Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (IX)

In orasul Kuimbasev (astazi Samara) din Rusia Sovietica traia o familie mica: o mama foarte evlavioasa cu singura ei fiica, Zoe. Mama, cu toate ca traia sub regimul ateist, nu si-a pierdut credinta mostenita de la parintii ei in Iisus Hristos, in Maica Domnului si in Sfintii Bisericii noastre. Din nefericire, Zoe suferise influenta directa a regimului comunist ateu. Intr-o zi a invitat la cina sapte prietene de-ale ei impreuna cu alti tineri, pentru a petrece.

Era in seara ajunului Anului Nou din 1956, in Postul Craciunului (biserica rusa tine calendarul vechi). In acea seara, credincioasa mama a mers la biserica sa se roage. Nu a uitat insa inainte de a pleca, sa o roage pe Zoe cu o voce tremuranda si cu frica dumnezeiasca in inima, sa nu manance de frupt si sa nu danseze, ci sa cinsteasca perioada postului bisericesc, randuielile Bisericii si canoanele Sfintilor Parinti. Insa Zoe, care era atee, nu avea urechi sa auda rugamintile mamei ei si nici inima ca sa simta zbuciumul ei sufletesc.

Invitatii se adunasera, dar logodnicul Zoei intarzia sa vina. Numele lui era Nicolae. Fetele si baietii s-au impartit in perechi si au inceput sa danseze o hora ruseasca. Zoe insa ramase fara partener. Atunci diavolul a gasit ocazia ca sa-i zapaceasca mintea. Aceasta a vazut pe iconostasul din casa icoana Sfantului Nicolae, care avea o privire dulce si plina de seninatate. A coborat de la locul ei aceasta icoana pe care mama ei o impodobise cu multa evlavie si a spus: “il voi lua pe acest Nicolae si voi dansa si eu impreuna cu el”. Prietenele ei, atunci cand au vazut-o, au incremenit de frica. Cu toate ca traiau in ateism, insa inlauntrul inimilor lor, Dumnezeu traia si astepta intoarcerea lor. Au sfatuit-o sa nu savarseasca acea nelegiuire. Insa arma ateismului este obraznicia lipsita de judecata. De aceea tanara a spus: “Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca”. Dar Dumnezeu nu pedepseste, ci El cearta cu mila pe cei neghiobi si obraznici spre inteleptire.

Si astfel, imbratisandu-l pe Sfantul Nicolae, a inceput sa danseze. Dupa ce au facut doua-trei invartituri, bagandu-l pe Sfant in hora in locul unui barbat, s-a auzit deodata in camera un zgomot infricosator, o vijelie, o lumina orbitoare ce stralucea ca fulgerul. Zoe a vazut ca Dumnezeu, de Care se indoia si pe Care Il nega, exista. L-a vazut in urgia Sa, desi mica, prin care voia sa o cuminteasca.

Bucuria s-a transformat in frica si in groaza, in jale si in planset, precum zie Prorocul Ieremia: “Voi curma in locul acesta…..glasul bucurie si glasul veseliei”.

Iadul se mutase in camera. Cu totii au plecat infricosati, numai Zoe se preschimbase intr-o noua Eva si primea urmarile incalcarii legii lui Dumnezeu. Zoe statea nemiscata, ca un stalp de sare, cu icoana Sfantului la piept, impietrita ca marmura, asa cum vedem chipurile statuilor.

Indata au venit niste doctori, dar acestia nu au putut sa-i dea nici un ajutor sau sa o aduca in simtiri. Intotdeauna stiinta ramane nepuncioasa si nu poate sa dezlege taina dumnezeiescului si a semnelor dumnezeiesti. Au incercat sa-i faca injectii, dar acele seringilor se strambau si se rupeau de indata ce se atingeau de trupul de marmura! Au vrut sa o duca la spital, dar era cu neputinta, caci nu puteau sa o miste de la locul ei. Ai fi spus ca prinsese radacini in podea sau ca cineva ii pironise picioarele. In mod ciudat, insa, inima ei batea regulat. Zoe era vie. Nu se poate sa fi murit, caci avea multe lucruri sa-i invete pe oameni si de aceea trebuia sa ramana in viata. Numai ca nu putea sa manance si sa bea. Iar aceasta pentru a se arata si mai mult slava si atotputernicia lui Dumnezeu.

Cand mama acesteia s-a intors de la biserica si a vazut-o pe fata ei incremenita, a suferit un soc nervos si a cazut la pamant fara simtire. Appoi a fost dusa in graba la spital, din care a iesit dupa cateva zile. Ca o alta Monica (mama Fericitului Augustin), ruga milostivirea lui Dumnezeu sa o ierte pe nenorocita ei fata. Zi si noapte, credincioasa mama se ruga cu caldura Indelung-Rabdatorului Dumnezeu, sa treaca cu vederea greseala Zoei si sa i-o daruiasca iarasi intreaga si sanatoasa. Si intr-adevar, a primit ceea ce dorea. Poarta Cerului s-a deschis si a coborat pe pamant, la Zoe, Harul lui Dumnezeu, care a innoit puterile ei vitale. Intr-o clipa a vazut inaintea ei toate intamplarile la care luase parte in timpul vietii. Zoe si-a dat seama de greselile ei si cerea cu lacrimi fierbinti iertare si ajutor.

