Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria si ale Sfantului Cuvios Eufrosin bucatarul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, Preacuviosul Părintele nostru Eufrosin, bucătarul (sec. IX).
Acesta s-a născut din
părinti tărani simpli si, crescând, s-a făcut mare, dar fără de învătătură si
în urmă a venit la mănăstire. Deci, îmbrăcându-se în chip monahicesc, s-a făcut
slujitor monahilor. si fiindcă petrecea totdeauna la bucătărie, ca un om
simplu, era defăimat de toti si suferea fericitul toate defăimările cu bărbătia
inimii si cu linistea gândului, fără a se tulbura cât de putin. Că măcar că era
simplu la cuvânt, însă nu era prost, ci cu întelegere precum aceasta se va
arăta mai curat din cele ce se vor spune de aici înainte. Că în mănăstirea
aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era si un preot, iubitor de
Dumnezeu, care se ruga cu sârguintă, ca să-i arate Dumnezeu bunătătile pe care
le vor dobândi cei ce-L iubesc pe Dânsul. Deci, într-o noapte, dormind preotul,
i se arată, în somnul lui, că se află într-o grădină si privea cu mirare la
bunătătile cele preaveselitoare ce se aflau acolo si vedea si pe Eufrosin,
bucătarul mănăstirii, care sta în miilocul livezii si se desfăta de bunătătile
acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întrebă a cui este grădina aceasta si cum
s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinta
alesilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a
îngăduit să mă aflu aici”. Iar preotul i-a zis lui: „Si, oare, ce faci în
această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici si mă
bucur si mă veselesc de privirea si câstigarea acestora.”
Iar preotul i-a zis:
„Poti să-mi dai ceva din bunătătile acestea?” Eufrosin a răspuns: „Da, ia cele
ce voiesti din acestea, din darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat
merele si cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus
pe ele în rasa preotului, zicând: „lată, ai dobândit merele ce ai cerut”. Si
fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părintii la Utrenie, s-a
desteptat preotul. Si, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a
întins mâna la rasa sa si, – o, minune! – a aflat merele. Si minunându-se de
acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemiscat multă vreme. După aceea,
mergând în biserică si văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc
osebit si l-a jurat ca să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci,
Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta,
ci acum am venit la Utrenie”. Iar preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat
mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toti măririle lui Dumnezeu si tu nu voiesti
să arăti adevărul”. Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: „Acolo am
fost, părinte, unde sunt bunătătile pe care le vor mosteni cei ce iubesc pe
Dumnezeu, pe care si tu, cu multi ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai
văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătătile livezii aceleia. Că, voind Domnul să
te încredinteze pe sfintia ta despre bunătătile cele dorite dreptilor, a lucrat
prin mine, smeritul, această minune”.
Atunci a zis preotul:
„Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătătile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns:
„Merele cele frumoase si mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău.
Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme si nu om”. Atunci preotul a povestit
la toti fratii vedenia ce a văzut si prin aceasta a îndemnat pe toti a se
minuna si a se înspăimânta, spre dorirea binelui si a faptelor bune. Iar
fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din
mănăstire, si s-a îndepărtat si a rămas necunoscut, până la sfârsit. Iar din
merele acelea mâncând, multi bolnavi s-au vindecat de bolile lor. Întru slava
lui Dumnezeu! Amin.
(Proloage).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu