luni, 16 septembrie 2024

JURNAL

 Jurnal... ocazional 

Afara se simte că a venit toamna. Seara este destul de rece, astfel că am renunțat să dormim cu geamurile deschise.

Sunt recunoscătoare pentru:

- ca în concediu am reușit să mă odihnesc, să mă relaxez, astfel că acum pot sa îmi reiau activitățile

-pentru week-endul petrecut cu nepoțeii mei dragi;

- pentru că duminică a fost o zi pe care am petrecut-o alaturi de copiii noștri și de familiile lor

Bucatarie, acum este liniște, dar se simte un miros plăcut de la dovleacul copt

Meșteresc - am scos de la naftalină patura imensa inceputa anul trecut (la care am lucrat mai mult în mașină).

Citesc, printre picături, volumul 2 din cartea despre Cuviosul Gherontie.

Urmăresc - deocamdată nimic.

Sper și mă rog sa încep și eu cursul de croitorie pe care l-am achiziționat de ceva vreme și să reușesc să termin proiectele începute. 

Sfantul Ioan Gura de Aur

 Pentru rugaciunile Sfintei Mari Mucenite Eufimiasi ale Sfintelor Mucenite Meletina si Ludmila, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

În această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, cum se cade a asculta la citirea sfintelor cărti, cu ce nevointă a citi si a lua aminte.

Zis-a fericitul Ioan Gură de Aur: „Când vei sedea tu la citirea dumnezeiestilor cuvinte, mai întâi să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ti deschidă ochii inimii. Ca nu numai să citesti cele scrise, ci ca să le si faci, ca nu spre păcat să citesti cuvintele si vietile sfintilor. Si iarăsi, când vei citi cu multă sârguintă, să citesti cuvintele, cu dinadinsul si cu toată inima si să nu te grăbesti numai a întoarce filele. De-ti este tie de trebuintă, nu te lenevi, ci si de două ori si de trei ori să citesti cuvintele si chiar de mai multe ori, ca să întelegi puterea lor. Iar când vei voi să citesti sau să asculti pe altul ce citeste, apoi să te rogi lui Dumnezeu, asa zicând: Doamne Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca să ascult cuvântul Tău si să-l înteleg pe el si să fac voia Ta, că străin sunt eu pe pământ. Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta. Arată-mi mie cele nearătate si cele ascunse ale întelepciunii Tale. Spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul meu; ca să-mi luminezi mintea si gândul, cu lumina întelegerii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le si fac. Ca nu spre păcat să citesc vietile si cuvintele sfintilor, ci spre înnoire si spre luminare, spre sfintire, spre mântuirea sufletului si spre mostenirea vieŃii vesnice. Că Tu esti luminarea celor ce zac întru întuneric si de la Tine este toată darea cea bună si tot darul cel desăvârsit”.

(Proloage).

Acatistul zilei

duminică, 15 septembrie 2024

Despre vorbirea de rau

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, mitropolitul Banatului, ale Sfantului Mare Mucenic Nichita si ale Sfantului Ierarh Visarion, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Învătătură a Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Siriul, că nu se cade a ne jura, nici a grăi de rău.

A zis Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Ati auzit, că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să tii înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă: să nu jurati nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este asternut al picioarelor Lui, nici pe lerusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat, nici pe capul tău, să nu te juri, fiindcă nu poti să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei 5, 33— 37). Si cum îndrăznim noi a călca poruncile Celui ce ne-a făcut pe noi? După cel ce zice: „Până la cer ridică gura lor si cu limba lor străbat pământul” (Ps. 72, 9). Si îndrăznesti a-ti deschide gura ta fără de frică si a slobozi cuvinte de jurământ si de defăimare la cer si nu ai teamă că secera cea de văpaie, pe care a văzut-o Proorocul, s-ar putea sălăsui în casa ta, până când te va pierde din cele de sub cer, că îndrăznesti a-ti deschide gura împotriva Atotputernicului Dumnezeu, către Care îngerii, arhanghelii, heruvimii si serafimii nu îndrăznesc a căuta, că, cu frică si cutremur mare, stau înaintea Lui, lăudând numele Lui cel înfricosător si preaslăvit si cu totul vrednic de cinstit. Precum este scris: „Îndrăznetii, îngâmfatii, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), pe când îngerii, desi sunt mai mari în tărie si putere, nu aduc în faŃa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Acestia însă, ca niste dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor” (II Petru 2, l0—l2). Iar tu, om fiind, nu te cunosti pe tine; sau ti se pare că aceasta îti face îndreptătire. Nu, zic tie. Ci întru pieire si pierzanie îti va iesi tie lucrul acesta, că si sufletele altora le întinezi, ajutător făcându-te satanei. Că, zice Apostolul: „Învătati-vă si povătuiti-vă între voi, cu toată întelepciunea, cântati în inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I în psalmi, în laude si în cântări duhovnicesti” (CoL 3, l6). Iar tu, în locul acestora, lucruri împotrivă înveti: defăimări si jurăminte. Si te faci pe tine, si pe cei ce urmează nebunia ta, fii ai gheenei. Că gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preamărirea Sa, tu pe aceasta cu defăimări ai umplut-o.

Deci, încetează, omule, ca nu cumva însusi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gură ta si să-ti ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu altii, după ce se împacă, se rusinează a se privi în fată ; cum tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricosătorului divan, cum îndrăznesti unele ca acestea a zice? Nu te temi, că s-ar putea să se pogoare foc din cer si să te mistuiască pe tine, când deschizi gura împotriva Atotiitorului? Nici nu pui în mintea ta, că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale si să te înghită? Nu te însela, omule, este cu neputintă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii si mortii. Până când întărâtăm pe Cela ce atâtea bunătăti ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om si a suflat întru el Duh de viată, Care a si supus toate sub picioarele Lui are ne cearcă si ne miluieste, Cela ce si pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viata tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini si mărăcini li aducem, al căror sfârsit este arderea.

Întoarce-te dar, de acum înainte, la iubitorul de oameni si nepomenitorul de rău Dumnezeu, cerând pază gurii tale si usă de îngrădire împrejurul buzelor tale. Că văd pe Proorocul cât de înfricosat si de cutremurat strigă, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune, zicând: „Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am cutremurat de punerile Tale la cale, Dumnezeule”. Si iarăsi: „Auzit-am de aceasta si lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele si picioarele mele au sovăit” (Avacum 3, 2, l6). Iar, dacă rămânem defăimând pe Dreptul Judecător, să ascultăm pe Apostolul, care zice: „Sau dispretuiesti tu bogătia bunătătii Lui si a îngăduintei si îndelungii Lui răbdări, nestiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndemni la pocăintă? Dar, după învârtosarea ta si după inima ta nepocăită, îti aduni mânie în ziua mâniei si a arătării dreptei judecăti a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui” (Rom 2, 4-6). Drept aceea, si în alt loc zice: „Dacă gresind, va gresi omul către om, se vor ruga pentru dânsul către Domnul. Iar dacă Domnului vom gresi, cum ne vom mai ruga Lui?” Deci să ne pocăim, fratilor. Până când amărâm pe Cel ce ne-a făcut pe noi? Dacă vom pierde limanul, unde ne vom mântui în vreme de furtună si de vifor! Dacă pe Domnul vom întărâta, către cine vom scăpa în ceasul necazului si al nevoii?

Eu, fratilor, acestea am scris vouă, nu ca unul ce arată cu fapta adevărul, ci ca un frate sfătuindu-vă. Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin de nu s-ar fi sălăsluit în iad sufletul meu. Pentru aceea si pe voi vă rog, eu, cel ticălos între oameni, să vă rugati pentru mine către Domnul, ca să steargă multimea păcatelor mele, mai înainte de sfârsit, ca să nu fiu rusinat în asteptarea mea. Si în ceasul mortii să caute spre mine, după multimea îndurărilor Sale. Si, prin îngeri credinciosi si de lumină purtători, să povătuiască păcătosul meu suflet si, împreună cu ale voastre, în locasul dreptilor să-l odihnească. Că ce fel de frică si de cutremur nu are sufletul în ceasul acela? Căci, dacă acela ce se duce într-o tară depărtată, stă si se minunează, văzând popor străin si de altă limbă, pământ pe care niciodată nu l-a văzut, apoi, în ce fel de frică ne este sufletul, când se mută din lumea aceasta în ceea ce va să fie, văzând atunci cele ce niciodată nu le-a văzut? Deci, să ne îngrijim de cele de acolo, iubitilor, cu tot sufletul si inima. Să slujim lui Dumnezeu cu toată tăria noastră. Să păzim poruncile Lui cu toată puterea. Să iubim înfricosătorul si preacinstitul Numele Lui, iar pe aproapele ca pe noi însine, ca să ne învrednicim a auzi binecuvântatul glas; „Veniti, binecuvântatii Părintelui Meu, mosteniti împărătia cea pregătită vouă, de la întemeierea lumii” (Matei, 25, 34). Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce ne umple pe noi de binecuvântarea Sa, că întru toti vecii este mila Lui. Amin. 

(Proloage).

Acatistul zilei

 

sâmbătă, 14 septembrie 2024

Pilda

 Pentru Inaltarea Sfintei Cruci, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre viata ce va să fie, dintr-ale Fericitului Augustin.

Scrie Fericitul Augustin această istorie, zicând: Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slăvit, s-a deprins din tinerete a fi milostiv si mult îndurat către săraci, precum însusi mi-a povestit. Si i-a venit lui o îndoială de la urâtorul binelui, vrăjmasul, gândind: „Oare mai este altă viată după moarte?” Si asa petrecea întristat. Însă, milostivul Dumnezeu, nevrând să piară lucrătorul faptelor bune, a iconomisit în acest chip: Odată, culcându-se el pe patul său, ca să se odihnească, i s-a arătat în somn în tânăr preafrumos si i-a zis lui: „Vino după mine!” Si, mergând după dânsul, l-a dus pe el într-o cetate, unde se auzeau preaminunate cântări. Si a întrebat pe tânărul care îl purta: „Ce este aceasta?” Si i-a răspuns lui: „Aceasta este cântarea si veselia sfintilor lui Dumnezeu”. Si după aceasta si-a venit în sine si s-a desteptat. Iar vrăjmasul, iarăsi, îi zicea, prin gând, că acestea sunt niste năluciri. Deci, culcându-se a doua noapte, întristat, iarăsi i s-a arătat lui acelasi tânăr si l-a întrebat: „Oare mă cunosti?” Iar el a răspuns: „Tare bine te cunosc”. Si l-a întrebat: „Dar unde m-ai văzut?” Si i-a zis Ghenadie: „Nu de mult te-am văzut, că m-ai dus si m-ai purtat într-o cetate, unde se auzeau cântări dulci si veseli”. Si l-a întrebat: „In ce chip m-ai văzut, în somn sau aievea?” Si i-a răspuns: „în somn”. I-a zis tânărul: „Bine ai grăit, că si acum, în somn mă vezi”. Si a răspuns Ghenadie: „Stiu, cu adevărat, că si acum în somn te văd”. Deci, l-a întrebat îngerul: „Unde dar este acum trupul tău? A răspuns: „În cămara mea”. L-a întrebat iarăsi: „Au stii tu că acum ochii tăi sunt închisi si fără simtire în trupul tău si nu văd nimic?” I-a răspuns: „Stiu tare bine”. Iar el i-a zis: „Deci dar, cu care ochi mă vezi tu acum si privesti la mine?” Ghenadie sta uimit si nu stia ce răspuns să dea. Îngerul a început a-l dojeni si a-l învăta, zicând: „Ochii tăi cei trupesti acum sunt nesimtitori si nu pot să vadă. Iar acestia, cu care privesti la mine, sunt alti ochi, si când vei muri, atunci fără ochii cei trupesti ai să vezi si ai să vietuiesti si toată stiinta si cunostinta o să ai. lată, de acum, să pui început bun si să nu te mai îndoiesti de viata cea de după moarte”. Si, zicând acest cuvânt, îngerul s-a făcut nevăzut, iar el s-a trezit. Si de atunci până la moartea sa, n-a mai avut nici o îndoială în inima sa.

Iarăsi, asemenea acesteia, ne istoriseste Sfântul Augustin, zicând: Am auzit de la Mihail însusi că i s-a întâmplat a auzi aceasta de la unchiul său, ce se chema tot Mihail, care, iubind mult filozofia, se îndeletnicea mult cu învătăturile lui Platon si cu alte asemenea filosofii si câstigase mare prietesug cu Marsilie, bărbatul cel prea învătat si sporit în faptele cele bune. Si acestia doi, Mihail unchiul si Marsilie, de multe ori se îndeletniceau cu vorbe adânci filosofesti. Iar odată, după obicei, intrând iarăsi în noime adânci filosofesti si întrebându-se, Marsilie a adus vorba si despre viata cea fără de sfârsit, ce are să se descopere după mutarea cea de aici. Si din multa vorbă ce a fost, au venit la atâta neîntelegere, că au dat mâna unul cu altul si cu jurământ au întărit, că oricare din ei va muri mai înainte, să vie să se arate celui ce a rămas, spre mai bună încredintare. Si a mers Marsilie la locul său, în cetatea Florenta. Si a trecut vreme îndelungată. Odată, Mihail, îndeletnicindu-se în învătăturile sale acasă, deodată a auzit o alergare de cal, care a stat lângă usa lui. Si s-a auzit glas, strigând: „Mihaile, Mihaile, toate cele vorbite de noi sunt adevărate, adevărate”. Si, sculându-se, Mihail a deschis fereastra si a văzut pe un bărbat îmbrăcat tot în alb si căIare; si cum l-a văzut Mihail, îndată a întors calul si se ducea. Si a început a striga Mihail după dânsul, zicând: „Marsilie, Marsilie”. Si s-a făcut nevăzut. Si Mihail s-a înfricosat foarte de aceasta. Si, începând a cerceta cu de-amănuntul despre Marsilie, a aflat, că în ziua si ceasul acela în care i s-a arătat, Marsilie s-a mutat către Domnul, în cetatea Florenta. După aceea, Mihail lăsând desarta filosofie, se îngrijea de viata cea vesnică.

(Proloage).

Acatistul zilei

vineri, 13 septembrie 2024

Despre manie si pocainta

 Pentru Inainte-praznuirea Inaltarii Sfintei Cruci si pentru rugaciunile Sfintilor Sfintiti Mucenici Corneliu Sutasul si Ciprian, episcopul Cartaginei, ale Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop si ale Sfintilor Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian si Valerian, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre mânie si pocăintă.

Un frate oarecare avea necaz asupra altui frate, care, întelegând că acela are necaz asupra lui, a mers la dânsul, vrând să se smerească, să-si ceară iertare si să se împace cu dânsul. Deci, bătând el la usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum să-i deschidă si să-l primească. Iar acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit si el, si, mergând la un bătrân, i-a spus lui despre acel frate, jeluindu-se că are necaz pe el si a mers la dânsul să-si ceară iertăciune si să se împace cu dânsul, dar nu l-a primit, nici i-a deschis lui usa. Iar bătrânul i-a zis lui: „Caută, fiule, si-ti ia seama că poate ai vreun gând în inima ta, că tu nu esti cu nimic vinovat, nici i-ai făcut lui vreun rău, ci el a făcut rău si este vinovat. Si, asa, pe tine însuti te îndreptătesti, iar pe el îl învinovătesti. Deci, pentru aceasta, nu-i dă lui Dumnezeu îndemn ca să-ti deschidă si să te primească, fiindcă mergi la dânsul nu cu adevărată pocăintă, ci cu fătărnicie. Deci, mergi si pune în inima ta, că tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dânsul dezvinovăteste-l si asa îi va da lui îndemnare si umilintă, ca să se smerească si să se împace cu tine.” Si i-a spus lui această povestire: „Erau doi oameni mireni, în Egipt, în tinutul Alexandriei, si erau amândoi cu bună cucernicie si cu viată bună. Acestia, sfătuindu-se amândoi, au lăsat lumea si s-au călugărit împreună. Si auzind ei citindu-se cuvântul ce este scris în Sfânta Evanghelie, care zice că unii s-au scopit pe sine pentru împărătia Cerului, si râvnind acelui cuvânt, s-au scopit pe sine amândoi. Si, nestiind ei puterea dumnezeiestii Scripturi, li se părea că mare bunătate au făcut ei cu acea faptă, că s-au scopit pe sine pentru împărătia Cerului. Iar arhiepiscopul, auzind de acest lucru al lor, i-a despărtit pe ei de Sfânta Biserică. Iar ei se răzvrăteau asupra arhiepiscopului, zicând că pentru oarecare pizmă si fără dreptate i-a despărtit pe ei de Biserică si s-au sfătuit să meargă la arhiepiscopul lerusalimului, să se jeluiască si să-si spună pricina lor si acela îi va binecuvânta si-i va împăca, iarăsi, pe ei cu Biserica. Deci au mers la arhiepiscopul lerusalimului si au început a se jelui pentru strâmbătatea ce le-a făcut lor arhiepiscopul Alexandriei, de i-a despărtit pe ei de Biserică, si spunându-i si pentru care pricină i-a despărtit. Iar arhiepiscopul lerusalimului, auzind acestea, a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei, auzind aceasta, s-au necăjit foarte. Si, sfătuindu-se, au zis unul către altul: „să mergem, frate, la arhiepiscopul Antiohiei si acela, văzând supărarea sl strâmbătatea ce tragem, nefiind vinovati, îsi va face milă si ne va primi pe noi”. Si asa au mers la arhiepiscopul Antiohiei si i-au spus lui jalba si pricina lor, iar arhiepiscopul, auzind, a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei, în loc de nădejdea ce aveau că-i va bucura acel arhiepiscop, auziră dimpotrivă si pe acesta, ca si pe ceilalti, zicându-le: „Si eu vă despart pe voi”. Si s-au sfătuit aceia să meargă la Roma, la papa, zicând: „Să mergem, frate, la papa si el ne va primi pe noi si ne va da izbândă nouă fată de toti ceilalti”. Si asa, au plecat, si au mers la Roma, la papa si s-au jeluit si au spus papei toată pricina lor, si cum toti arhiepiscopii, necăutându-le dreptatea si nevinovătia, i-au despărtit pe ei de Sfânta Biserică, fără de nici o pricină sau vină. Iar papa, auzind acestea, le-a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei, auzind si de la papa tot acelasi cuvânt pe care l-au auzit de la ceilalti arhiepiscopi, vorbeau între ei, zicând: ,,Ce vom face, frate, că acestia sunt uniti toti la un cuvânt, fiindcă ei se adună în soboare, toti la un loc, si se sfătuiesc si se unesc să tină toti una si să fie toti într-un cuvânt. Ci noi, frate, să mergem la Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului si să ne jeluim si să-i spunem lui toată pricina noastră. Si acela, fiind om sfânt si prooroc si cunoscător, ne va cunoaste supărarea si nevinovătia noastră si necazul ce tragem fără dreptate si ne va primi pe noi”. Si asa, iesind din cetatea Romei, au plecat si au mers în Cipru. Si dacă s-au apropiat de cetatea unde era Sfântul Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit Sfântului venirea acelor doi călugări si osteneala si pricina lor. Iar Sfântul Epifanie, înstiintându-se despre dânsii, îndată a trimis pe un cleric al său întru întâmpinarea lor, ca să le spună că nici în cetatea lui să nu îndrăznească să intre, că nu-i primeste pe ei. Iar ei, auzind aceasta, s-au umilit în inimile lor si s-au smerit pe sine, vorbind unul către altul si zicând: „Cu adevărat, frate, noi am gresit lui Dumnezeu. Si pentru ce, dar, umblăm zbuciumându-ne, vrând să ne îndreptătim noi? Că, iată, asa precum socoteam noi, toti fără de dreptate si fără de nici o vină, unul după altul, ne despărtiră pe noi de Sfânta Biserică. Iar acesta, încă nici n-am mers la dânsul să ne jeluim lui si să ne spunem pricina noastră, si nici nu ne-a văzut pe noi, ci, fiind el om sfânt si prooroc cunoscător, iată că însusi Dumnezeu i-a descoperit lui si i-a arătat venirea noastră la dânsul si greseala noastră, pentru care ne-a poruncit nouă nici în cetatea lui să nu intrăm. Pentru aceea, frate, în zadar ne ostenim noi, umblând să ne îndreptătim, că noi am gresit lui Dumnezeu si Dumnezeu i-a arătat lui greselile noastre. Pentru aceea, nu numai că nu ne primeste pe noi să vedem fata lui, dar nici în cetate nu ne dă voie să intrăm. Si asa au început a se umili si a plânge si a se smeri, cunoscându-si greseala si păcatul lor. Iar cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, văzându-i pe dânsii că si-au cunoscut greseala lor si că s-au umilit în inimile lor si se smeresc, căindu-se de păcatul lor, a descoperit si a arătat iarăsi si aceasta Sfântului Epifanie, că si-au cunoscut păcatul si că se smeresc, căindu-se. Si i-a poruncit lui să trimită ca să-i cheme si să-i primească pe ei, că si-au cunoscut greseala lor si că se căiesc. Si a trimis Sfântul Epifanie la dânsii si i-a chemat la sine si, cu multe cuvinte de folos i-a învătat si i-a mângâiat pe ei si i-a primit în Sfânta Biserică si i-a împărtăsit pe ei cu Sfintele Taine si a scris pentru dânsii la arhiepiscopul Alexandriei, zicând: „Primeste, frate, pe fiii tăi, că adevărat, acum, s-au smerit si s-au pocăit”. Si asa i-a trimis pe ei la locul lor.”

