Bucuriile lunii ianuarie
Doamne, ce repede trece timpul. S-a si incheiat prima luna din acest an. Insa a fost o luna cu plimbari si cu veselie.
-primele zile ale lunii le-am petrecut la Toplița, alaturi de Nadia, Daniel și prietenii lor. Doua zile in care ne-am bucurat din plin de zăpadă. Am facut si o mica drumeție prin jur.
- imediat ce am revenit in Ploiești, ne-am întâlnit cu tinerii la "un cico", pentru a sărbători realizările lor din anul ce s-a încheiat.
-Ziua onomastica am petrecut-o, impreuna cu sotul meu la "Cafe Milano". Imi ace aceasta cafenea, este cocheta si drăguță
- La cateva zile, am pornit iar la drum. De data aceasta, spre frumosul Maramures, care ne-a oferit, timp de 3 zile, un peisaj de basm: ninsoare ca in povesti, zăpadă cu scârt. Au fost zile pline de bucurie.
- O alta bucurie a fost întâlnirea tinerilor de la Centrul Parohial cu domnii si doamnele care sunt alaturi de noi si ne sustin mereu. In cadrul acesteia am mulțumit pentru ajutorul primit si am prezentat proiectele acestui an.
- Si pentru ca este iarna si, Slava lui Dumnezeu, sunt locuri unde a nins, am pornit iar la munte. De data aceasta am plecat impreuna cu nepotii la Moeciu
- Spre finalul lunii, am început activitățile cu copiii de la Centrul Parohial. Si, bineînțeles ca am început cu jocul. Copiii au fost foarte încântați sa joace "Mikado" (sau Marocco, cum era cunoscut de noi) si "101 Dalmațieni "
- Finalul lunii l-am petrecut alături de prietenii noștri, Șerban cei 20 de ani de casatorie pe care i-au implinit.
- Azi, in ultima zi, am fost la control si eu (pentru alergie) si sotul (colesterol), iar rezultatele sunt bune. Am primit si tratamentele pentru următoarele doua luni.
-Am reusit sa termin de citit si cartea "Povestiri din muntele Athos" de Părintele Pimen Vlad.
-Am lucrat la vesta si sper ca, in prima săptămâna din februarie sa o termin.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!.


























Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu