Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (V)

 Un oarecare crestin din Tesalonic a pornit cu multa evlavie spre Biserica “Izvorul Tamaduirii” (Valucli), pentru a se inchina. Auzea cu uimire despre minunile pe care le savarsea Doamna ce Atotputernica cu acea apa minunata, din care isi dorea foarte mult sa bea spre sfintirea sufletului sau.

Dupa ce a luat destui bani pentru cheltuielile lui, dar si pentru a darui acelei biserici, a intrat in corabie. In timp ce calatorea pe mare, a fost cuprins de o boala grea. Atunci cand a inteles ca va muri, a spus capitanului:

-Cred ca nu sunt vrednic sa ma inchin in biserica Maicii Domnului si nici sa beau din acea apa sfintita. Si fiindca pacatele mele m-au impiedicat sa merg acolo viu, te jur pe numele Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea, sa nu ma arunci in mare, ci sa ma pui intr-un giulgiu, sa ma duci la acea sfanta biserica si sa ma ingropi acolo. Facand astfel vei avea ajutatoare pe Maica Domnului. Iti las o suta de galbeni din banii mei, iar ceilalti sa ii dai la acea biserica, pentru pomenirea sufletului meu.

Dupa ce bolnavul a spus toate acestea, capitanul corabiei i-a fagaduit ca ii va implini voia, si astfel acela si-a dat sufletul. Capitanul a pastrat trupul celui mort, iar dupa trei zile, cand a ajuns la Contantinopol, a scos mortul din corabie si l-a dus la biserica Maicii Domnului. Acolo i-a rugat pe preoti sa cante dupa randuiala Slujba Inmormantarii si sa-l ingroape in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

In timp ce cantau, preotul slujitor s-a gandit sa desfaca giulgiul, deoarece trecusera trei zile si mortul inca nu mirosea. Dupa ce a desfacut giulgiul si a aruncat in chipul crucii cu pamant deasupra trupului celui mort, asa cum se obisnuieste, preotul a spus: “Pamant esti si in pamant vei merge” si toate celelalte de la slujba inmormantarii. Atunci un marinar de pe corabie a luat putina apa de la Izvorul Tamaduirii si dupa ce s-a apropiat de cel mort, i-a spus: “O, sarmane om, mare ti-a fost dorinta de a bea din aceasta apa si nu ai apucat, dar acum, desi esti mort, primeste-o!”.

Dupa ce a spus aceste cuvinte, a varsat apa pe trupul celui mort si indata mortul s-a sculat, slavind pe Dumnezeu si pe Maica Sa.

Toti au ramas uimiti de aceasta minune, mai ales corabierii care l-au vazut atunci cand a murit. Iar acum, dupa patru zile de la moartea lui, il vedeau ca inviaza ca Lazar cel a patra zi inviat. Acest crestin care a inviat, a ramas in biserica Maicii Domnului pana la sfarsitul vietii sale, slujind acolo cu multa ravna. In scurt timp a devenit un monah virtuos.

De aceasta intamplare s-a auzit in tot Constantinopolul si de aceea veneau oameni din diferite locuri pentru a-l vedea pe mortul inviat si pentru a afla despre viata din iad. Insa acesta, precum Lazar, nu spunea nimic. Dupa ce a trait in biserica Maicii Domnului, vreme de douazeci de ani de la invierea lui, o viata placuta lui Dumnezeu, s-a odihnit in Domnul.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)