marți, 2 iulie 2024

WEEK-END LA SLON (II)

 RELAXAREA A CONTINUAT

Prima parte a zilei de duminica am petrecut-o tot la Slon, pentru ca gazda, cu foarte multa amabilitate, ne-a spus ca putem elibera casuta cand dorim, ca nu este o ora anume, având în vedere ca nu vin alți turiști.

Desi duminica, piciulinii s-au trezit dis de dimineata (adica ora 6), iar Matei ne striga de zor:

-Icaaa, Icuuu; Icaaa, Aduuu.

Cand am coborat, am gasit doi copii plini de energie si doi parinti zob de obositi, deci am intrat in actiune: pregatit copiii si iesit cu ei afara, la aer, unde ne-a intampinat racoarea diminetii. Le-am dat micul dejun si am pornit, pe ulitele satului, spre biserica pentru a primi “mancarica de la ingerasi’.

Am trecut pe langa vacute ce mergeau agale spre pasune, au trecut pe langa noi carute cu cai, dar si oite. Totul spre marea incantare a lui Matei, care radea si alerga de fericire.

Cand am ajuns aproape de biserica am intalnit doua bunicute. Una vindea lapte si branzeturi, iar cealalta rosii si castraveti. Am vrut sa cumparam, insa am constatat ca am plecat fara portofele. Asta e!

Dupa ce am impartasit copiii, am pornit spre casa. Matei la fel de vioi si de vesel, cu chef de joaca, insa pe Alexandru l-a doborat aerul curat si a adomit imediat ce am iesit din biserica.

Am ajuns la casuta si am constatat ca toata lumea doarme, asa ca am luat portofelul si am pornit iar la drum sa cumparam legume, dar si paine.

Cand am revenit la casuta, toata lumea era treaza. Mihai si prietena lui, Denisa, au preluat copiii, iar eu si sotul am pregatit micul dejun. Un mic dejun prelungit, cu multa veselie.



Dupa micul dejun, fiecare a pornit spre casa. Primii care au plecat au fost Mihai si Deni, pentru a nu prinde aglomeratie pe sosea. Dupa ceva timp, au pornit la drum si Andreea cu sotul si copiii (ei au asteptat ora de somn a copiiilor). In momentul in care i-am condus pe toti la poarta si ne-am luat ramas bun, ma gandeam ca asa va fi cand vom avea casuta noastra.

Noi am ramas sa asezam totul, dupa care, cu regret, am pornit spre casa. Nu am avut senzatia ca suntem la o pensiune, ci la noi acasa.

Intregul week-end nu am luat tratament pentru alergie si am respirat foarte bine, am avut gust si miros.

Cand am ajuns in Ploiesti, ne-a intampinat caldura, zapuseala si mirosul greu. In 10 minute nasul s-a infundat. Am inceput sa iau tratamentul si a fost ceva mai bine.

Este prima data cand venim la Slon, desi la cateva sate distanta ajungem destul de des (este vorba de Drajna, Pantesti si Faget, unde participam la slujbele de hram). Ne-a uimit si ne-a incantat atmosfera din sat. Toti oamenii care treceau pe langa noi ne salutau, unii chiar ne intrebau “ai cui suntem” si ne povesteau cum si-au crescut si ei nepoteii, cat de dragi le sunt copiii.

O bunicuta a fost foarte simpatica atunci cand m-a intrebat:

-Ai matale sunt copiii?

-Da, i-am raspuns.

-Sa-ti traiasca maica. Tare frumusei sunt.

Ceva in vocea ei mi-a dat de inteles ca ea crede ca Matei si Alex sunt copiii si nu nepotii nostri, asa ca am tinut sa precizez🤣🤣:

-Sunt nepoteii nostri.

-Nepotei???

-Da, sunt copilasii fiicei noastre.

-Sa va traiasca maica, sa va bucurati de ei si sa va dea Dumnezeu putere sa ii cresteti. Eu cresc acum stranepotii. Ii aduce la inceput de saptamana si ii ia vinerea.

