Maica Domnului împacă pe robii săi iubiţi, Chiril al Alexandriei și Ioan Gură de Aur
Sfântul acesta, Chiril,
om fiind, măcar că era atât de înaintat în sfinţenie, avea şi oarecare patimă
omenească, dar a îndreptat-o pe aceasta în chip minunat. Ascultaţi care era
patima şi îndreptarea ei: Marele Chiril, fiind rudenie şi nepot patriarhului
Teofil, vrăjmaşul Sfântului Ioan Hrisostom, şi crezând ca adevărate toate
mincinoasele învinuiri pe care le grăia unchiul său Teofil contra Sfântului
Ioan Hrisostom, nu din răutate, ci din prea mare încredre în unchiul său,
fericitul Chiril se pornise şi el asupra sfinţitului şi dumnezeiescului
Hrisostom, având mânie asupra lui, nu numai când acesta trăia, ci şi după
moartea lui. Pentru aceasta, nu voia nici să-l pomenească în pomelnicele
celorlalţi Patriarhi, precum era şi este obiceiul.
Apotic, atunci Patriarh
al Constantinopolului, a scris către fericitul Chiril scrisoare, arătând că şi
el a fost o vreme vrăjmaşul lui Hrisostom, dar, mai pe urmă, cunoscând
nevinovăţia şi curăţia acelui bărbat Sfânt, s-a pocăit de greşeala lui şi a pomenit
numele lui Hrisostom împreună cu ceilalţi Sfinţi, şi-l sfătuia frăţeşte pe Sf. Chiril,
să scrie numele lui Hrisostom în pomelnice şi să-l pomenească. Însă Chiril nu-l
asculta, nevoind să defaime sinodul ţinut împotriva lui Hrisostom, pe vremea
unchiului său Teofil.
A mai scris către
Chiril Patriarhul şi Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce-i era rudenie şi mai
bătrân cu vârsta, sfătuindu-l că nu se cuvine a judeca pe cineva din oameni,
până nu va cerceta el singur, amănunţit, pricina şi greşeala omului aceluia.
Încă şi altă epistolă a mai scris Sfântul Isidor către Chiril, în care zicea:
„Mă numeşti că sunt părintele tău şi mă tem de osândă. Ascultă-mă pe mine, să
nu te osândeşti şi tu de Dreptul Judecător, Cel ce nu caută la faţă. Leapădă-ţi
mânia asupra celui mort şi nu tulbura Biserica celor vii, pricinuindu-i
nelinişte.
Citind scrisorile
Sfântului Isidor, a început Sfântul Chiril a se îndrepta şi a-şi cunoaşte
greşeala. Dar s-a îndreptat desăvârşit, având un vis ca acesta: I s-a arătat Sfântului
că se afla într-un loc de negrăită frumuseţe şi bucurie. Vedea acolo pe Avraam,
Isaac şi Iacov şi Sfinţi mulţi din Legea Veche şi din cea Nouă a Evangheliei.
Şi a văzut în acel loc o biserică luminată, de neîntrecută frumuseţe, iar
înăuntru popor mult, care cânta o dulce cântare. Şi, intrând Sfântul în
biserică, s-a umplut cu totul de bucurie şi de dulceaţă în inima sa, că vedea
pe Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, de îngeri mulţi înconjurată şi
strălucind de negrăită slavă. Mai vedea acolo şi pe Sfântul Ioan Hrisostom,
stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste şi strălucind cu minunată
lumină, ca un înger al lui Dumnezeu, și ţinând în mâini cartea învăţăturilor
sale. Și mai erau și alţi bărbaţi slăviţi, mulţime, care stăteau cu dânsul ca
nişte slujitori, înarmaţi toţi, ca şi când aveau de dat o luptă oarecare.
Dorea fericitul Chiril
să se închine Stăpânei, Născătoare de Dumnezeu, şi pornind, a alergat spre ea
ca să-i facă închinăciune, dar îndată Sfântul Ioan, împreună cu purtătorii săi
de suliţi, au alergat cu mânie împotriva lui şi nu numai că l-a oprit de a se apropia
de Maica Domnului, dar şi din biserica aceea l-au izgonit. Şi cum sta Sfântul Chiril,
frământând întru sine mânia sa contra Sfântului Ioan Hrisostom, care-l izgonise
din biserică, iată, a auzit pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu,
mijlocind către Sfântul Ioan, ca să-l ierte şi să nu-l gonească din biserica
aceea, zicând: „Iartă pe Chiril, a zis Preasfânta către Ioan, că din
necunoştinţă a luat pornirea lui cea rea împotriva ta şi vei vedea, când îşi va
da seama, că din neştiinţă a ajuns la acea pornire rea”. Dar Ioan se arăta că
nu primea să-l ierte. Atunci, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a zis către Sfântul
Ioan: „Pentru dragostea mea, iartă-l căci mult s-a nevoit pentru cinstirea mea,
ruşinând şi înfruntând pe Nestorie, ocărâtorul meu, iar pe mine, Născătoare de
Dumnezeu propovăduindu-mă oamenilor. Iartă-l, căci mult s-a ostenit pentru
mine”. Acestea auzindu-le Hrisostom de la Maica Domnului, îndată s-a îmblânzit
şi, chemându-l înăuntru, a îmbrăţişat pe Chiril, ca un prieten pe prietenul
său, şi cu dragoste îl săruta. Şi astfel s-au împăcat şi s-au împrietenit
amândoi Sfinţii în visul acela, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.
Sfântul Chiril,
deşteptându-se şi socotind în amănunt acest vis, s-a pocăit mult şi singur se
certa pe sine, pentru o patimă deşartă şi nesocotită împotriva unui bărbat sfânt
şi bineplăcut lui Dumnezeu. Şi, adunând îndată pe toţi Episcopii Egiptului, a
făcut mare sărbătoare lui Hrisostom, a scris numele lui în diptice şi-l pomenea
împreună cu Sfinţii cei mari şi în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de
laudă. Şi aşa s-a ridicat pata aceasta de pe sfinţenia Sfântului Chiril
(Proloage 18 ianuarie).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu