Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului adeseori a scăpat şi scapă omenirea din prăpădul cel mare

În cartea „Livada florilor” р. III, cap. 8, ni se istoriseşte că era un duhovnic cu viaţă sfântă, curat în vieţuire şi îmbunătăţit în fapte şi luminarea sufletelor. Acest preot-duhovnic, când săvârşea Dumnezeiasca Liturghie, se învrednicea a vedea îngeri şi descoperiri cereşti. Mai pe urmă, aproape de sfârşitul vieţii sale, s-a învrednicit de acestă minunată şi înfricoşată descoperire, pe care o scriem aici mai jos, spre încredinţarea şi aducerea aminte a noastră a tuturor, de apropiata Judecată universală, cu groaza ei cea mare şi cu răsplătirea faptelor bune sau rele, pe vecie...

Acest preot-duhovnic a văzut cu duhul pe Domnul nostru Iisus Hristos, şezând pe scaunul măririi Sale. De-a dreapta Lui se afla Prealăudata Stăpână, Maica pururea Fecioară, iar de jur-împrejurul lor, se afla, stând, toată oastea cerească, care aştepta porunca Stăpânului. Atunci, Domnul a poruncit unui înger puternic să trâmbiţeze din trâmbiţa cea înfricoşată şi mare pe care o ţinea în mâna sa. Când îngerul a trâmbiţat, a ieşit un sunet aşa de puternic, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puţină vreme, Domnul a făcut un semn aceluiaşi înger puternic, să trâmbiţeze a doua oară. Atunci Maica lui Iisus Hristos, cunoscând că după a treia trâmbiţare, va fi sfârşitul a toata lumea, S-a sculat de pe scaunul Ei împărătesc, în mijlocul tăcerii şi evlaviei tuturor Sfinţilor, a venit înaintea Dreptului Judecător şi a căzut la picioarele Lui. Acolo a început а I se ruga cu mare sârguinţă, spre a îndupleca marea Lui bunătate şi milostivire, să-i mai îngăduie pe păcătoşi pentru a se reculege, a face roade vrednice de pocăinţă, spre a scăpa de muncile iadului şi a intra în fericirea cea veşnică.

Domnul atunci i-a răspuns zicând: „Ştii, o, Maica Mea Preaiubită, câte fărădelegi a săvârşit lumea aceasta nemulţumitoare? Ştii oare câte nelegiuiri săvârşeşte zilnic? Aşadar, pe bună dreptate, nu se poate şi nu se cade să o mai miluiesc vreodată. Iată cum, nu numai bărbaţii mireni şi femeile, ci şi Clericii şi Monahii, Mă răstignesc şi Mă însuliţează cu păcatele lor, pângărind cu desăvârşire Sfinţitul Chip şi îngereasca vieţuire, prin desfrânările lor”. Atunci Preasfânta Stăpână, a început cu mai multă înfocare a-L ruga pe El, zicând: „Fiul Meu Cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, pentru milostivirile îndurărilor Tale şi pentru preacuratele Tale Patimi, pe care le-ai răbdat pentru mântuirea celor păcătoşi”.

Iisus i-a răspuns îndată şi i-a zis: „Ştiu, o, Maica Mea, că de multe ori până acum, ai îmblinzit dreapta Mea mânie, cu rugăciunile şi cererile tale şi nu m-ai lăsat să fac Judecata care se cuvenea. Oamenii însă, nicidecum nu s-au făcut mai buni şi nici nu s-au lepădat de răutăţile şi vicleşugurile lor cele mai înainte, ba încă s-au făcut şi mai răi, luând în bătaie de joc Crucea şi Patima Mea. Stăpânitorii şi boierii jefuiesc cu neruşinare poporul cel supus şi muncitor. Ei pângăresc Sfintele porunci cu petrecerile lor păgâneşti şi desfrânate. Poporul cel de obşte, de asemenea leapădă şi defaimă poruncile Mele, săvârşind voile lor trupeşti: petreceri anticreştineşti, jocuri, beţii, curvii, ucideri, nedreptăţi şi alte păcate neruşinate şi aducătoare de moarte”.

Preasfânta Stăpână, a zis iarăşi: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu... Mă rog însă Ţie, pentru nemărginita Ta milostivire, trimite oamenilor Lumina Darului Tău, ca să-şi cunoască păcatele lor şi, întorcându-se, să primească iertare. Aşa, mult milostive Doamne, ascultă-mă pe mine şi primeşte cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor, căci nevrednici sunt totdeauna de milă şi de iertare, ci, pentru dragostea mea şi a tuturor sfinţilor acestora, care şi-au vărsat sângele pentru numele Tău şi au murit în felurite chinuri, defăimând toate desfătările lumii, pentru a câştiga dragostea Ta!... Multmilostive Stăpâne, ascultă rugăciunea noastră”.

Atunci, toţi Sfinţii s-au închinat cu Preasfânta Maică şi pururea Fecioară Maria, Dreptului Judecător, ca să facă milă cu oamenii, să le mai dea timp pentru pregătirea lor sufletească. Dreptul Judecător, Cel Preaîndurat, înduplecându-se de rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor Săi, a răspuns cu luminată şi senină faţă: „M-ai biruit, Maica Mea, cu rugăciunea ta cea milostivitoare şi ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Aşadar, să se facă voia ta... Şi voi, fraţii şi prietenii Mei, cu rugăciunile voastre, aţi schimbat mânia Mea în milă. Aşadar, voi trimite iarăşi în lume învăţători şi propovăduitori, ca să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc”. Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârşit vedenia.

Preotul-Duhovnic mai sus arătat, a istorisit-o părinţilor şi fraţilor, cei împreună cu el vieţuitori în mănăstire, cu scopul de a-şi îndrepta fiecare viaţa sa, pentru a se mântui de iad şi a se învrednici odihnei, bucuriei şi fericirii veşnice în împărăţia lui Dumnezeu. Pentru a-i încredinţa că această vedenie a fost adevărată, a spus părinţilor şi fraţilor - fiecăruia deosebite greşeli, păcate ale lor ascunse, pe care i le arătase şi le descoperise Domnul, pentru a-i povăţui duhovniceşte şi a-i îndrepta pe calea vieţii şi a mântuirii.

După ce Cuviosul a spus acestea vieţuitorilor din Mănăstire şi altor binecredincioşi de prin împrejurimi, care veneau la dânsul pentru a auzi cuvânt de mântuire, şi-a dat sufletul său în mâna lui Dumnezeu (69, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)