joi, 19 septembrie 2024

Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Eumenie, episcopul Gortinei si ale Sfintei Mucenite Ariadna, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre milostenie, că cel ce dă săracului, dă lui Hristos.

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât si pe ulitele cetătii umblând el, mergea după dânsul multime de săraci. Iar el se făcea ca si când îi gonea si-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Si făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni. Deci, unul din prietenii lui credinciosi l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv. Si i-a spus lui, grăind: „Când eram mic, ca de zece ani, si am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învătând poporul si spunându-i despre milostenie: cel ce dă săracului pune în însesi mâinile lui Hristos. Iar eu am auzit si n-am crezut pe cel ce învăta, că gândeam: Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învată acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor ? Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea si am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea săracul acelă pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el si i-a dat lui o pâine. Si cum a întins mâna cela ce da pâinea, iată si chipul Mântuitorului Si-a întins mâinile Sale spre

mâinile celui ce da pâinea si a luat-o din mâinile lui si l-a binecuvântat pe acela. Deci aceasta văzându-o, am crezut că acel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos dă. Dar eu încă si acum văd acelasi chip, stând deasupra capului săracilor si pentru aceea sunt cuprins de frică si fac milostenie după putere, pe cât pot.”

(Proloage).


Rugaciunea zilei

Niciun comentariu: