Printr-o vedenie înfricoşată, Maica Domnului salvează pe călugărul Teofan din rătăcire
Avva Chiriac, locuia nu
departe de Iordan. Odinioară a venit la dânsul un călugăr, pe nume Teofan, care
era adăpat cu eresul lui Nestorie ereticul, care hulea pe Maica Precista,
zicând că nu este Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Chiriac s-a rugat lui Dumnezeu
şi Maicii Preacurate, să i se arate lui Teofan credinţa cea adevărată. A doua
zi, în al noulea ceas, i s-a arătat lui Teofan un om foarte straşnic la vedere,
care i-a zis lui: „Vino şi vezi care este adevărul”, şi luându-l pe dânsul l-a
dus într-un loc foarte groaznic, întunecos şi împuţit, din care ieşea un foc
mare în care a văzut pe Nestorie ereticul, duşmanul Maicii Domnului, pe Eutih
şi Apolinarie, pe Diodor şi Arie şi pe alţi eretici şi a auzit glas de la acel
om straşnic, care a rostit următoarele: „Acesta este locul cel gătit ereticilor
şi hulitorilor Maicii Domnului nostru Iisus Hristos”. Din acea vedenie înfricoşată,
Teofan înspăimântându-se, s-a întors la dreapta credinţă Ortodoxă (207, Minunile
Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu