Maica Domnului intareste neputintele noastre (I)
Parintele
nostru Nifon, episcopul Constantianei din Alexandria, care a trait in sec al
IV-lea, pe timpul marelui Atanasie, se silea pe sine insusi inca din frageda
varsta spre invatarea Sfintelor Scripturi. Acest copil binecuvantat avea multa
evlavie catre cele dumnezeiesti si alerga intotdeauna la slujbele din biserici,
unde auzea citindu-se despre nevointele mucenicilor, si se minuna de marimea de
suflet pe care acestia o aratau si culegea astfel mult folos. O deosebita
dragoste arata fata de linistire, de tacere, de blandete si de semerenie, incat
toti se minunau de el, “vazandu-l ca inca de la varsta copilariei savarsea
faptele batranilor”. Atunci cand a auzit de la un barabat duhovnicesc ca
trebuie sa-si pastreze fecioria, si-a spus in sinea sa: “Oare pot sa dobandesc
aceasta virtute?”. Caci pentru a fugi cineva de infierbantarea trupului,
trebuie sa se sileasca mult. Dupa catva timp a inceput sa se intalneasca des in
orasul in care studia, in cetatea Constantinopolului, cu tinerii desfranati si
mergea cu ei la diferite petreceri, chefuri si distractii – caci tineretea
inclina usor spre acestea – si dupa ce si-a intunecat mintea cu betii si
desfranari, “cel ce mai inainte fusese tacut si linistit, bland si smerit, acum
devenise vorbaret, hulitor, batjocoritor, zeflemitor si petrecaret”.
Un
oarecare crestin evlavios, care vedea viata lui nepasatoare, ii spunea de multe
ori:
-Vai
tie, Nifone! Cum ai cazut in aceste lucruri cumplite? De ce nu iti vii intru
sine, ca sa te indrepti?
Atunci
cand auzea acestea, Nifon adeseori suspina si plangea, gandindu-se la faptele
urate pe care le facea, dar nu putea sa le paraseasca, caci il biruiau
placerile vietii. Odata il vizita pe prietenul sau Nicodim, care de indata ce
il vazu, ramase uluit. Atunci Nifon ii spuse:
-De
ce ma privesti astfel? Nu ma cunosti?
-Crede-ma,
frate, ca nu stiu ce sa-ti spun, deoarece chipul tau este atat de urat si de
intunecat, precum al unui arap, ii spuse Nicodim.
Rusinat,
Nifon isi acoperi fata cu mainile, cugetand la starea in care ajunsese si ce ar
putea sa faca ca Dumnezeu sa-i primeasca pocainta. Seara se intinse pe pat,
fara sa manance nimic, si se cai pentru pacatele sale.
Dimineata,
ticalosindu-se pe sine insusi, merse in biserica si dupa ce se aseza intr-un
colt, ca oarecand vamesul din evanghelie, isi ridica ochii in sus si, vazand
icoana Maicii Domnului, suspina din adancul sufletului si spuse:
“Preasfanta
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, Maica milei si a milostivirii, miluieste-ma
pe mine pacatosul si ajuta-ma pentru mare mila ta!”.
Dupa
ce a spus cu lacrimi fierbinti acestea si alte cuvinte in rugaciunea sa, Maica
Domnului din icoana se intoarse catre el si-l privi cu ochi veseli si blanzi.
Atunci
cand Nifon a vazut aceasta minune, a ramas uluit si privea cu uimire dulcele
chip al Maicii Domnului. Acesta ii dadea multa ususrare si mangaiere in suflet,
iar el incerca sa sarute acea sfanta icoana “si daca ar fi fost cu putinta sa o
bage in inima sa”, caci se aprinsesera cele dinlauntru ale sale de flacara
dragostei ce o simtea pentru ea. Apoi dupa ce s-a rugat cu lacrimi mult timp, a
iesit din biserica, spunandu-si in sinea sa: “Vezi, ticaloase suflete, cat de
mult ne iubeste Dumnezeu si cum ne priveste, dorind mantuirea noastra, iar noi
Il parasim? Cugeta, sarmane om, cum ne-a ajutat numaidecat Nascatoarea de
Dumnezeu, Grabnica-Ajutatoare a tuturor crestinilor”. Si astfel mangaindu-se
sufletul sau, slavea pe Dumnezeu.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
