Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (I)

Parintele nostru Nifon, episcopul Constantianei din Alexandria, care a trait in sec al IV-lea, pe timpul marelui Atanasie, se silea pe sine insusi inca din frageda varsta spre invatarea Sfintelor Scripturi. Acest copil binecuvantat avea multa evlavie catre cele dumnezeiesti si alerga intotdeauna la slujbele din biserici, unde auzea citindu-se despre nevointele mucenicilor, si se minuna de marimea de suflet pe care acestia o aratau si culegea astfel mult folos. O deosebita dragoste arata fata de linistire, de tacere, de blandete si de semerenie, incat toti se minunau de el, “vazandu-l ca inca de la varsta copilariei savarsea faptele batranilor”. Atunci cand a auzit de la un barabat duhovnicesc ca trebuie sa-si pastreze fecioria, si-a spus in sinea sa: “Oare pot sa dobandesc aceasta virtute?”. Caci pentru a fugi cineva de infierbantarea trupului, trebuie sa se sileasca mult. Dupa catva timp a inceput sa se intalneasca des in orasul in care studia, in cetatea Constantinopolului, cu tinerii desfranati si mergea cu ei la diferite petreceri, chefuri si distractii – caci tineretea inclina usor spre acestea – si dupa ce si-a intunecat mintea cu betii si desfranari, “cel ce mai inainte fusese tacut si linistit, bland si smerit, acum devenise vorbaret, hulitor, batjocoritor, zeflemitor si petrecaret”.

Un oarecare crestin evlavios, care vedea viata lui nepasatoare, ii spunea de multe ori:

-Vai tie, Nifone! Cum ai cazut in aceste lucruri cumplite? De ce nu iti vii intru sine, ca sa te indrepti?

Atunci cand auzea acestea, Nifon adeseori suspina si plangea, gandindu-se la faptele urate pe care le facea, dar nu putea sa le paraseasca, caci il biruiau placerile vietii. Odata il vizita pe prietenul sau Nicodim, care de indata ce il vazu, ramase uluit. Atunci Nifon ii spuse:

-De ce ma privesti astfel? Nu ma cunosti?

-Crede-ma, frate, ca nu stiu ce sa-ti spun, deoarece chipul tau este atat de urat si de intunecat, precum al unui arap, ii spuse Nicodim.

Rusinat, Nifon isi acoperi fata cu mainile, cugetand la starea in care ajunsese si ce ar putea sa faca ca Dumnezeu sa-i primeasca pocainta. Seara se intinse pe pat, fara sa manance nimic, si se cai pentru pacatele sale.

Dimineata, ticalosindu-se pe sine insusi, merse in biserica si dupa ce se aseza intr-un colt, ca oarecand vamesul din evanghelie, isi ridica ochii in sus si, vazand icoana Maicii Domnului, suspina din adancul sufletului si spuse:

“Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, Maica milei si a milostivirii, miluieste-ma pe mine pacatosul si ajuta-ma pentru mare mila ta!”.

Dupa ce a spus cu lacrimi fierbinti acestea si alte cuvinte in rugaciunea sa, Maica Domnului din icoana se intoarse catre el si-l privi cu ochi veseli si blanzi.

Atunci cand Nifon a vazut aceasta minune, a ramas uluit si privea cu uimire dulcele chip al Maicii Domnului. Acesta ii dadea multa ususrare si mangaiere in suflet, iar el incerca sa sarute acea sfanta icoana “si daca ar fi fost cu putinta sa o bage in inima sa”, caci se aprinsesera cele dinlauntru ale sale de flacara dragostei ce o simtea pentru ea. Apoi dupa ce s-a rugat cu lacrimi mult timp, a iesit din biserica, spunandu-si in sinea sa: “Vezi, ticaloase suflete, cat de mult ne iubeste Dumnezeu si cum ne priveste, dorind mantuirea noastra, iar noi Il parasim? Cugeta, sarmane om, cum ne-a ajutat numaidecat Nascatoarea de Dumnezeu, Grabnica-Ajutatoare a tuturor crestinilor”. Si astfel mangaindu-se sufletul sau, slavea pe Dumnezeu.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)