luni, 1 iulie 2024

Sfantul Leontie de la Radauti

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti si ale Sfintilor Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian, cei din Roma, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Sfântul Ierarh Leontie, Episcopul Radautilor

(1 iulie)

Acest sfânt purtator de Dumnezeu, Leontie, s-a nascut din parinti dreptmaritori crestini, în orasul Radauti, la începutul secolului al XV-lea. Înca din pruncie, mergând cu parintii sai la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, asculta zilnic cu toata luarea aminte întreaga slujba, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de sfintitii slujitori, de Cuviosii Parinti si de ostenitorii de la aceasta biserica voievodala.

Parintii din obstea Catedralei, vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu si pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor, unde fericitul Leontie arata râvna si smerenie în toate.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la staretul obstii, s-a îndreptat catre un loc retras, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Musat, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala preafrumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si, odata cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorintei acelei obsti. Aici, în aceasta cuvioasa obste, vine sa se nevoiasca si Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povata parintelui sau duhovnic-esc Lavrentie. Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme de la întemeierea Episcopiei Radautilor, Cuviosul Lavrentie este chemat la aceasta înalta vrednicie si raspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasa locul unde s-a nevoit, însa nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. A hirotonit preoti si diaconi, a sfintit biserici si a vegheat la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramantul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos, spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti. Dupa ani multi de arhipastorie, simtindu-se slabit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc, reîntorcându-se la manastirea sa, Laura. Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi si ducând cu adevarat viata de înger în trup, pâna la trecerea sa la cele vesnice. Cunoscând dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a da ultimele sale povete parintesti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte manastiri pe cel mai apropiat ucenic al sau, pe Cuviosul Daniil Sihastrul, si, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii si fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau primind binecuvântare si tamaduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat si dus la Radauti, potrivit dorintei credinciosilor. La racla moastelor sale venea multa lume, din împrejurimi si chiar de la mari departari, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa cu prisosinta asupra celor care se rugau cu credinta. În anul 1631, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori straini, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost depuse. Amintirea faptelor sale minunate a ramas din generatie în generatie, pâna astazi. Satul Laura, unde a fost manastirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumen, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poarta numele; acest nume de Laura era numele acelei manastiri. Cu rugaciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tropar, glas 8

Cu ostenelile nevointelor duhovnicesti toata viata ti-ai petrecut-o si, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie si cu frica de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roaga-L, Sfinte Ierarhe Leontie, si mântuiasca sufletele noastre.

Condac, glas 3

Pe ierarhul lui Hristos, vasul cel preaales al Duhului Sfânt, care cu întelepciune si smerenie s-a nevoit cu privegherea sihastriei si cu povatuirea celor încredintati lui pe calea mântuirii, pe Sfântul Ierarh Leontie, cu cântari duhovnicesti laudându-l, îl cinstim.

(Sfinti ocrotitori ai Moldovei canonizati in perioada 1992-2009-editie ingrijita de P.Cuv. Arhim. Dr. Emilina Nica)

2 comentarii:

Daniela spunea...

Nu-l cunoșteam pe acest sfânt... Mulțumesc frumos, Ioana! Te îmbrățișez! 🤗😘

din casuta noastra spunea...

Cu mare drag! Si eu te imbratisez!😘😘