Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (III)

Maica Domnului, dupa ce a slavit sfanta ei icoana “Portarita” prin aparitia pe mare si venirea ei pe tarmul Manastirii Iviru, nu a incetat sa-si arate mila sa catre monahi si inchinatori prin harul care se revarsa din aceasta icoana.

Dupa un oarecare timp de la venirea “Portaritei” la Iviru, persii au navalit pe tarmurile Sfantului Munte cu cincisprezece corabii sub conducerea unui emir. Infricosati, monahii au luat sfintele odoare ale manastirii impreuna cu sfanta icoana a Maicii Domnului “Portarita” cea izvoratoare de har si s-au zavorat in turnul manastirii. Vrajmasii au gasit manastirea nepazita si au intrat in ea nestingheriti de nimeni. Dupa ce au jefuit-o de orice obiect de valoare, au inceput barbariile. Cei mai indrazneti au avut ideea satanica de a darama bisericile, intre care si pe cea a “Portaritei” care se sprijina pe patru coloane. Au legat deci coloanele cu franghii si au inceput cu totii sa traga, ca sa le scoata din temelie.

Toate acestea le urmarea Maica Domnului din cerescul tron al slavei ei si i se ranea de durere dumnezeiasca inima ei. Impreuna cu dumnezeiasca ei cercetare, Maica Domnului pregatea si pedeapsa lor. Cu toate incercarile lor, barbarii, credinciosi unui proroc barbar, Mohamed, nu au reusit sa darame biserica. Greutatile pe care Maica Domnului le trimitea persilor, i-au impiedicat sa-si indeplineasca scopurile lor ucigase. Monahii, cu ochii plini de lacrimi si cu “suspinuri din adancul inimii”, o rugau sa le ajute in clipele grele prin care treceau. Atunci Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugaciunea lor. La porunca ei s-a ridicat o furtuna pe mare care a scufundat toata flota persilor, incecandu-se astfel toti cei care se aflau in corabii.

Prin voia Maicii Domnului a scapat numai emirul, care il acele clipe se afla in manastire si a vazut cum sunt nimiciti oamenii sai. A fost lasat in viata ca sa se smereasca si sa cunoasca puterea adevaratului Dumnezeu.

Cand a vazut distrugerea corabiilor si a armatelor sale, s-a cait si i-a parut rau pentru toate nelegiurile pe care le facuse in manastire. Si-a presarat cenusa pe cap, ca sa-si arate durerea sufleteasca, si ii implora pe monahi sa-L roage pe adevaratul Dumnezeu sa-l izbaveasca de la moarte. Ba inca le-a dat monahilor mult aur si argint pentru a construi ziduri si mai inalte, care sa-i apere de viitoarele invazii ale barbarilor, ceea ce monahii au facut intr-adevar mai tarziu.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)