Rugându-se zilnic către Maica Domnului, tâlharul scapă de a fi ucis de diavolul
Între celelalte minuni
ale Maicii Domnului este şi această istorisire folositoare de suflet pe care o scriem lângă cea de mai sus, pentru ca să vadă cei ce se lenevesc la
rugăciunile lor, ca să se păzească şi să fugă de trândăvie şi de nebăgare de seamă, ca de o neiertată
greşeală de moarte şi stricătoare de suflet. Pentru
că orice păcat ar face cineva, nu trebuie să se deznădăjduiască şi să se lepede de a se ruga,
după cum zic oarecare
nebuni, care spun că, dacă omul este nevrednic, nu trebuie să se roage, pentru ca să
nu
întărâte pe Dumnezeu spre
mai multă mânie.
Când faci desfrânare,
nerecunoscătorule, nu te temi,
nici te ruşinezi, iar ca să citeşti rânduiala Utreniei,
Ceasurile şi alte rugăciuni, te ruşinezi. Aceasta nu este
evlavie, ci deznădăjduire. Într-adevăr, se cuvine când stai în biserică înaintea sfintelor icoane, sau spre răsărit, dacă nu eşti în biserică, să te rogi nu cu neruşinare şi fără de frică, ci cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, cu frică şi cu cutremur, gândindu-te la mărirea lui Dumnezeu şi nevrednicia ta; să plângi păcatul tău şi să te rogi Preasfintei ca să-ţi ajute să te întorci la pocăinţă. Şi acum, ascultă: Aproape de un drum
împărătesc, locuia într-un
turn, un ostaş, om tare şi puternic, împreună
cu
alţi tâlhari asemenea lui şi pe câţi treceau pe acolo, îi
dezbrăcau şi le luau tot ce aveau, însă avea şi o obişnuinţă bună, ca să se roage în fiecare zi
către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu,
zicând de multe ori închinăciunea îngerului.
Într-una din zile,
trecând prin părţile acelea un duhovnic,
om sfânt cu viaţa şi înainte-văzător, slujitorii ostaşului, ca nişte fiare neîmblânzite,
l-au dezbrăcat şi i-au luat tot ce avea. Atunci el i-a rugat, ca să-l ducă la mai-marele lor, că are să-i vorbească un cuvânt. Ducându-l la acela, i-a zis lui Preotul: „Adună pe toţi tovarăşii tăi, că vreau să vă vorbesc câteva cuvinte spre folosul vostru”. Iar acela a
poruncit şi s-au adunat. I-a zis
lui Avva: „Mai este unul, porunceşte să vie şi acela”. Iar cei care
s-au adunat, au văzut că lipseşte sluga vătafului lor, care îi gătea bucate, îl servea şi în fiecare seară îi făcea patul.
L-au strigat şi pe acela, care a venit mai mult fără voia lui, care văzând pe duhovnic,
întorcea ochii în altă parte şi de frică tremura tot, făcând oarecare semne şi chipuri, ca ale celor
îndrăciţi şi nu îndrăznea să se apropie. Atunci i-a
zis lui Preotul: „Te jur pe tine, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, mărturiseşte-te cine eşti şi ce voieşti să faci aici stăpânului tău?”. Iar acela a răspuns: „Eu nu sunt om, ci diavol, trimis de mai marele nostru
ca să pândesc pe omul acesta şi să iau aminte cu tot
dinadinsul, dacă va trece vreo zi în
care să nu facă rugăciune către Fecioara Maria, ca să-l omor şi să iau sufletul lui în munca iadului, pentru fărădelegile lui; şi iată, astăzi am 14 ani, de când
îl slujesc pentru pricina aceasta, şi n-a trecut nici o zi
în care să nu facă rugăciune. Pentru că în fiecare zi stă mult timp, cu evlavie
rugându-se Fecioarei Maria, a cărei putere mă împiedică să-l omor”.
Ascultând acestea Avva,
i-a zis lui: „Cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, îţi poruncesc ţie să te faci nevăzut şi să nu mai faci niciodată vreun rău cuiva, din acei ce
cheamă numele Născătoarei de Dumnezeu!”. Şi aşa diavolul îndată a pierit. Iar ostaşul, căzând la picioarele Cuviosului, i-a mulţumit pentru acestă facere de bine, după cum se cădea. Mărturisindu-şi pe faţă păcatele lui, a plecat de
acolo făcându-se monah şi, vieţuind cu fapte bune, s-a
săvârşit cu расе (56, Minunile Maicii
Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu