avea incredere in Sfintii Parinti. Se gandea: “Cum sa nu am incredere in Sfintii Parinti? Acestia au avut mai multa experienta, caci erau virtuosi si sfinti. Cum sa primesc eu o neghiobie? Cum sa sufar sa huleasca cineva pe Sfintii Parinti?”. Sa avem incredere in Traditie. Astazi, din pacate, a intrat politetea europeana si vor sa arate ca fac binele. Vor sa arate superioritatea, dar in cele din urma merg inspre a se inchina diavolului celui cu doua coarne. “Sa exista o singura religie” iti spun si le niveleaza pe toate. Au venit si la mine unii si mi-au spus: “Toti cei care credem in Hristos sa facem o religie”. “Aceasta este, le-am spus, ca si cum am luar de atatea carate si toate cele ce au fost separate de el si le-am amesteca din nou ca sa facem una. Este corect sa le amestecam iarasi? Intrebati un aurar: este bine sa amestecam zgura cu aurul? S-a dus atata lupta ca sa straluceasca dogma”. Sfintii Parinti au stiut ceva atunci cand au interzis legaturile cu cel eretic. Dar astazi spun: “Nu numai cu cel eretic, ci si cu budistrul si cu inchinatorul la foc si cu inchinatorul la diavol sa ne rugam. Trebuie ca si ortodocsii sa se afle la rugaciunile si conferintele lor. Este o prezenta.”. Ce prezenta? Le rezolva pe toate cu ratiunea si justifica cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede ca si problemele duhovnicesti pot intra in Piata Comuna.
            Unii dintre ortodocsi, care pe toate le trateaza cu usuratate si care vor sa faca, chipurile, “misiune”, peste tot, crezand ca astfel vor propovadui Ortodoxia, dar de fapt facand impreuna cu cei rau-slavitori o “salata” ecumenica. Dupa aceea stilistii incep propaganda lor si apuca cealalta extrema. Spun si hule despre Tainele celor de pe stil nou, etc., si smintesc greu suflete care au evlavie si sensibilitate ortodoxa. Eterodocsii, pe de alta parte, vin la conferinte, fac pe dascalii, iau tot materialul duhonvicesc bun ce-l afla la ortodocsi, il trec prin atelierul lor. Pun vopseaua si firma lor si apoi il prezinta ca model. Iar lumea ciudata de astazi este impresionata de astfel de lucruri ciudate, dupa care se distruge duhovniceste. Dar Domnul atunci cand va trebui, va ridica un nou Marcu Evghenicul si un Grigorie Palama, care vor aduna pe toti fratii nostri ce s-au smintit si s-au departat de Biserica sa marturiseasca Credinta Ortodoxa si sa intareasca Traditia, pricinuind astfel bucurie mare Maicii noastre Biserica.
Daca am fi trait dupa Sfintii Parinti, toti am fi avut o deplina sanatate duhovniceasca, pe care ar fi invidiat-o toti eterodocsii si astfel si-ar fi lasat inselaciunile lor bolnavicioase si s-ar fi mantuit fara predica. Acum, insa, ei nu mai sunt miscati de Traditia noastra patristica sfanta, ci vor sa vada si continuitatea noastra patristica, adica adevarata noastra inrudire cu Sfintii nostri. Ceea ce se cere fiecarui ortodox este sa puna nelinistea cea buna si in eterodocsi, adica sa inteleaga aceia ca se afla in inselare, iar nu sa-si odihneasca in mod mincinos gandul lor si sa se lipseasca atat in aceasta viata de binecuvantarile bogate ale Ortodoxiei, cat si in cealalta viata de si mai multele si vesnicele binecuvantari ale lui Dumnezeu. Vin acolo la Coliba multi tineri catolici foarte bine intentionati, pregatiti sa cunoasca Ortodoxia. “Vrem sa ne spui ceva ca sa ne folosim duhovniceste”, imi spun. “Uitati-va, le raspund, luati Historia Bisericii si veti vedea ca odinioara am fost impreuna si unde ati ajuns dupa aceea. Aceasta va va ajuta mult. Faceti aceasta si alta data vom discuta mai multe”.
Mai demult oamenii aveau respect fata de ceva pe care il aveau, de pilda de la bunicul, si de aceea il pastrau ca obiect de valoare. Am cunoscut un avocat foarte bun. Casa lui era simpla si-l odihnea nu numai pe el, ci si pe vizitatori. Odata mi-a spus:”Acum cativa ani, Parinte, cunoscutii mei ma luau in ras pentru mobila veche ce-o am. Acum insa vin si le admira ca pe niste antichitati. In timp ce eu o folosesc si ma bucur de ea, pentru ca imi aduce aminte de tatal meu, de mama, de bunica, de bunici, iar aceasta ma misca sufleteste. Aceia aduna diferite lucruri vechi, isi impodobesc saloanele caselor cu ele, facandu-le sa arate ca niste magazine de antichitati, ca prin ele sa se destinda sufleteste si sa uite oarecum stresul lumesc”. Mai demult o moneda, oricat de mica, era tinuta ca o mare avere, caci era de la mama sau de la bunicul. Astazi daca cineva are de la bunicul sau o lira de aur, de pilda, si daca este mai mica cu o suta de drahme fata de o alta lira, o schimba. Nu pretuieste nici pe mama, nici pe tatal sau. Incet-incet, intra acest duh european si la noi si ne ia pe toti inainte.
Imi aduc aminte ca atunci cand am mers pentru prima oara in Sfantul Munte, la o obste era staret un batranel ce avea multa evlavie. Pastra cu evlavie nu numai culioanele staretilor chiliei, care locuisera mai inainte acolo, ci si calupurile pe care fusesera facute acele culioane. Avea si carti si diferite manuscrise, pe care le pastra legate frumos intr-o biblioteca bine inchisa, ca sa nu se prafuiasca. Cartile acelea un le folosea, ci le tinea inchise. “Eu nu sunt vrednic sa citesc astfel de carti, spunea. Voi citi cele simple, Patericul, Scara”. Dupa aceea a venit la chilie un monah tanar – acesta in cele din urma n-a ramas in Sfantul Munte – care i-a spus:”De ce aduni aici gunoaie?”. Si a luat calupurile sa le arda. Plangea sarmanul batranel si spunea:”Acesta sunt de la staretul meu, cu ce te deranjeaza? Avem atatea camere. Lasa-le intr-un coltisor!”. Din evlavia pe care o avea, tinea nu numai cartile, obiectele, culioanele, ci chiar si acele calupuri! Atunci cand exista respect fata de lucrurile mici, exista mult respect si fata de cele mari. Iar cand nu exista respectfata de cele mici, nu exista nici fata de cele mari. In felul acesta pastrau Sfintii Parinti Traditia.


( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

luni, 19 februarie 2018


O noua seara de teatru

afisul spectacolului (sursa: internet)


            Joi, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti s-a jucat partea a doua a trilogiei “Ma mut…” si anume “Ma mut la tata”, piesa de teatru pe care noi am vizionat-o anul trecut, insa mi-am adus aminte cu placere de toate situatiile haioase povestite de colegele mele care au vizionat-o. Pot spune ca aceasta a doua parte a trilogiei a fost chiar mai comica si mai savuroasa decat prima parte.
Pentru ca “Ma mut la mama” s-a terminat cu vocea lui Florin Piersic, toata lumea se astepta ca iubitul mamei sa fie el, insa acesta apare in persoana talentatului actor Adrian Paduraru.
            In piesa “Ma mut la tata” cei doi frati, care nu s-au obisnuit cu faptul ca mama lor are o viata de care vrea sa se bucure, il cunosc pe iubitul mamei si incearca prin tot felul de mijloace sa scape de el.
            Toate aceste incercari ale celor doi frati, fac din aceasta piesa de teatru o comedie reusita, ce merita vizionata, asigurand o seara minunata.

joi, 15 februarie 2018


Alte carti citite




Sa vorbim despre dragoste: Celia, eroina romanului, este medic si lucreaza la cabinetul doctorului Reggie, medic endocrinolog. De asemenea, este si tutorele nepoatei ei, Fiona, ca urmare a mortii parintilor intr-un accident de circulatie. Bunicii din partea mamei, care traiesc in Australia, doresc sa preia ei tutela asupra fetitei, pe motiv ca in Anglia nu este mult soare, lucru care pe Celia o ingrijoreaza foarte mult.
Si, pentru ca intotdeauna un necaz aduce dupa el altele, doctorul Reggie a murit, iar cabinetul a fost preluat de fratele vitreg al acestuia, doctorul Alan Granger, profesor universitar.
Insa, dupa furtuna vine si vreme buna pentru ca incet-incet dragostea se infiripa intre cei doi.

O femeie de onoare: Molly este bucatareasa si, impreuna cu prietena ei Beth au o firma de servire a dineurilor la domiciliul, o mica afacere in plina dezvoltare. Dupa o perioada de 2 ani de lucru intens, Molly pleaca in vacanta si crede ca se indragosteste de Jeremy. Insa, cand acesta o viziteaza la Sidney si merg impreuna la un spectacol de balet, afla, intr-un mod foarte umilitor, ca este insurat. In pauza spectacolului, cumnatul acestuia, Richard Pembroke, intr-un mod foarte dur ii aduce la cunostinta faptul ca Jeremy este insurat. Afland acest lucru, Molly il respinge pe Jeremy, ii da o replica extrem de acida lui Richard Pembroke in auzul tuturor, dupa care paraseste foaierul Operei.
Intamplarea a facut ca cei doi, Molly si Richard, sa se intalneasca la un dineu, organizat de un cunoscut al lui Richard si la care meniul era asigurat de firma lui Molly. In timpul dineului, fiecare dintre ei isi da seama ca l-a nedreptatit pe celalalt si stabilesc noi intalniri. Dragostea isi face aparitia, insa obstacolele se ivesc la tot pasul.

Insula fericirii: Alaine, o tanara de 25 de ani, vanzatoare la un mic magazin, este mamica adoptiva a unei fetite de 4 anisori. Mama acesteia a murit la nastere, iar tatal a rugat-o pe Alaine sa aiba grija de fetita o perioada. De fapt, acesta a plecat si nu s-a intors sa-si reia copilul, astfel ca micuta este crescuta de Alaine si matusa ei, o doamna batrana si bolnava.
Alaine are o sora geamana, Estelle, careia ii place viata, distractia si banii. La un moment dat, un grec s-a indragostit de Estelle si a cerut-o in casatorie. Insa aceasta a facut haz de sentimentele lui si l-a parasit.
Alaine o vizita foarte des pe sora ei si, la una din vizite, Estelle era foarte necajita ca nu poate pleca in Grecia in croaziera pentru ca se ivise o alta ocazie. Atunci, Alaine ii propune sa plece ea, folosind pasaportul surorii ei.
Pe vas Alaine l-a cunoscut pe Yorgo, un grec incantator, ce s-a purtat cu ea minunat, pana cand a reusit sa o rapeasca si sa o duca la locuinta lui. De fapt Yorgo era unchiul tanarului inselat de Estelle, care voia doar sa se razbune.
Cand a vazut ca s-a inselat, a fost deziluzionat ca un s-a putut razbuna, dar, in acelasi timp si fericit, pentru ca se indragostise de Alaine.

sâmbătă, 10 februarie 2018


Iisus Hristos ieri si azi si in veci este Acelasi

            Parinte, adesea se vorbeste despre “innoire in Biserica”, ca si cum Biserica imbatraneste si are nevoie de innoire!
Da, a imbatranit!... Dar chiar si cei care un au evlavie, dar au putina minte, nu sunt de acord cu innoirile ce se fac acum, ci cauta sa alfe cele vechi, Nu -i misca deloc, de pilda icoanele noi, ci isi dau seama de valoarea icoanelor vechi. Si daca aceasta o fac cei ce au putina minte, cu atat mai mult cei ce au evlavie. De aici poti intelege cat de gresite sunt cele pe care le spun despre “innoire” etc.
Astazi, daca cineva incearca sa tina putin traditia, sa tina posturile, sa nu lucreze in sarbatori, sa fie evlavios, unii spun: “Unde se trezeste omul acesta? S-au dus astfel de lucruri. Acestea au fost pentru vremurile vechi!”. Iar daca le vei raspunde ceva, iti vor spune: “In ce epoca traiesti? Acestea nu se mai fac acum”. Incet-incet le iau drept basme. Dar Apostolul spune:Iisus Hristos ieri si azi si in veci este Acelasi. Daca nu poate cineva sa respecte aceste porunci, cel putin sa spuna: “Dumnezeule, am gresit!” si atunci Dumnezeu il va milui. Dar acum cel care nu respecta poruncile cauta sa impuna aceasta si celuilalt, pentru ca este mustrat de constiinta. Ia un demonizat si pune-l intr-o atmosfera duhovniceasca si vei vedea ca se intoarce incolo si incoace. Nu va putea sta intr-un loc, deoarece este silit de atmosfera. La fel si acestia, sunt mustrati de constiinta si de aceea incearca sa o inabuse spunand acele cuvinte. Valorile le considera depasite, iar vechile randuieli incearca sa le inlocuiasca cu neoranduieli. Multa stricaciune exista in lume! Frumusetea duhovniceasca o socotesc uratenie. Adica pentru mireni frumusetea duhovniceasca este uratenie lumeasca. Iata, daca iei un calugar si-i tai parul, cat de urat se face! Dar aceasta uratenie mirenii o considera frumusete.
Si uita-te, acum se lupta cu Biserica, sa zicem ca nu cred, invata ateismul, dar sa nu recunoasca binele pe care il face Biserica si sa se lupte cu ea? Lucrul acesta arata multa rautate. Sa nu recunoasca, de pilda, ca Biserica apara copiii, ii ajuta sa nu devina haimanale, ci oameni buni? Acestia imping pe copii la rau, ingaduie in mod liber distrugerea lor. In timp ce Biserica invata: “Tanarul sa fie cuminte, sa-i respecte pe ceilalti, sa se pastreze curat ca sa ajunga un om corect in societate”. Dar lucrurile vor veni iarasi la locul lor. In Rusia, o batrana se ruga in genunchi intr-o biserica langa o coloana. Merge o femeie tanara, care era si un mare om de stiinta si ii spune: “Acestea sunt lucruri depasite”. Atunci batrana i-a raspuns: “La aceasta coloana unde ma rog si plang eu acum, vei veni dupa o vreme si tu si vei plange. Ale voastre vin si trec, dar crestinismul nu va trece niciodata”.



( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

joi, 8 februarie 2018





“Ma mut la mama”

            In serile lungi de iarna, batranii stateau la gura sobei si depanau amintiri. Acum, o varianta si un mod placut de petrecere a timpului il reprezinta o seara la teatru.
           
            Miercuri seara, in mod neasteptat, am ajuns la teatru, la piesa “Ma mut la mama”, prima din trilogia “Ma mut...”.
         
            Comedie spumoasa in care vaduva Adriana (Adriana Trandafir) – mama a doi baieti – Andrei (Andreas Petrescu) si Gabriel (Gabriel Fatu) are o relatie amoroasa fara ca acestia sa stie. Seara romantica pe care aceasta tocmai o pregatise este distrusa de “mutarea” celor doi baieti la ea, pentru ca s-au certat cu partenele de viata. Prin mutarea lor, acestia afla de relatia mamei si doresc foarte mult sa-l cunoasca pe prietenul ei.
          
          Numeroasele situatii incurcate, interpretate extraordinar de cei trei artisti, dau savoare comediei si asigura o seara de neuitat.







luni, 5 februarie 2018

Vizita la Gupo Campina

Miecuri, in ultima zi a lunii ianuarie, cei de la Gupo au anuntat ca este zi de preturi negociabile. Unde credeti ca am pornit, dupa orele de serviciu? Bineteles, la Gupo - Campina. Drumul un a fost in zadar pentru ca, pe langa plimbarea facuta, am gasit cateva lucruri care ne-au atras.
Primul lucru pe care l-am vazut si l-am luat imediat a fost o cratita din titanium. Cam grea, ce-i drept, insa mi s-a parut extrem de utila avand in vedere faptul ca se poate folosi atat pe aragaz, cat si in cuptor.


Continuand plimbarea prin micul magazin, am zarit un dulapior pentru baie. Mic, elegant, numai bun pentru baia de serviciu. Asa scap de toate sticlutele si borcanasele ce si-au gasit loc de depozitare pe capacul de la apometre. Si la un pret avantajos de doar 60 lei.



Dosite intr-un colt, am gasit 3 sertare cu mici defecte la pretul de 7 lei/buc. Aici, mi-a venit in minte emisiunea de pe Fine Living, unde sunt oameni care negociaza pentru produsele luate din piata de vechituri si pe care le transforma in diverse lucruri utile. Am constatat ca sunt numai bune pentru proiectul meu: cutie cu capac pentru malai si faina si una pentru mancarea pasarelelor, asa ca am intrebat vanzatoarea daca imi pot oferi toate cele trei sertare la pret de doua. Raspunsul primit fiind afirmativ le-am luat pe toate trei. Cand cutiile vor fi gata am sa vi le arat.



In drum spre casa de marcat am mai vazut si un suport dragut pentru sapunul lichid si alte sticlute, la un pret acceptabil. Era pacat sa nu fie achizitionat.


Abia astept sa folosesc lucrurile cumparate.

vineri, 2 februarie 2018

Lucreaza in Duminici si sarbatori si apoi ii ajung nenorociri

            De obicei, inainte de Vecernia unei sarbatori sau a Duminicii inceteaza orice lucrare. Este mai bine sa se lucreze mai mult in ziua de mai inainte de ajun – atunci cand se poate randui aceasta – si sa nu se lucreze dupa Vecernia ajunului. Altceva este sa faca cineva intr-o sarbatoare sau Duminica un lucru usor dupa amiaza, dar si acesta cu mare grija. Mai demult chiar si taranii care erau la ogoarele lor, de indata ce auzeau clopotul de Vecernie, isi faceau Cruce si incetau munca. La fel si femeile ce stateau acasa, se sculau, isi faceau Cruce si lasau impletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu ii binecuvanta. Erau sanatosi si se bucurau…. Acum au desfiintat sarbatorile, s-au indepartat de Dumnezeu si Biserica si in cele din urma tot ce scot din munca lor dau la doctori si la spitale…. Odata a venit un tata la Coliba si mi-a spus:”Copilul meu se imbolnaveste adesea si medicii nu pot afla ce are”. “Sa incetezi de a mai lucra Duminica si toate se vor schimba”, i-am spus. Si intr-adevar, n-a mai lucrat si copilul lui s-a facut bine.
            Intotdeauna le spun mirenilor sa inceteze de a mai lucra Duminicile si sarbatorile ca sa nu-i ajunga nenorociri in viata. Fiecare isi poate randui treburile, astfel incat sa nu le faca in Duminici si sarbatori. Esenta problemei este sensibilitatea duhovniceasca. Daca exista sensibilitate, se pot afla solutii pentru toate. Si chiar de vor pagubi putin din pricina unor schimbari ale treburilor lor, vor primi indoita binecuvantare. Dar multi nu inteleg aceasta. Nu merg nici la Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie sfinteste. Daca crestinul un merge Duminica la biserica, cum se va sfinti?

            Din pacate insa, oamenii incet-incet merg inspre a nu mai respecta nici sarbatori, nici nimic. Vezi ca si numele le schimba, ca sa nu-si mai aduca aminte de sfinti. Pe Vasiliki o fac Vicki; pe Zoe, Zozo, spunand astfel de doua ori “Zoo”. Au pus sarbatoarea mamei, a lui mai, aprilie…. Peste putin vor spune:”Astazi este sarbatoarea anghinarei, cealalta a chiparosului, in ziua cutare ziua de nastere a celui ce a inventat bomba atomica sau fotbalul”. Dar nu va lasa Dumnezeu…..


( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Daca noi, monahii, nu tinem sarbatorile, atunci mirenii ce sa mai faca?

            Ce duh exista mai demult in manastiri! Imi aduc aminte cum mirenii sarbatoreau ziua Crucii pe calendarul nou si dupa aceea aduceau strugurii in Sfantul Munte. Se intampla ca in ziua cand ajungeau in Sfantul Munte sa avem noi Ziua Crucii dupa calendarul nostru, dar parintii niciodata nu mergeau sa descarce. Atunci ori se intorceau, ori lasau acolo si caicul si strugurii. La fel se petrecea si cu untdelemnul sau cu lemnele, daca veneau in zi de sarbatoare. Si pe atunci manastirile erau sarace, dar parintii se gandeau:”Daca va vedea cineva pe calugari ca lucreaza in aceasta zi, ce va spune?”. Preferau de mii de ori sa le ia furtuna, sa se piarda si strugurii si untedelemnul, decat sa le descarce si sa piarda sarbatoarea si sa sminteasca si suflete.
            Acum insa…. Odata ma aflam la o manastire in ajunul unei sarbatori si descarcau struguri. Dupa aceea au fost trimisi mai multi frati sa calce strugurii. Seara aveau priveghere, dar au mutat-o. si era o sarbatoare mare. ….”la nevoie mutarea legii se face….”. In alta parte, la o manastire care arsese lucrau Duminica la reparatii. Atunci mi-am spus:”Iarasi va arde”. Vad si mirenii lucrurile acestea si dupa aceea spun:”Sarbatorile nu sunt nimic”.
            Mai ales noi, monahii, avem trebuinta de multa luare-aminte ca sa nu lucram in sarbatori, pentru ca facand asa pacatuim si noi, dar ne facem si pricina de sminteala mirenilor, pacatuind astfel indoit. Mirenii cauta pretexte ca sa-si indreptateasca pacatele lor. Se poate ca acestia sa lucreze si zi noapte, sa nu tina sarbatorile, iar atunci cand vad o calugarita sau un calugar lucrand in zi de sarbatoare, siliti de-o mare nevoie, le spune diavolul:” Vezi ca si calugarii lucreaza? Tu de ce sa nu lucrezi?”. Si astfel isi odihneste constiinta. Chiar si o patura sa scuture o calugarita intr-o Duminica, mirenii care o vor vedea vor spune:”Daca lucreaza calugaritele, noi de ce sa nu mergem la serviciu?”. De aceea este trebuinta de multa luare-aminte, ca sa nu ne facem pricina de sminteala.
            -Parinte, dar daca vine vreun mester sa lucreze intr-o zi de sarbatoare, de pilda la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului?
            -Intrarea in Biserica a Maicii Domnului si sa lucreze mester in manastire!? Nu se potriveste! Sa nu lucreze!
            -Parinte, aceasta s-a intamplat pentru ca sora nu s-a gandit sa-I spuna sa nu vina.
            -Atunci sora trebuie sa faca canon.
            -Parinte, intr-o zi de sarbatoare, dupa priveghere, daca motaie cineva, poate face un lucru de mana si sa rosteasca Rugaciunea lui Iisus?
            -Metanii nu poate face? Sa faca metanii ca sa se trezeasca. De ce sa faca lucru de mana?
            -Nici Duminica, dupa ce si-a facut datoriile lui duhovnicesti, nu poate, de pilda, impleti metanii?
            -De se sa impleteasca metanii? De ce sa nu te saturi duhovniceste in aceasta zi? Din pacate, intra si in manastiri duhul lumesc. La unele manastiri, precum am auzit, in Duminici sau in marile sarbatori, incepand de la amiaza calugarii merg la ascultari. De parca ar muri de foame copiii lor sau ar avea datorii si le-ar scoate casa la licitatie. Este atat de mare nevoie? Altceva este arhondarul, bucatarul. La arhondaric si bucatarie este nevoie. Nu se poate sa nu mearga nimeni.
            Daca se intampla uneori sa-mi aduca cineva peste, ii spun:”Ia-l si du-te!”. Daca unul aduce peste viu, iar altul mort, atunci ar insemna sa ma ocup numai de peste. Si aici (in manastire), daca aduc pestele in zi de sarbatoare si vreti sa-l pregatiti, atunci cum va veti bucura de sarbatoare? Va aduceti aminte de Parintele Mina de la Schitul Sf Ana? Un pescar i-a adus intr-o duminica dimineata peste pentru praznic. “Parinte, este proaspat”, ii spune. “Bine, dar astazi este Duminica. Cand i-ai prins de sunt proaspeti?”, il intreba mirat Parintele Mina. “Astazi dimineata”, ii raspunse pescarul. “Arunca-i, fiule!Acestia sunt afurisiti”, ii spune Parintele Mina. “Si daca vrei sa te convingi, arunca un peste la motan si vei vedea ca nu-l va manca”. Intr-adevar, pescarul a aruncat un peste la motan, dar acela si-a intors capul inapoi, aratand dezgustat. O astfel de sensibilitate o aveau cei de demult.
            Astazi vezi in manastiri la Sarbatorile mari muncitori, mesteri,…..Odata, de Adormirea Maicii Domnului, la o manastire o echipa de mai multi lucratori cu drujbe taiau padurea. Cu toate ca cerul era senin, a venit un nor, au cazut niste traznete langa taietori, care au fugit cuprinsi de atata frica incat, desi padurea a luat foc, n-au mai anuntat. Cu multa greutate au reusit apoi sa-l stinga. In Duminica urmatoare iarasi drujbe; de data aceasta au urcat in padure doua echipe. Incendiile sunt urgia lui Dumnezeu, pentru ca taiem lemne in Duminici si sarbatori. Si raul este ca un pricepem. Am trecut dincolo de limita rabdarii lui Dumnezeu.
            Daca au nevoie, calugarii sa faca un sirag de rugaciuni, o suta de boabe, atunci Dumnezeu va lumina pe cineva si le va trimite o suta de mii. Lucrarea monahului este rugaciunea. Daca noi, monahii, un avem incredere in Dumnezeu, atunci cine sa aiba? Mirenii? Dumnezeu se obliga sa-l asculte pe monahul care ii incredinteaza viata sa. Atunci cand eram in obste, se afla acolo un ajutor de econom. Acesta isi facea repede toate treburile, desi un era sprinten si un pleca niciodata din biserica mai inainte de a se termina Sfanta Liturghie. Eu eram mai sprinten si plecam si inainte de terminarea Sfintei Liturghii ca sa pregatesc sinodiconul, dar toate imi ieseau anapoda. Uneori mi se varsa ibricul cu cafea, aletori imi cadeau cestile si paharele si se spargeau; toate imi mergeau anapoda. Acela pleca la sfarsitul Sfintei Liturghii, isi facea Sfanta Cruce si credea ca Dumnezeu o sa-l ajute. Iar daca il certau, primea cu smerenie. Avea smerenie si se folosea indoit.

            In tot cazul, cand oamenii nu dau importanta la amanunte care nu vatama daca se trec cu vederea, atunci se folosesc si slavoslovesc indoit pe Sfintii pe care ii praznuiesc. Sa luam aminte pe cat putem ca tot ceea ce facem sa nu fie in [aguba celor duhovnicesti, ci sa le dam intaietate acestora, ca sa se sfinteasca toate lucrarile noastre si sa avem si binecuvantarea lui Dumnezeu. Daca cineva pune mai inainte treburile si pe urma rugaciunea, pretuieste mai mult cele materiale decat cele duhovnicesti. Iar lucrul acesta dovedeste mandrie si lipsa de evlavie. Lucrul ce se face nu se sfinteste prin falimentul duhovnicesc. Daca vom da intaietate la cele duhovnicesti, Dumnezeu pe toate le va randui. Daca noi, monahii, un tinem sarbatorile, atunci mirenii ce sa mai faca? Daca noi nu facem cele duhovnicesti si un rugam pe Sfintii sa ne ajute, cine se va ruga lor? Spunem ca noi credem in Dumnezeu, dar un avem incredere in El. Daca noi, monahii care purtam rasa, un respectam Canoanele, ci pe toate le calcam si le necinstim, ce sens mai are atunci viata noastra?

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

luni, 8 ianuarie 2018

Botezul micutului Luca – nepotelul meu drag

Anul acesta a inceput cum nici ca se putea mai bine si anume, cu o petrecere. Micul meu nepotel Luca a fost increstinat in ziua de Sfantul Ion. Pentru noi a fost o dubla bucurie: intalnirea cu cei dragi, rude si prieteni, caci in vremurile de azi, cand timpul parca zboara, acestea sunt momentele cand reusim sa ne vedem unii cu altii si provocarea pe care ne-a lansat-o surioara si cumnatul meu, aceea de a face noi candy barul.
Pentru a ne bucura mai mult unii de altii, am ajuns la Prejmer inca de sambata seara. Acolo deja ajunsesera o parte din rude si prietenii.  Am asteptat sa vina si nasii micutului Luca, oameni extraordinari, cu suflet mare, cu dragoste pentru toti cei din jur. Ma inclin in fata lor si dau Slava lui Dumnezeu ca am avut posibilitatea de a-i cunoaste. Indata ce toata lumea a ajuns ne-am asezat la masa, unde ne-am delectat cu multe bunatati, regina acesteia fiind bineinteles friptura la gratar. Totul a fost condimentat cu glume, rasete si veselie. Acesta a fost preludiul petrecerii de a doua zi, preludiu ce s-a terminat destul de tarziu.
A doua zi, in jurul pranzului, micul pruncut a primit Sfantul Botez, dupa care ne-am reunit toti la restaurantul din Prejmer. Si aici veselie multa, preparate gustoase, servire ireprosabila asigurata de un colectiv de bucatari si ospatari tineri, ce si-au facut meseria cu pasiune si daruire si pentru care eu una, le multumesc. Acestora li s-a adaugat DJ-ul ce a asigurat muzica evenimentului. Muzica a fost aleasa cu grija, pentru a satisface toate gusturile, o muzica frumoasa, care m-a adus si pe mine pe ringul de dans, dupa multi, multi ani de pauza.
Cu putin timp inainte de sarbatori, surioara mea m-a intrebat daca pot sa fac prajiturelele pentru botez si sa i le asez sub forma de candy bar. Desi un mai organizasem niciodata un candy bar, am spus ca o ajut. Si, de atunci au inceput emotiile, cautarile, cumparaturile. Fiind in perioada de sfarsit si inceput de an, plecam de acasa cu anumite idei si, in functie de ceea ce gaseam, ajungeam la alte idei, refacand totul de la zero. Dar, pana la urma, am reusit sa cumparam tot ceea ce am considerat ca ne trebuie si am trecut la piesa de rezistenta: Prajiturelele.
Stiind ca la botez vor participa si foarte multi copii, am vrut sa facem ceva colorat, vesel, care sa-i atraga si sa-i bucure. Pe de alta parte, ne-am gandit si la ceva putin mai “sobru” pentru adulti. Asa ca am facut:

Faguri colorati cu crema de zahar ars



Cake pops-uri cu aroma de trandafiri sau de caise





Briose cu crema de zmeura, cocos si scortisoara




Minitarte cu crema de lamaie si fructe




La care s-a adaugat negresa, prajitura krantz si o prajitura numita de noi “zi si noapte”.



Bineinteles ca nu a lipsit platoul cu fructe.



Invitatii au fost primiti cu acest candy bar, ce a fost luat cu asalt de copilasi.



Cand am vazut cat de des trebuia sa completam platourile cu prajituri, ne-am dat seama ca am satisfacut si cele mai exigente gusturi, iar cand surioara si cumnatul ne-au multumit si ne-au felicitat, bucuria noastra a atins cele mai inalte cote.
Ii spunem si noi, inca o data micului crestin Luca,


LA MULTI SI BINECUVANTATI ANI NEPOTELUL NOSTRU DRAG.

joi, 16 noiembrie 2017

POVESTEA PUIULUI DE CIOARA



Una dintre grijile noastre inainte de a pleca la serviciu si imediat ce ajungem acasa este aceea de a hrani pasarelele. Vin la graunte, in special turturei si vrabiute. Desi initial a fost un adevarat “razboi” intre ele, acum au invatat sa se accepte unele pe altele, asa ca iau masa impreuna.
Zilele trecute am observat ca, dupa ce s-au saturat si au plecat turtureii si vrabiutele, s-a apropiat timid de cutia cu graunte o cioara. Asta m-a facut sa-mi amintesc o relatare spusa de bunica mea de pe vremea cand era copila. Bunica este o persoana care dintotdeauna a iubit pasarile si animalele, care nu a conceput sa nu aiba drept companie un animalut.
Povestea era cam asa: In primii ani de dupa razboi, copil fiind in varsta de 9-10 ani, mergea la scoala pe jos din cartierul ei pana in centrul de azi al orasului (mergea pe Bulevardul cu Castani). O distanta destul de mare. Intr-una din zile, in apropierea scolii, a vazut o multime de ciori. Era nedumerita de ce se agitau si croncaneau asa de mult. S-a apropiat si a vazut ca acestea se chinuiau sa ridice inapoi in cuib un pui de cioara cazut. A stat, le-a studiat si, cand si-a dat seama ca acest lucru este practic imposibil, a gonit ciorile si a luat puiul.
Ajunsa cu el acasa, l-a ingrijit cu multa dragoste luni intregi, pana cand acesta a fost in stare sa zboare si sa se descurce singur.

Ceea ce a impresionat-o tare mult pe bunica a fost faptul ca, timp de multi ani, puiul de cioara crescut de ea, venea in fiecare an, ciocanea in tocul usii si, cateva zile statea in pomul din fata casei, dupa care pleca din nou. Bunica a considerat ca acesta era modul pasarii de a-i multumi pentru grjia purtata.