Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (V)

Cuviosul Simon Izvoratorul de Mir, inca de mic copil isi dorea sa devina locuitor in Biserica celor intai-nascuti. Venind in Sfantul Munte, s-a alipit de un staret incercat. Alaturi de acest staret a dobandit inca de tanar o cugetare inteleapta, o deosebita ravna pentru nevointa, intraga intelepciune in tarire, bunacuviinta si sare duhovniceasca in vorbire, sfiala in privire, marime de suflet in ispite, un discernamant minunat si fericita dragoste, radacina si sfarsitul tuturor virtutilor desavarsita lui ascultare a nascut intr-insul smerenia cea care inalta, iar aceasta discernamantul.

Dupa un timp si-a parasit staretul ca sa traiasca singur in pustia Sfantului Munte si sa savarseasca nevointe mai aspre. Mai tarziu, dupa o descoperire a Maicii Domnului s-a salasuit intr-o pestera unde si-a gasit mult-dorita lui liniste. Acolo voia sa se razboiasca cu nevazutii vrajmasi ai omului, avand ca arma Crucea Domnului, drept coif rugaciunea, ca platosa credinta, ca scut rabdarea, ca sabie postul, ca arc si sageti Psalmii. Cu acestea a pornit un razboi infricosator impotriva demonilor, castigand astfel biruinte stralucite.

Dar cine poate povesti luptele acestui fericit nevoitor impotriva mult-mestesugaretului vrajmas, care este diavolul. Intr-o noapte, pe cand Cuviosul se ruga, un demon s-a prefacut intr-un balaur mare si infricosator. Si-a deschis gura lui imensa pentru a-l inghiti, dar pentru ca Dumnezeu nu-i daduse voie sa faca aceasta, il lovea pe Cuvios fara mila pe spate cu coada lui, ca si cum l-ar fi lovit cu o barna mare. Din pricina multelor lovituri s-a umplut de rani si a cazut la pamant pe jumatate mort, dar sufletul lui urca la ceruri aducand Maicii Domnului rugaciuni si psalmodii. Iar aceea, privind din Ceruri la nevointele si biruintele Cuviosului, se bucura si il intarea in acelasi timp cu harul ei cel dumnezeiesc.

Cuviosul, care se ruga in taina neincetat, incepu deodata sa-l blesteme pe diavol cu Numele lui Dumnezeu si al Preacuratei Sale Maici: “Sa te certe pe tine Domnul Savaot! Mergi inapoia mea, satano! Sa te certe pe tine Stapana acestui Munte! Departeaza-te de la mine!”.

Dar inainte de a termina Cuviosul aceste cuvinte, acel balaur s-a facut nevazut. Dupa aceasta Cuviosul a vazut venind din cer ajutorul dumnezeiesc: intreaga pestera s-a umplut de o lumina dumnezeiasca si de o negraita mireasma, iar inima lui de bucurie si de desfatare. Apoi a auzit o voce cereasca spunandu-i: “imbarbateaza-te si te intareste, credinciosule slujitor al Fiului meu!”. Era Maica Domnului care ii rasplatea biruinta nevointelor sale.

Mai inainte ca soarele sa rasara, Cuviosul a simtit ca trupul i s-a facut sanatos si se bucura nespus de mult pentru ca Maica Domnului nu il parasise nici macar o clipa in lupta pe care o ducea cu diavolul.

  

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)