CUVANT DE FOLOS

 CAINTA TARZIE

          Odata, intr-o noapte de iarna, un preot de la tara se intorcea acasa. Drumul lui trecea prin cimitir si, intrand in el, se opri ganditor in fata mormantului fiului sau, pe care cu putin timp inainte il ingropase acolo. Deodata auzi un geamat si, intorcandu-se, a vazut o femeie aplecata peste doua morminte. Ea plangea cu lacrimi amare.

          -De ce ai venit aici la aceasta ora tarzie si pe o vreme atat de rece – o intreba preotul – si pentru ce plangi cu atata amar?

          -Ah – raspunse femeia – sotul meu s-a imbatat si m-a dat afara din casa – si asta nu se intampla pentru prima data; iar aici sunt ingropati parintii mei. Eu nu am ascultat de ei. Ei m-au sfatuit sa nu ma casatoresc cu acest om si acum simt roadele amare ale neascultarii mele. De i-as putea dezgropa cu mainile mele, cat mi-as dori sa le cer iertare!

 

(Nevointele si virtutile femeilor in povestiri vii-preot Gheorghe Orlov)