Vicleniile diavolilor (III)
Batranul
Simon Arvanitul, atunci cand era tanar in lume, mergea in piata centrala a
Atenei impreuna cu alti tineri din satul sau, pentru a vinde zarzavaturi, si
astfel sa-si castige si el painea. Insa prietenii lui Panaghiotis – acesta
fusese numele de mirean al staretului – dupa ce isi vindeau marfa, mergeau de
obicei la diferite restaurante si isi cheltuiau banii cumparand mancaruri
scumpe. Dar Panaghiotis nu inceta sa-i sfatuiasca cu blandete sa se ingrijeasca
si de casele lor: “Fiii de imparati s-au lepadat de lume si de toate bunurile
lor si au trait numai cu paine si apa, iar voi, cum de traiti mancand mai bine
decat cei din familiiile voastre? La ei nu va ganditi deloc? Cum vor trai,
sarmanii, daca voi nu le duceti cativa banuti? Nu sunt si ei tot oameni? Si nu
muncesc, oare, si ei din greu ca si voi?”.
Dar
satana nu suferea sa-l auda pe Panaghiotis rostind cu atata credinta astfel de
cuvinte. De aceea s-a hotarat sa-i faca rau. In timp ce Panaghiotis le vorbea
prietenilor sai, diavolul a starnit un vartej si l-a ridicat in aer impreuna cu
catarul lui la o inaltime foarte mare. De aici, de sus diavolul voia sa-l lase
sa cada la pamant si sa-l zdrobeasca.
Insa
Panaghiotis, acolo unde se afla, a inceput sa ceara ajutorul lui Dumnezeu,
rostind “Tatal nostru” si “Crezul”. Indata o femeie – Maica Domnului –
imbracata in negru, l-a rapit fulgerator impreuna cu animalul si l-a dus la
prietenii sai. Dar aceea nu si-au data seama ce se intamplase si de aceea
continuau sa vorbeasca despre una si despre alta. Vazand insa ca Panaghiotis nu
auzea deloc, s-au apropiat de el si l-au vazut ca era ca intr-un extaz. Si desi
il indemnau sa spuna ceva, se pare ca el nu ii vedea, nici nu ii auzea.
Aceasta
intamplare l-a pus pe ganduri pe Panaghiotis si a fost pentru el un indemn
puternic spre viata monahala, pe care a urmat-o, intr-adevar, mai tarziu.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu