ASCULTAREA CEA GREA
Tatal meu a fost un agricultor si crescator de animale
bogat. Aveam cinci sute de oi, o suta de boi, noua porci, patru hambare, vii,
maslini…s.a. Produceam douazeci de tone de stafide. Aveam in jur de douazeci si
cinci de muncitori, dintre care cinci erau permanenti. Tatal meu a fost nespus
de aspru, dur, disciplinat, moral si sincer in toate. Am fost 8 frati si ne
cerea tuturor sa muncim din greu. Stia toate muncile agricole si negutatoresti.
In afara de munca nu stia nimic altceva. Daca m-ar fi intrebat cineva care era
diferenta dintre barbat si femeie n-as fi stiut sa ii raspund. Credeam ca sunt
unul si acelasi lucru, iar copiii cad din cer.
Cand am devenit monahie alergam la toate treburile pentru
ca toate mi se pareau usoare. Intr-o zi monahiile m-au intrebat:
-Dar…unde ai invatat o asemenea ascultare desavarsita?
-Ce e ascultarea…?, am intrebat, fiindca eram tanara si
nu stiam carte, nici macar sensul acestui cuvant.
-Adica tot ce iti spune maica stareta stii si numaidecat
indeplinesti. Unde gasesti atata bunavointa?
-Ar fi trebuit sa fi trecut si voi prin mainile lui
Karavelakis, tatal meu! Acolo sa fi vazut ce insemnau ascultatea si munca…, nu
aici!
(Sf Porfirie Kavsokalivitul – Va iubesc si ma rog pentru
toti)
2 comentarii:
Ce frumos, Ioana! Doamne ajută să deprindem și noi ascultarea fiecare acolo unde ne aflăm!
Amin!
Trimiteți un comentariu