Initial, am ramas uimiti de aceasta atitudine a localnicilor (nu credeam ca mai este posibil sa intalnim oameni asa deachisi), insa repejor mi-am adus aminte de anii copilariei, petrecuti la bunici, cand la fel era: toata lumea saluta, toata lumea vorbea. Era o socializare mult mai frumoasa, care intrecea cu mult Facebook si Instagram.

8 comentarii:

CARMEN spunea...

ce vacanta frumoasa! Sa aveti mereu parte de iesiri asa minunate cu familia ♥
Legat de ceea ce spui in final... eu zic ca daca vrei sa socializezi, o faci... ca timp este, unde e vointa!
Exact asa am auzit eu azi, pe plaja. Noi i-am cunoscut pe Diana si Gelu anul trecut, aici in Rosolina Mare, la plaja. I-am auzit vorbind româneste si m-am bagat n vorba cu ei. Helmut care este foarte deschis, i-a simpatizat imediat pe cei doi, care de fapt sunt stabiliti de multi ani în Italia. Si iata, anul acesta am tinut legatura si ne-am facut rezervarile in aceeasi perioada, ca sa ne reîntâlnim.
Cum se obisnuieste la plaja, oamenii cam isi pastreaza locul si vin in fiecare dimineata pe acceeasi bucatica de plaja. Cum toti avem catei, ne jucam cu cateiii si povestim intre noi... sunt multi italieni si nemti, aici in jurul nostru. Toti au crezut ca noi si Diana cu Gelu suntem rude, venite impreuna la mare ☺ Când le-am spus ca nu, ca de fapt ne-am cunoscut asa, la plaja si ca acum suntem prieteni, nu le venea sa creada! Spuneau ca e admira, ca mare minune, in zilele astea sa se lege asemenea prietenii. Dar iata, se poate! ♥ Trebuie doar sa intalnesti persoanele potrivite si sa simti lungimile de unda ☺

din casuta noastra spunea...

Mulțumim frumos Carmen. Și ție îți doresc la fel!
Ai dreptate, totul se poate când îți dorești ceva. La fel ca și tine (așa cum am inceput sa te cunosc din tot ceea ce citesc pe blogul tau) și noi suntem deschiși, ne place să cunoaștem oameni, ne place sa avem prieteni, cunoștințe, iar aceasta dorință a sătenilor de a sta de vorba cu noi ne-a plăcut foarte mult. In ziua de azi oamenii nu mai sunt atât de deschisi, atât de dornici de a vorbi unii cu ceilalți, mai ales la sate (că la oraș nici nu mai știi care îți sunt vecini) și din acest motiv am rămas plăcut surprinși.
Te îmbrățișez și îți doresc o zi frumoasa.
🤗😘😘

Tandreţe spunea...

Minunat!
Ce bucurii simple și atât de bogate în emoții, amintiri pentru mai târziu!
Să vă ajute Domnul, să vă bucurați, mai des, de cei dragi ai voștri, mari și mici!

Luiza spunea...

Ce vacanță frumoasa si ce expresiv ai descris ziua respectiva, parca am văzut și eu totul cu ochii minții!

din casuta noastra spunea...

Așa sa ne ajute Dumnezeu la toți. Să ne bucurăm cat mai mult de prezenta copiiilor, chiar daca acum sunt mari.

din casuta noastra spunea...

Mă bucur Luiza că am putut sa te iau alaturi de noi, chiar daca doar virtual.
Te îmbrățișez 🤗❤️.

copilarim spunea...

Chiar ieri imi aminteam ca in 96 am plecat din Pitesti intr-o excursie cu scoala si dupa ce am iesit din zona, cam prin zona Valea Oltului deja scapasem de nas infundat... - fusesem racita. E clar ca stam in zone nefericite si mult prea poluate si ca viata noastra ar fi cu totul alta intr-un mediu prietenos.
ce bine ca v-ati petrecut sfarsitul de saptamana in formula extinsa intr-un loc de poveste unde oamenii mai functioneaza dupa cum ne amintim (asa cum spui si tu) din copilarie. Si parintii mei au patit asta cu nepoteii (baieteii surioarei mele).

Pupici cu drag

din casuta noastra spunea...

❤️❤️