In primele zile casa Zoei a devenit un loc de inchinare. O multime de oameni, care venisera de departe cu mijloace de transport si unii chiar pe jos, umplusera casa si locurile de primprejur. Unora, care erau credinciosi, cand o vedeau pe Zoe, li se intarea credinta in Dumnezeu si in atotputernicia Lui. Altii, care erau necredinciosi si care vedeau minunea se intorceau la ortodoxie. Iar altii, atuncii cand vedeau cu ochii lor aceasta minune, ramaneau necredinciosi, dar isi faceau probleme de constiinta. Comunistii, vazand “raul’ pe care il pricinuia Zoe sufletelor adeptilor lor si ca multi se intorceau la Hristos, au inchis casa, prin porunca celor mai mari. Doi politisti, ce stateau intr-un post de observatie alaturat, se schimbau odata la opt ore, nelasand pe nimeni sa intre in casa. Unii dintre politistii mai tineri aveau cosmaruri in somn, iar altora li s-a albit parul din cauza groazei ce o simteau atunci cand auzeau strigatele Zoei, care pareau ca vin din adancul iadului. In fiecare noapte urla ca lupii, atunci cand sunt infometati iarna. Alteori strigatele ei erau atat de infircosatoare, incat ii inghetau de spaima pe cei ce le auzeau.

Nefericita mama se ruga noapte de noapte Mantuitorului Hristos, Tamaduitorul sufletelor si al trupurilor. Nu inceta sa se roage pentru copilul ei. Mucenicia Zoei devenea cea a mamei.

-Mama, roaga-te! Roaga-te, caci ma pierd din pricina pacatelor mele! Roaga-te! Roaga-te! Striga mereu Zoe.

L-au instiintat despre toate acestea si pe Patriarhul intregii Rusii si i-au cerut sa se roage pentru Zoe.

Atunci patriarhul a spus:

-Cel care a pedepsit-o, Acela o va si milui!

Printre persoanele carora li s-a ingaduit sa o vada pe Zoe, au fost si urmatorii:

1.Un profesor de medicina, ce se bucura de un mare prestigiu si care a venit din Moscova pentru a face observatii stiintifice. Acesta a adeverit ca inima nu a incetat sa bata.

2.Preoti, pe care i-a chemat mama ei “pentru a lua din mainile Zoei icoana Sfantului Nicolae”. Insa nimeni nu putea sa desprinda sfanta icoana “din mainile incremenite ale Zoei”.

3.Marele postitor si anahoret Serafim din pustia Glinsk, care venise in Kuimbasev pentru Praznicul Nasterii Domnului. Si fiindca l-au rugat, acesta a facut agheasma si a sfintit icoana. Apoi a vorbit despre minunea care i se descoperise ca va avea loc. “Trebuie sa asteptam un semn, ce va avea loc de Pasti! Daca nu se va intampla nimic, inseamna ca se apropie sfarsitul lumii!”, a spus Cuviosul aratand cu smerenie prin cuvintele acestea credinta sa neclintita ca se va intampla o minune.

4.Evlaviosul mitropolit Nicolae, care a citit Paraclisul si care a proorocit si el la randul sau: “O minune noua trebuie sa asteptam de Pasti!”. A spus acelasi cuvant ca si evlaviosul ieromonah, luminat fiind si el de Acelasi Duh Sfant.

Era in ajunul Bunei-Vestiri (in acel an praznicul a cazut in sambata din saptamana a treia a Postului Mare), cand s-a apropiat de paznicii Zoei, mai bine spus “ai intemnitatei Zoe”, un batranel simplu, blajin si plin de bunatate. Acesta i-a rugat pe paznici sa-i ingaduie sa o vada pe Zoe, insa aceia nu l-au lasat. Batranul a venit si in ziua urmatoare, dar paznicii, fiind credinciosi poruncilor mai-marilor lor, nu i-au ingaduit sa o viziteze. A treia zi, chiar in ziua praznicului, paznicii l-au lasat, dar l-au urmarit sa auda ce-i va spune Zoei. El i-a vorbit cu multa duiosie, ca si cum ar fi cunoscut nenorocirea ei in amanunt, starea ei in picioare de atatea zile, dar si pocainta ei. Apoi i-a spus: ‘Cred ca ai obosit de atata stat in picioare”.

Dupa ce a trecut putin timp, santinelele au vrut sa-l scoata afara pe batran, dar acesta nu se mai afla in camera. Intr-un mod misterios batranelul plecase dintre ei. Toti au fost incredintati ca acel batranel fusese insusi Sfantul Nicolae.

Zoe a ramas in picioare patru luni (exact o suta douazeci si opt de zile), adica pana la Pasti, care in acel an a cazut pe 23 aprilie.

In noaptea “Luminatei Invieri a lui Hristos”, Zoe, ca o alta mironosita, a vestit marele praznic cu strigate puternice:

-Rugati-va! Rugati-va!

Paznicii de noapte s-au cutremurat de spaima la strigatele ei si se intrebau de ce striga atat de infircosator? Dar, fiindca in acea clipa ea vedea in fata ochilor intreaga lume, a inceput sa le spuna celor de fata in chip profetic urmatoarele: “Infricosator! Arde pamantul! Rugati-va! Intreaga lume se pierde din pricina multelor pacate! Rugati-va!”.

Din acea clipa, Zoei a inceput sa-i curga sangele prin vene, trupul i s-a reinsufletit, iar muschii au inceput sa se inmoaie si sa se incalzeasca. In cele din urma a revenit la starea normala. Au asezat-o pe pat, dar ea a continuat sa strige si sa-i cheme pe toti la pocainta si la rugaciune pentru lumea care se pierde din cauza faradelegilor ei, precum Sodoma si Gomora.

-Cum de ai ramas vie pana acum? Cine te hranea? au intrebat-o.

-Porumbeii, porumbeii (adica Sfantul Duh) ma hraneau, a fost raspunsul ei.

“Din aceasta se vadeste ca a primit din Dreapta Domnului mila si iertare de pacate. Domnul a iertat pacatele Zoei pentru mijlocirile Sfantului Nicolae, facatorul de minuni, si pentru marile si multele ei suferinte, pentru starea in picioare timp de o suta douazeci si opt de zile”.

Toate aceste intamplari, necunoscute regimului comunist din Rusia, au avut o influenta puternica asupra locuitorilor din Kuimbasev si ale satenilor de primprejur. Altele le spuneau comunistii si altele le infatisau viata si realitatea. Multi oameni, vazand minunile si auzind strigatele si indemnurile Zoei la rugaciune si la pocainta si-au recapatat credinta in Dumnezeu, aceasta credinta pe care regimul comunist se trudea sa o inabuse in sufletele lor prin basme inselatoare si mincinoase despre singurul rai, raiul pamantesc.

Multi oameni, carea aveau credinta “amortita”, s-au “desteptat” atunci cand au vazut ca se savarseau minuni una dupa alta. S-au intors la Biserica cu pocainta pentru a castiga, cat mai repede posibil, timpul pierdut, pe care il cheltuisera pentru lucrurile pamantesti. Toti cati nu aveau cruce la gat, mergeau la biserica si cumparau, iar apoi o purtau cu demnitate. Nu se temeau ca puteau sa plateasca scump aceasta. Erau pregatiti sa indure surghiunurile, temnitele si inghetata Siberie, caci stiau ca ar fi fost intemnitati sau surghiuniti impreuna cu Hristos. De aceea simteau o bucurie, pe care o cunosteau pentru prima oara si pe care nimeni nu putea sa le-o ia, caci era o bucurie a inimii, o bucurie launtrica. Se intorceau la Hristos atat de multi oameni, incat nu ajungeau cruciulitele din biserici, pentru toti cei care cereau sa le poarte la gatul lor.

Lumea, cutremurata fiind de cuvintele Zoei si pocaindu-se pentru viata traita departe de Biserica, cerea iertarea pacatelor, repetand cuvintele ei, cuvinte ce porneau din inima si care aratau noua lor stare sufleteasca. “Infricosator! Pamantul arde, ne pierdem pentru pacatele noastre! Rugati-va! Oamenii se pierd pentru faradelegile lor!”.

A treia zi de Pasti Zoe a plecat din aceasta viata, pentru a trai in veci langa Domnul si Mantuitorul ei, pe Care abia Il cunoscuse si pe care Il iubea. Strabatuse drumul pocaintei si al recunoasterii greselilor ei, dupa ce ramasese in picioare o suta douazeci si opt de zile inaintea Domnului, pe Care Il ruga in taina sa-i ierte pacatele si toata viata ei de mai inainte.

In tot acest timp cat a durat statul chinuitor in picioare si desavarsita infometare si insetare, Sfantul Duh a tinut-o in viata pentru a-i invia sufletul din moartea pacatului, care este cea mai grea.

Zoe si-a cunoscut propria inviere inca din aceasta viata, dupa ce a praznuit Invierea cea purtatoare de lumina a Domnului impreuna cu ceilalti crestini, iar acum asteapta in Ceruri invierea in vesnicie a sufletului si a trupului ei.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)