vineri, 27 februarie 2026

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (IV)

Duhovnicul Sava (+4 aprilie 1908), un mare nevoitor care a trait la Schitul Sfanta Ana Mica, “omul inaltelor trairi duhovnicesti”, era luminat de “raza stralucitoare a Soarelui dumnezeiesc” si se indulcea de trairi duhovnicesti pline de veselie. Era incalzit de caldura dumnezeiasca nestinsa si luminat de adierile dulci ale Duhului Sfant. Se imbata de frumusetile negraite ale “bunei cuviinte dumnezeiesti”, de randuielile ingeresti, de miresmele ceresti, de vederile tainice de “dincolo de catapeteasma” si de fulgerile dumnezeiesti ale luminii taborice. Si astfel, incarcat cu harismele dumnezeiesti ale Duhului Sfant, ii povatuia pe cei inselati de la intuneric la lumina, “luminat fiind si luminand ca un soare cu lumina cunostintei pe toti cei care se apropiau de el”. (Sfantul Simeon Noul Teolog). A spovedit mii de crestini, pentru ca era un duhovnic incercat si putea rezolva toate felurile de incalcari ale Legii lui Dumnezeu.

Odata izbucnise in Halkidiki un mare razboi intre o femeie crestina si barbatul ei, care se ocupa cu vrajile. Acesta se desavarsea cu ajutorul diavolului in arta vrajitoriei. Femeia il sfatuise de multe ori pe barbatul ei sa lase lucrarea diavolului, sa se marturiseasca si sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine. Dar intotdeauna cuvintele ei nu erau luate in seama. Intr-o zi femeia i-a spus barbatului ei cu furie:

-Asculta-ma! Mi-ai facut viata nesuferita. Daca de Pasti nu te vei impartasi, te voi parasi. In familia mea vreau sa domneasca Hristos, iar nu magia ta cu diavolii.

Auzind aceste cuvinte, barbatul si-a venit in simtiri. S-a dus la parintele Sava duhovnicul, s-a marturisit si s-a slobozit de diavoli. Acum vedea altfel lumea din jurul sau.

Mergand spre Schitul Sfanta Ana, a vazut in partea dreapta a cararii o scobitura mare intr-o stanca. Acolo a ars cartea sa cu vraji.

Dupa catva timp acesta l-a intalnit pe ucenicul duhovnicului Sava, pe parintele Ilarion, si i-a spus: “Sa transmiti parintelui Sava inchinaciunile mele si marea mea recunostinta pentru binele pe care mi l-a facut. Sa-i spui ca am ars acea carte in pestera de mai sus”.

Atunci cand parintele Ilarion a ajuns in dreptul acelei pesteri si pasea linistit pe carare, a fost intampinat de o avalansa de pietre mari care “vuiau si se rostogoleau cu bubuituri infricosatoare”. Cand parintele Sava a auzit de la ucenicul sau inspaimantat cele intamplate, i-a spus: “Lucrare diavoleasca, fiul meu, solomonica…”.

Dar si altii care treceau pe acolo aveau aceeasi soarta.

Dar cu sfatul Parintelui Sava, parintii schitului au pus acolo o icoana a Maicii Domnului si o candela. Si astfel, prin prezenta Maicii Domnului acolo, tulburarile pe care le faceau diavolii pe acea carare au incetat.

Astazi toti cei care trec pe acolo canta “Cuvine-se cu adevarat” sau “Nascatoare de Dumnezeu” si nu patimesc nimic.


(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

 

Niciun comentariu: