Despre Maica Domnului

 Maica Domnului – cinstitoare a fecioriei (I)

 In timpul imparatilor Onoriu si Arcadie, dupa moartea fericitului Alexie, Omul lui Dumnezeu, multi crestini, indemnati fiind de pilda lui, s-au mutat in Roma si isi pazeau intreaga-intelepciune si feciorie, chiar daca multi dintre ei traiau casatoriti.

Printre acesti crestini se afla si o fecioara nobila si frumoasa, care se fagaduise Maicii Domnului sa ramana pentru totdeauna, mireasa a Imparatului Ceresc. Insa parintii ei au silit-o sa se casatoreasca cu un boier, savarsind nunta lor cu cantece si jocuri lumesti. In prima noapte fecioara a cazut la rugaciune in fata icoanei Maicii Domnului, cerandu-i sa gaseasca ea o cale prin care sa-i pazeasca curatia si dorinta ei de a ramane fecioara. In timp ce se ruga, uda cu lacrimi pardoseala camarii de nunta.

Cand sotul ei a vazut-o intristata si avand durerea zugravita pe chipul ei, a inceput un dialog tragic si o lupta, o lupta intre Cer si pamant, intre trup si duh, intre desfatarile pamantesti si cele ceresti. Asadar, sotul ei a intrebat-o uimit:

-De ce, draga mea, vad atata durere pe fata ta si atatea lacrimi in ochii tai?

-Pentru ca am fagaduit Nascatoarei de Dumnezeu sa nu cunosc alt mire, decat numai pe Cel ceresc. Altfel, voi amari pe Stapana noastra si pe Stapanul ceresc cu aceasta nunta silita si nedorita.

-Dar nunta cinstita, spuse tanarul, este binecuvantata de Domnul si de Apostolii Sai. Multi crestini casatoriti au bineplacut Domnului si s-au sfintit intr-o astfel de viata.

-Dar avem chiar pe Domnul, cea mai minunata pilda de feciorie, si pe marele Pavel. Insusi Domnul pentru a lauda fecioria, s-a nascut din Pururea Fecioara Maria, iar Apostolul Pavel ne sfatuieste sa ramanem curati, precum era el.

Atunci tanarul, luminat fiind de Harul lui Dumnezeu, a incuviintat sa petreaca amandoi in intreaga-intelepciune, fara prihana, prefacandu-se ca sunt sot si sotie. Viata lor aveau sa si-o inchine faptelor de milostenie, postului si altor virtuti, traind in dragoste frateasca, ca niste prieteni iubiti in Hristos. Si atat de mult au bineplacut lui Dumnezeu, incat toti din cetate ii cinsteau, vazand minunata lor petrecere si ca erau nelipsiti de la adunarile duhovnicesti si de la privegheri.

Intr-o buna zi Domnul Si-a chemat mireasa in Cetatea cea cereasca, pentru a se desfata de rasplata bunelor ei nevointe. Atunci cand au ingropat-o, barbatul ei s-a apropiat si a sarutat-o cu lacrimi in ochi. Apoi si-a ridicat ochii si mainile la Cer si cu glas mare a strigat:

“Iti multumesc, Doamne, pentru buna si inteleapta sotie pe care mi-ai dat-o, sau mai bine spus, pe mireasa cea nestricata si comoara cea nejefuita, pe care astazi Ti-o incredintez neprihanita si neintinata, asa cum mi-ai dat-o!”.

Toti au ramas uimiti de aceste cuvinte ale sotului si au slavit pe Dumnezeu, “Cel ce face lucruri mari si minunate in popor”.

Atunci cand dupa cateva zile a murit si sotul, l-au ingropat in locul stramosilor lui, departe de mormantul sotiei. Insa dupa catva timp, cand rudele au vrut sa-i mute osemintele, nu l-au mai gasit in locul unde il ingropasera. S-au mirat mult de acest lucru, dar dupa ce au deschis mormantul sotiei lui, l-au gasit acolo. Cei doi au vrut ca, precum pe pamant au fost uniti prin dragostea frateasca si intreaga-intelepciune, tot astfel si osemintele lor sa ramana nedespartite, asa cum si sufletele lor sunt unite in Imparatia cea Cereasca si se desfateaza acum de bunatatile cele nestricacioase si vesnice ale Raiului, bucurandu-se cu bucurie nespusa.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)