Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (VII)

Cuviosul Eftimie, noul mucenic al lui Hristos, s-a nascut in satul Dimitriana. Mama lui, atunci cand era gata sa nasca, avea niste dureri foarte mari, de aceea s-a rugat Domnului: “Stapane, Hristoase al meu, pentru rugaciunile Sfantului Elefterie, slobozeste-ma pe mine, roaba ta, iar copilul ce se va naste il voi numi Elefterie!”. Indata dupa rugaciune ea a nascut un baietel, pe care la botez l-au numit Elefterie. Atunci cand acesta a crescut mare, a vizitat Constantinopolul, Odessa si Bucurestiul. Acolo a devenit prietenul celui care mai intai s-a lepadat de credinta, iar apoi a devenit Cuviosul Mucenic Acachie.

In Bucuresti a cunoscut un ambasador turc, la care a ramas si pe care il slujea. Acestia s-au mutat mai tarziu impreuna cu Elefterie in Sumban, unde a fost slujitorul lui Rais-efendi Galipi. Traind langa acesta s-a lepadat de credinta crestineasca, a devenit musulman si dupa trei zile a primit taierea-imprejur, astfel a primit pecetea lui Antihrist.

Dar in acele dureri infricosatoare ale taierii-imprejur si-a amintit de credinta lui stramoseasca si plangea cu amar ca fiul risipitor si ca Petru.

Dupa patru luni de zile a venit pe ascuns la Adrianopolis. S-a oprit in fata bisericii mitropolitane si plangea cu lacrimi amare. Mitropolitul de atunci si Patriarhul Mucenic de mai tarziu, Chiril, a trimis pe epitropul sau sa afle cine era cel care cerea ajutor si haine crestinesti, pe care sa le schimbe cu cele turcesti. Cand epitropul a auzit povestea lui Elefterie, fie din frica, fie din barbarie, l-a alungat cu strigate salbatice. Elefterie, plin de frica, a alergat la Maica celor indurerati, la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, zicand: “Maica Domnului, toti ma alunga. Tu insa sa nu te intorci de la zidirea Fiului tau. Maica Domnului fa-te mie chezasuitoare catre Fiul Tau, de Care eu m-am lepadat! Da-mi mana de ajutor si primeste lacrimile si pocainta pacatosilor si scoate-ma din adancul pierzarii acesteia!”.

Dupa aceasta a venit la Constantinopol si dupa zece zile de la venirea lui a fost intarit de Maica Domnului ca sa poata pleca in Sfantul Munte si sa marturiseasca credinta lui in Hristos si sa primeasca moartea muceniceasca pentru numele Domnului.

Cu o barca mica a trecut in partile Galatei si a intrat in ambasada rusa. Atunci a strigat: “Slava lui Hristos Dumnezeu, Care m-a scos din iad si din adancurile mortii!”.

Furnctionarii de la ambasada Rusiei au ramas uimiti, cand l-au vazut pe Elefterie cu haine turcesti, deoarece stiau ca mai inainte era crestin. Cand au aflat ceea ce i se intamplase, i-au dat haine crestinesti si l-au imbarcat pe o corabie. Si tot cu ajutorul Maicii Domnului a ajuns la Manastirea Marea Lavra din Sfantul Munte.

Acolo si-a marturisit pacatul sau la Patriarhul Ecumenic de atunci, Grigorie, primind iertarea pacatelor, iar dupa patruzeci de zile, dupa multa rugaciune, post si multe nevointe duhovnicesti, a fost uns cu Sfantul Mir devenind iarasi crestin ortodox.

Apoi, dupa putin timp a plecat cu binecuvantarea unor stareti la Constantinopol, pentru a marturisi pe Hristos. Dupa opt zile s-a intalnit cu sase slujitori ai lui Rais-efendi, care, desi in cunosteau, acum nu l-au mai recunoscut, “dupa judecatile” pe care le cunoaste Domnul. Mai era nevoie, precum se vede, de timp pentru curatarea pacatului sau.

S-a intors in Sfantul Munte, in Schitul Cinstitului Inaintemergator de la Manastirea Iviru, unde s-a daruit unei aspre nevointe trupesti si sufletesti, facand privegheri, metanii, varsand lacrimi si cerand cu multa tanguire de la Dumnezeu iertarea pacatului sau, a lepadarii lui. Prin aceasta nevointa a venit inlauntrul sau dumnezeiasca schimbare si a devenit schimonah cu numele Eftimie. A cerut din nou binecuvantare de la batranii din manastire ca sa marturiseasca in locul lepadarii de sale de Hristos si sa spele acest pacat cu sangele sau, sfintind astfel acel loc.

Cand a sosit clipa plecarii, a luat binecuvantare, a sarutat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului “Portarita” si a rugat-o sa il intareasca pe calea muceniciei sale.

Pe 19 februarie 1814 a plecat impreuna cu insotitorul sau, staretul Grigorie, care urma sa il intareasca in nevointa sa si sa fie martorul muceniciei sale.

Au ajuns la un mic catun numit Galata, de pe tarmul marii, langa Constantinopol. Acolo, la Biserica Sfantului Ioan si la cea a Maicii Domnului faceau in repetate randuri Sfantul Maslu, ii impartaseau pe credinciosi si apoi mergeau cu totii si se inchinau la icoane facatoare de minuni. In Sambata lui Lazar s-au impartasit din nou, iar in Duminica Floriilor au liturghisit in Biserica Cinstitului Inaintemergator din Hios si au luat stalpari.

Dupa Sfanta Liturghie, Cuviosul Eftimie s-a dezbracat de hainele monahicesti si s-a imbracat iarasi cu cele turcesti. S-a indreptat apoi spre tribunalul turcesc si s-a infatisat inaintea vizirului Rusut-Pasa si a slujitorul lui. Acolo, tinand intr-o mana o cruce, iar in cealalta stalparile, le-a spus cu barbatie si cu indrazneala:

-Eu, ighemoane, am fost crestin din mosi-stramosi si iata semnele crestinilor – si i-a aratat crucea pe care o tinea in mana si stalparile pe care le luase dimineata din biserica-, iar hainele pe care le port mi le-ati dat voi si de aceea le calc in picioare ca semn ca religia voastra este fara de Dumnezeu.

Dupa ce a spus acestea, si-a scos turbanul de pe cap, l-a aruncat jos si a inceput sa il calce in picioare, dand anatemei pe Mohamed si numindu-l inselator, antihrist si altele asemenea.

Vizirul a ramas uimit de curajul si indrazneala acestui tanar de douazeci de ani. Dupa multe chinuiri si intemnitari, vizirul a poruncit sa-i taie capul, lucru pe care Parintele Eftimie l-a primit cu bucurie si cu psalmodii.

A fost dus la locul muceniciei, purtand in maini semnele biruintei, crucea si stalparile. Acolo s-a intors catre rasarit, s-a rugat, a sarutat crucea si a ingenuncheat bucuros. Calaul l-a lovit cu iataganul, dar a taiat numai putin din ceafa.

-Loveste puternic! A strigat Sfantul.

Dar nici urmatoarea lovitura de iatagan nu i-a taiat capul. Atunci calaul l-a apucat de par, i-a dat capul pe spate si l-a taiat ca pe o oaie. Tot astfel profetise si Sfantul. Era ziua de 22 martie a anului 1814, Duminica Floriilor, ceasul al saselea din zi.

Batranul Grigorie, insotitorul Sfantului, cand a aflat de la un om, pe care il trimisese la locul martiriului, cele petrecute la moartea Cuviosului, s-a bucurat si a slavit pe Dumnezeu si pe Maica Domnului.

Dupa trei zile a cumparat de la turci trupul Sfantului. I-a luat in maini capul, l-a sarutat cu lacrimi si i-a vorbit cum vorbeste parintele copilului sau. Atunci Sfantul a deschis ochii, l-a privit pe staret si pe crestinii ce erau adunati acolo, dupa care i-a inchis. Iar din trupul sau a curs sange cald timp de trei zile.

 (Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)