Această povestire, spunându-o bătrânul fratelui, i-a zis lui: „lată fiule, aceasta este adevărata tămăduire a sufletului, ca întru toate lucrurile să ne smerim, defăimându-ne si ocărându-ne, descoperindu-ne si vădindu-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre, iar nu ale fratelui nostru”. Acestea auzindu-le, fratele s-a umilit în inima sa si a făgăduit că va face după cuvântul bătrânului. S-a dus, iarăsi, cu smerenie la acel frate, care avea necaz pe el, să se roage să-l ierte pe el si, bătând la usa chiliei, îndată a auzit si i-a deschis lui. Si mai înainte de a se pleca el si a-si cere iertăciune, acela s-a închinat lui cu smerenie, zicând: „Iartă-mă, frate, că te-am scârbit pe tine”. Si asa, cu dragoste, din tot sufletul, sărutându-se unul cu altul, s-a făcut mare bucurie între dânsii.

(Proloage).

Acatistul zilei

joi, 12 septembrie 2024

Despre rabdare

 Pentru Odovania praznicului Nasterii Maicii Domnului si pentru rugaciuniule Sfintilor Mucenici Avtonom, Macedonie si Teodul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre Evloghie monahul si despre săracul cel slăbănog.

Un cărturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiasca dragoste, s-a lepădat de lume si, împărtindu-si la săraci averea sa, si-a lăsat pentru sine putină avutie si ceva aur. Deci, neputând el să mai lucreze, s-a făcut pustnic. Si fiind ispitit de lenevire si neputând nici singur a sedea, a aflat, lepădat în ulită, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fără numai limbă. Iar Evloghie s-a făgăduit lui Dumnezeu, zicând:

„Doamne, pentru numele Tău, voi lua pe acest slăbănog si-l voi odihni pe el până în ziua mortii lui, ca si eu, pentru aceasta, să mă mântuiesc. Si-mi dă mie, Doamne, răbdare, ca să-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slăbănog, i-a zis lui: „Voiesti ca să te iau si să te odihnesc pe tine?” Si i-a zis lui slăbănogul: „Adevărat, stăpâne, voiesc.” Si a zis Evloghie: „Mă voi duce să aduc un catâr si te voi lua de aici”. Si cu multă bucurie slăbănogul a primit. Apoi, aducând catârul, l-a luat pe el si l-a dus în casa sa si-l îngrijea pe el în toate trebuintele lui. Si a petrecut slăbănogul în casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie îi slujea ca unui părinte si-l iubea pe el cu totul: îl spăla, îl hrănea si-l purta cu mâinile sale.

Însă, după acei cincisprezece ani, i-a învrăjbit pe ei diavolul, vrând să lipsească pe Evloghie de plată, iar pe slăbănog de odihnă, si a început a răzvrăti pe slăbănog. Deci, a început slăbănogul a se mânia si a grăi cuvinte de defăimare: „O, schiopule, o, schiopule, tu esti rob si de la stăpânul tău ai fugit, că avutia lui i-ai furat si acum, cu a mea pricină voiesti a te ascunde, arătând că esti milostiv, luându-mă pe mine în casa ta si că, prin mine, voiesti a te mântui”. Iar Evloghie se ruga si-i mângâia lui inima, zicându-i: „Nu, stăpâne, nu grăi asa, ci spune-mi mie ce rău ti-am făcut si mă voi pocăi”. Iar slăbănogul îi zicea asa: „Nu-mi trebuie îmbunările tale, aruncă-mă pe mine, ducându-mă pe ulite, că nu-ti poftesc odihna ta”. Iar Evloghie îi zicea: „Rogu-mă tie să te mângâi de această mâhnire”. Iar slăbănogul mai vârtos se atâta cu mânia asupra lui, strigând: ,,De acum nu voi mai răbda viclesugul tău, nu-mi este plăcută mie viata aceasta, eu carne vreau să mănânc”. Iar răbdătorul Evloghie i-a adus lui carne, însă, văzând-o, el a răcnit iarăsi: „Nu mai pot să mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau să privesc”. Si i-a zis Evloghie lui: „Eu îti voi aduce multime de frati”. Iar el iarăsi cu mânie a grăit: „Vai de mine ticălosul, fata ta de acum nu vreau să o mai văd, iarăsi, îmi vei aduce mie de acei care, asemenea tie, mănâncă pâinea în zadar”. Si s-a tulburat si, cu necuvios glas, a tipat grăind: „Nu vreau, nu vreau, ci la răspântii voiesc, leapădă-mă pe mine acolo unde m-ai aflat, că de-as fi avut mâini, m-as fi spânzurat, sau m-as fi junghiat”. Căci asa îl prinsese pe el dracul.

Atunci Evloghie, plecând, s-a dus la niste călugări si le-a zis lor: „Ce voi face, că în deznădăjduire m-a adus pe mine slăbănogul acesta?” Si i-au grăit lui: „Pentru ce ?” Si a răspuns: „Amar îmi face mie si nu mă pricep ce voi face. Să-l lepăd pe el? Dar m-am făgăduit lui Dumnezeu si mă tem. Iar de nu-l voi lepăda, rele zile si nopti îmi dă mie si nu stiu ce voi face cu el”. Si i-au zis lui aceia: „Să mergi cu noi la marele Antonie si să-i vestesti lui si ceea ce-ti va zice tie, aceea să faci. Dumnezeu îti va grăi tie prin Antonie si-ti va vesti tie”. Iar Evloghie, închinându-se, i-a ascultat pe dânsii. Deci, amenintând pe ologul, l-a pus într-o corabie si a iesit noaptea si l-a dus pe el în mănăstire, la marele Antonie, si i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit să spună înaintea tuturor fratilor.

Deci, după porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis înaintea tuturor: „Pe acest slăbănog l-am aflat lepădat pe ulită, negrijindu-se nimeni de el, si l-am miluit pe el si m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea mie darul răbdării ca să-l odihnesc, ca si eu să mă mântuiesc prin el si el să fie odihnit de mine. Si, iată, sunt cincisprezece ani de când suntem împreună, precum si s-a descoperit sfintiei tale, Părinte, si nu stiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele făcute de mine în atâtia ani, că osteneală multă îmi face acum mie. Si am socotit să-l lepăd pe el, dar mă zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfintia ta, ca să mă înveti ce să fac eu si să te rogi pentru mine, că acum cumplit mă osteneste”. Iar marele Antonie i-a grăit lui, cu glas greu si mânios: „Oare îl vei lepăda, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepăda de el. Tu îl vei lepăda pe el, dar Domnul îl va socoti pe el, mai bun decât pe tine”. Si, aceasta auzind, Evloghie s-a înspăimântat. Iar, lăsând pe Evloghie, marele Antonie a început a bate prin cuvânt pe slăbănog si i-a grăit lui: „Schiopule si slăbănogule, nevrednic cerului si pământului, nu mai încetezi a mânia pe Dumnezeu si pe fratele tău? Au nu stii că Hristos este cel ce-ti slujeste tie? Cum îndrăznesti a te împotrivi lui Hristos? Au doară nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ti sluji tie?” Iar, după ce l-a mustrat si pe acesta prin cuvinte, a mai tăcut putin. Si după aceasta i-a învătat pe amândoi si le-a zis lor: „Să nu vă abateti de la calea voastră, fiilor, nicidecum, ci să mergeti cu pace si să nu vă depărtati unul de altul. Să lepădati toată întristarea pe care diavolul a aruncat-o între voi si cu cinste si cu dragoste să vă întoarceti la chilia întru care ati vietuit. Că ispita v-a venit vouă de la satana, de vreme ce stiu că amândoi sunteti aproape de sfârsit si vrednici de cununi ve-ti fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rău să nu mai gânditi, că atunci când va veni îngerul si nu vă va afla pe voi împreună la acelasi loc, lipsiti de cununi veti fi...”

Si ei, grăbindu-se, îndată au venit la chilia lor si, petrecând ei cu desăvârsită dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie si s-a dus la Dumnezeu, iar, după acesta, a treia zi, a murit si slăbănogul si s-a dus la Dumnezeu, întru vesnica odihnă.

(Proloage).

Acatistul zilei


miercuri, 11 septembrie 2024

MFC-MELC

 Pui de melc



sursa foto: arhiva personală.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate"

Sfantul Eufrosin

 Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria si ale Sfantului Cuvios Eufrosin bucatarul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Eufrosin, bucătarul (sec. IX).

Acesta s-a născut din părinti tărani simpli si, crescând, s-a făcut mare, dar fără de învătătură si în urmă a venit la mănăstire. Deci, îmbrăcându-se în chip monahicesc, s-a făcut slujitor monahilor. si fiindcă petrecea totdeauna la bucătărie, ca un om simplu, era defăimat de toti si suferea fericitul toate defăimările cu bărbătia inimii si cu linistea gândului, fără a se tulbura cât de putin. Că măcar că era simplu la cuvânt, însă nu era prost, ci cu întelegere precum aceasta se va arăta mai curat din cele ce se vor spune de aici înainte. Că în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era si un preot, iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguintă, ca să-i arate Dumnezeu bunătătile pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe Dânsul. Deci, într-o noapte, dormind preotul, i se arată, în somnul lui, că se află într-o grădină si privea cu mirare la bunătătile cele preaveselitoare ce se aflau acolo si vedea si pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, care sta în miilocul livezii si se desfăta de bunătătile acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întrebă a cui este grădina aceasta si cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinta alesilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a îngăduit să mă aflu aici”. Iar preotul i-a zis lui: „Si, oare, ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici si mă bucur si mă veselesc de privirea si câstigarea acestora.”

Iar preotul i-a zis: „Poti să-mi dai ceva din bunătătile acestea?” Eufrosin a răspuns: „Da, ia cele ce voiesti din acestea, din darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele si cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus pe ele în rasa preotului, zicând: „lată, ai dobândit merele ce ai cerut”. Si fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părintii la Utrenie, s-a desteptat preotul. Si, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a întins mâna la rasa sa si, – o, minune! – a aflat merele. Si minunându-se de acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemiscat multă vreme. După aceea, mergând în biserică si văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit si l-a jurat ca să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. Iar preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toti măririle lui Dumnezeu si tu nu voiesti să arăti adevărul”. Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: „Acolo am fost, părinte, unde sunt bunătătile pe care le vor mosteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care si tu, cu multi ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătătile livezii aceleia. Că, voind Domnul să te încredinteze pe sfintia ta despre bunătătile cele dorite dreptilor, a lucrat prin mine, smeritul, această minune”.

Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătătile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase si mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme si nu om”. Atunci preotul a povestit la toti fratii vedenia ce a văzut si prin aceasta a îndemnat pe toti a se minuna si a se înspăimânta, spre dorirea binelui si a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din mănăstire, si s-a îndepărtat si a rămas necunoscut, până la sfârsit. Iar din merele acelea mâncând, multi bolnavi s-au vindecat de bolile lor. Întru slava lui Dumnezeu! Amin.

(Proloage).

Acatistul zilei

marți, 10 septembrie 2024

La plimbare

 Plimbare prin Bacau

A doua parte a concediului am petrecut-o pe meleaguri moldovene. Daca, in fiecare an, in concediile de la munte am facut kilometri intregi pentru a cunoaste cat mai mult zona respectiva, anul acesta am ales sa ne odihnim. Si totusi, nu am ramas doar in statiune, ci am facut si mici plimbari cu masina. O astfel de plimbare a fost prin orasul Bacau. Am ajuns in oras, am parcat masina (am gasit loc de parcare relativ usor) si am pornit la drum fara a avea o directie anume. Am admirat si am intrat sa ne inchinam si sa multumim lui Dumnezeu pentru toate, atat in biserica Sfantul Nicolae, cat si frumoasa catedrala. Ambele adevarate bijuterii, prima construita in perioada 1838-1848, cea de-a doua aflata in plin proces de constructie.

Catapeteasma bisericii Sfantul Nicolae este o adevarata bijuterie.

Catedrala, la randul ei, desi nu este terminata (din lipsa de fonduri), are o frumoasa biserica la subsol.


Am continuat plimbarea prin centrul orasului si am ajuns in….piata. Da, ne-am plimbat prin piata si ceea ce am vazut ne-a placut: foarte multa curatenie si marfa de calitate. Piata este inconjurata de un bazar unde gasesti cam tot ceea ce doresti. Am gasit chiar si o “alee” a croitorilor”. Adica un colt al bazarului unde erau mici ateliere de croitorie sau de retusuri.

De la piata, printre blocuri, am ajuns iar in centrul orasului si am gasit o librarie. O adevarata librarie, un spatiu foarte generos pentru carti, jucarii, papetarie. La parter o multime de jocuri pentru toate varstele si pentru toate buzunarele si, bineinteles, foarte multe rechizite.

La etaj, acelasi spatiu generos ca si la parter, insa numai pentru carti. Si, oameni care chiar citesc. Nu eram singuri, erau si alte persoane, care cautau, rasfoiau si cumparau cărți.

Cu cateva carti si jocuri achizitionate am revenit in centrul orasului. Plimbarea prin acest frumos si curat oras, soarele de toamna destul de fierbinte, ne-au provocat sete si dorinta de a sta putin la umbra. Nu a fost greu sa rezolvam aceste doua mici “probleme” aparute, pentru ca aici, in centru, am intalnit cateva ceainarii, pizzerii si cofetarii cochte. Am ales sa servim o cafea si un fresh la Tucano Coffe.

Dupa ce ne-am racorit si odihnit, am pornit mai departe pentru a vizita casa lui George Bacovia. Dar, despre aceasta in alta postare.

Am încheiat plimbarea indreptandu-ne spre mașină prin parcul din apropierea Catedralei. Aici se afla o statuie a Regelui Ferdinand și Reginei Maria.




Pilda

 Pentru rugaciunile Sfintelor Mucenite Minodora, Mitrodora si Nimfodora, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre Filarghie, monahul.

A fost un oarecare monah, Filarghie cu numele, care vietuia în lerusalim, lucrând lucruri de mână si din osteneala sa îsi mânca pâinea sa. Iar odată, sezând el în târg, îsi vindea lucrul său; si oarecine si-a uitat o pungă ce avea o mie de galbeni si a aflat-o bătrânul. Deci a stat pe locul său, zicând: „Se cade celuia ce a pierdut-o să vie să-si ia al său si punga să-si primească”. Si îndată a venit cel ce o uitase, plângând. Deci, primindu-l pe el bătrânul, i-a dat-o lui. Iar acela îl tinea pe el, vrând să-I dea lui o parte oarecare, iar bătrânul nici nu se uita. Atunci a început a striga cel ce o pierduse: „Veniti de vedeti pe omul lui Dumnezeu, ce fel de faptă face acesta”. Însă bătrânul, furisându-se, a fugit pe ascuns si a iesit din cetate, ca să nu fie cunoscut. Iar aceasta a făcut-o, ca să nu fie cinstit.

 (Proloage).

Acatistul zilei

luni, 9 septembrie 2024

Despre pocainta

 Pentru rugaciunile Sfintilor si Dreptilor Dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana, ale Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau, ale Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona si ale Sfintilor Parinti de la Sinodul al III-lea Ecumenic, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt pentru pocăintă.

Într-o cetate a fost un episcop care, după reaua mestesugire a diavolului, a căzut în desfrânare. Deci, într-una din zile, făcându-se adunare în Biserică, nestiind nimeni de păcatul lui, după ce s-a adunat tot poporul, s-a mărturisit singur înaintea tuturor, zicând: „Eu în desfrânare am căzut”. Si, intrând, si-a pus omoforul său pe altar, zicând: „De acum eu nu mai pot să vă fiu vouă episcop”. Si a strigat tot poporul cu plângere, grăind: „Păcatul tău asupra noastră să fie, părinte, numai tu să ne fii la episcopie”. Si după multă rugăminte le-a zis lor: „De voiti să rămân la episcopie, să faceti ceea ce vă voi spune”. Si a poruncit să încuie usile cele de pe lături. Si s-a aruncat pe sine lângă o singură usă cu fata în jos si a zis către popor: „Să nu aibă parte de Dumnezeu acela care, iesind, nu mă va călca pe mine cu picioarele!” Si au făcut după cuvântul lui. Iar când si cel mai de pe urmă iesea, a venit din cer glas, grăind: „Pentru smerenia lui cea multă, am iertat lui păcatul”. Si, aceasta auzind, tot poporul a preaslăvit pe Dumnezeu.

(Proloagele)

Acatistul zilei

duminică, 8 septembrie 2024

Batranul taietor de lemne

Pentru Nasterea Maicii Domnului, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre bătrânul tăietor de lemne.

A fost oarecând, în părtile Ciprului, secetă multă vreme si episcopul tării se ruga mult lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să le dea lor Domnul mila Sa de sus, ca să se pogoare ploaie pe pământ. Si s-a făcut glas din cer, zicându-i lui: „Să mergi, după Utrenie, la cutare poartă a cetătii si pe care vei vedea intrând mai întâi, aceluia să-i spui ca să se roage si va veni vouă ploaie.” Deci, a făcut asa episcopul, a iesit cu clerul său si a sezut la poarta cetătii si, iată, intra un bătrân, ducând o sarcină de lemne de vândut. Si sculându-se, episcopul l-a oprit pe el. Si îndată a lepădat bătrânul sarcina de lemne din spate si s-a închinat episcopului, zicând: „Iartă-mă, stăpâne”; si cerea blagoslovenie de la episcop. Apoi si episcopul, asemenea, s-a închinat lui zicând: „Ava, pentru Domnul, roagă-te ca să ne trimită Domnul mila Sa si să fie acum pe pământ ploaie”. Iar bătrânul pe sine se numea a fi netrebnic si păcătos. Si dacă l-a silit pe el episcopul ca să se roage, bătrânul, plecându-si genunchii, s-a rugat si s-a pogorât îndată ploaie.

Încă, iarăsi, episcopul a rugat pe bătrân, zicând: „Ai dragoste, pentru noi, părinte, si ne spune viata ta, pentru folosul nostru, ca si noi să-ti urmăm”. Si a zis bătrânul: „Iartă-mă, stăpâne, că eu sunt păcătos si în desarte zile m-am născut si nimic nu am de folos cu care sufletul meu să se mângâie. Ci, iată, precum mă vezi pe mine, ies din cetate si-mi adun o sarcină de lemne si, vânzând-o, îmi cumpăr pâinea pe care o mănânc si cu aceasta îmi dobândesc mie hrana cea de peste zi. Iar alta n-am nimic si dorm la biserică si iarăsi iesind, acelasi lucru îl fac. Iar, de va fi frig sau ninsoare, o zi sau două, petrec flămând si laud pe Dumnezeu, până ce iarăsi se face senin si pot iesi să tai lemne”. Si asa, nu putin folos a primit episcopul împreună cu clerul său. Si toti au proslăvit pe Dumnezeu de osteneala bătrânului si i-au zis lui: „Cu adevărat, tu ai plinit Scriptura care zice: Nemernic sunt pe pământ”. Deci, l-a luat pe el episcopul si l-a hrănit, dându-i lui odihnă, până ce s-a mutat către Domnul. Dumnezeului nostru slavă!

(Proloagele)


Acatistul zilei


vineri, 6 septembrie 2024

Despre nevointa

 Pentru Inainte-praznuirea Nasterii Maicii Domnului, pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Sozont, ale Sfintilor Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati si ale Sfintei Cuvioase Casiana Imnografa, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre nevointă.

Ne spunea nouă monahul Atanasie: „Mi-a venit mie odată un gând, zicându-mi: Oare ce va fi celor ce se nevoiesc aici? Si m-a răpit pe mine Domnul. Si a venit cineva zicându-mi: Să vii în urma mea. Si m-a dus la oarecare loc plin de lumină si m-a pus pe mine lângă însesi usile a căror vedere nu este cu putintă a o spune. Si am auzit, ca si cum ar fi înăuntru multime fără număr, din cei ce laudă pe Dumnezeu. Si, bătând noi în usă, ne-a răspuns cineva dinlăuntru, zicând: Ce voiti acum? I-a grăit lui cel ce mă purta pe mine: Să intrăm aici, voim. Iar el a răspuns, zicând: Aici nu intră nimeni care petrece în lenevire. Iar, dacă voiti să intrati, mergeti si vă nevoiti, socotind nimic toate ce sunt în lumea aceasta trecătoare”.

(Proloagele)

Acatistul zilei

Despre pocainta

 Pentru pomenirea minunii din Colose a Sfantului Arhanghel Mihail si pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Eudoxie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, povestire din Everghitinos, despre o fecioară care s-a pocăit.

Povestit-a oarecare din părinti că în Tesalonic era o mănăstire de fecioare. Iar una dintr-insele, prin lucrarea celui de obste vrăjmas, iesind din mănăstire, a căzut în desfrânare. Apoi, cu ajutorul iubitorului de oameni Dumnezeu, căindu-se, s-a întors la obstea ei si, căzând înaintea portii, s-a sfârsit. Si s-a descoperit unuia din Sfinti moartea ei. Si a văzut pe Sfintii îngeri venind să-i ia sufletul, iar pe draci venind pe urmă. Si s-a făcut vorbă între dânsii. Sfintii îngeri ziceau că în pocăintă a venit, iar diavolii împotrivă grăiau, zicând că lor le slujeste de multă vreme. Si, cum s-a pocăit, că nici n-a ajuns să intre în obste? Si au zis îngerii că Dumnezeu, de când a văzut pasii ei plecati spre mănăstire, a primit pocăinta ei, că pe pocăintă ea era stăpână, prin telul pe care si l-a pus, iar Stăpânul vietii este Domnul tuturor.

Deci, întru acestea rusinându-se, diavolii s-au depărtat. Iar cel ce a văzut descoperirea, a povestit-o celor de fată. Zis-a ava Amonie: ,,De va voi omul, de dimineata până seara ajunge la măsura dumnezeiască”.

Dumnezeului nostru slavă!

(Proloagele)

Acatistul zilei

joi, 5 septembrie 2024

Despre a darui

 Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Zaharia si Dreapta Elisabeta, parintii Sfantului Ioan Botezatorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt despre un tânăr ce a ferecat o cruce a unui patrician.

A fost un oarecare tânăr istet, stiind a fereca din aur tot felul de podoabe. Si acestuia i-a poruncit un patrician să-i facă o cruce si să o ferece cu pietre scumpe, ca să o dea pe ea la biserică. Si, dându-i lui aurul, l-a slobozit. Iar tânărul a cugetat, zicând: „Mare lucru este, cu adevărat, mântuirea patricianului, de vreme ce atâta aur a cheltuit la lucrul Domnului”. Si a zis: „Deci, pentru ce n-as adăuga si eu aur la crucea aceasta, ca să iau plată? Ca să-mi socotească si mie Hristos, ca pe cei doi bani ai văduvei aceleia?” Si gândind asa, si-a adăugat aurul său, zece galbeni. Iar după ce a făcut crucea, a adus-o patricianului, vrând să pună într-însa pietrele cele scumpe. Si a început senatorul a cumpăni crucea si a descoperit în cruce mai mult decât aurul său. Si a zis tânărului: „De ce ai făcut această înselăciune, că ai amestecat aurul cu ceva, vrând să ascunzi pentru tine o parte din aurul meu ?”

Atunci tânărul i-a spus lui tot adevărul si a zis: „Însusi Stiutorul de inimi, Acela, stie că nu am tăinuit aurul tău, ci si pe al meu l-am adăugat. Că asa mi-am zis: 0, cât bine a făcut patrlcianul sufletului său de a adus atâta avere lui Hristos Dumnezeu! Si am zis: Voi adăuga si eu aurul meu, ca să iau plată cu dânsul, ca să primească, adică, si de la mine Hristos, cum a primit cei doi bani ai văduvei”.

Deci, patricianul s-a minunat mult de aceasta si a zis: „O, fiule, oare, asa ai cugetat, ca să faci acest bun lucru?” I-a zis lui tânărul: „Adevărat, stăpâne, precum ti-am spus tie”. Iar patricianul iarăsi a zis tânărului: „De vreme ce asa ai cugetat si toată buna ta avere ai dat-o lui Dumnezeu, voind să ai parte cu mine, iată, din ziua de astăzi, fiu al meu te voi face pe tine si mostenitor a toată averea”. Insă de aceasta se cade si noi a proslăvi pe Dumnezeu, Acela ce dă răsplătire si acum, în viata de aici, si în veacul ce va să vie, celor ce aduc la Dânsul daruri cu dreptate agonisite. Si asa, vietuind cu dragoste în lume, mântuire si-a câstigat.

(Proloagele)

 Acatistul zilei

miercuri, 4 septembrie 2024

MFC-LA PLIMBARE

 La plimbare prin..... Bacău 









Sursa foto: arhiva personală.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate"

Despre post

 Pentru rugaciunile Sfantului Sftintit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, ale Sfantului Proroc Moise si ale Sfantului Mucenic Petroniu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, povestire despre ava Sisoe.

Grăiau despre ava Sisoe că vietuia în mănăstirea Arselaitului, iar un alt staret era bolnav într-o altă lavră. Si dacă a auzit, s-a necăjit de vreme ce postea câte două zile. Si, ziua când a auzit, îi era ziua întru care nu mânca. Si a zis întru sine: „Ce voi face? De voi merge, mă vor sili poate fratii să mănânc. Iar de voi rămâne până dimineata, dacă, cumva, va muri? Deci, voi merge si nu voi mânca”. Si asa a mers flămând; si porunca lui Dumnezeu săvârsind si postul păzindu-si.

(Proloagele)


Acatistul zilei

marți, 3 septembrie 2024

Despre manie

 Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, ale Sfantului Cuvios Teoctist din Palestina si ale Sfintilor Meletie si Neofit de la Manastirea Stanisoara, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt despre mânie, că cel ce tine mânie asupra aproapelui, se dă în stăpânirea diavolului.

Ne spunea nouă Isaac monahul: „Mi s-a întâmplat oarecând gâlceavă cu un frate si aveam asupra lui mânie. Deci, lucrându-mi lucrul meu, îmi aduceam aminte si mă scârbeam ca un smintit, si am petrecut toată ziua aceea în zadar, nestiind ce voi face. Si iată, un tânăr a intrat la mine prin usă si, nefăcând rugăciune, mi-a zis mie : „Te-ai smintit, dă-te mie, ca să te îndreptez eu”. Iar eu i-am zis lui: „Du-te de aici si niciodată să nu mai vii, că tu nu esti de la Dumnezeu”. Si mi-a zis mie: „Mi-e jale de tine că îti pierzi lucrul tău, însă, iată, al meu esti”. Iar eu i-am răspuns lui, iarăsi: „Al lui Dumnezeu sunt si nu al tău, diavole”. Si mi-a zis mie: „Cu adevărat, Dumnezeu ne-a dat nouă pe cei ce tin mânie si au pomenire de rău, iar tu ai trei săptămâni de când te-ai mâniat si vrăjmas esti aproapelui tău”. Iar eu i-am zis lui: „Minti”. Mi-a zis mie: „Să stii că gheena cea arzătoare îi are pe cei ce tin pomenirea de rău. Tu ai răutate către dânsul, iar eu sunt pus peste cei ce au pomenire de rău si, iată, al meu esti”. Si a pierit. Deci, după ce am auzit acestea, m-am dus la fratele acela si m-am închinat lui si ne-am împăcat. Si, întorcându-mă, am aflat cele lucrate de mine cu mâna si rogojina pe care mă închinam arse de diavolul.

 Întru această zi, învătătură a Sfântului Vasilie.

„Să fii de-aproape râvnitor celor ce vietuiesc drept, si faptele acestora să le scrii în inima ta. Să te socotesti a fi din cei putini, că anevoie, zicea, va intra bogatul întru împărătia Cerului; drept aceea, si cei ce intră întru dânsa, putini sunt. Să nu socotesti pe toti din mănăstire că se mântuiesc. Că multi vin la viata cea cu faptă bună, dar putini dintr-însii primesc jugul ei, că a acelora ce se silesc este Împărătia Cerului si cei silitori o apucă pe ea. Silintă numeste cuvântul Evangheliei supunerea trupească, adică ascultarea de învătătura lui Hristos, cu lepădarea voilor si a odihnei spre paza poruncilor Domnului!”

(Proloagele)

Acatistul zilei

luni, 2 septembrie 2024

Jurnal de concediu

 CONCEDIU LA MARE

A fost o vara luuuunga, cu foarte multe probleme de rezolvat si, atat eu cat si sotul, am asteptat cu nerabdare concediul si, mai ales prima parte la mare. Abia asteptam sa ne balacim si sa ne racorim. Ei bine, stiti proverbul: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Soare si frumos a fost pana pe 27 august, cand am ajuns noi. De atunci, prieteni nedespartiti ne-au fost norii, ploaia si vantul.






Insa, pentru ca la inceput ploua doar seara si noaptea, au fost dimineti in care ne-am bucurat de vant si de mare. A fost o experienta noua: imbracati cu hanorace, am inchiriat sezlonguri (altfel nu aveam voie sa ne asezam pe ele) si am citit ore intregi, ascultand in acelasi timp cel mai frumos cantec: acela al marii. Cea care ne-a trimis la vila a fost ploaia.

Spre finalul sejurului, sotul a spus ca refuza sa plece de la mare, fara a face o baie. A fost singurul temerar (afara era vant si nor), insa a fost cel care a dat startul si altora. Bineinteles ca la iesirea din apa, l-am asteptat cu prosopul si cu hanoracul. Tot ploaia a fost aceea care a oprit balaceala.

Miercuri dupa-amiaza am fost la plimbare la manastirea de la Costinesti


 si apoi la Mangalia. Ne-am plimbat pana la far si am admirat lebedele. Și nu numai: am admirat o meduza imensa, dar și o pisicuță.










 La doua zile dupa plimbarea noastra, ploaia a facut ravagii (noi am aflat despre toate acestea abia cand am ajuns acasa. Nu stiam de ce ne suna toata lumea sa ne intrebe ce facem).

Si pentru ca gluma incepuse sa se ingroase, adica noaptea erau furtuni din ce in ce mai puternice (lucru confirmat și de alertele dese primite pe telefon), sambata dimineata am pornit spre casa.

Au fost cateva persoane care ne-au spus ca drumul vechi (adica Constanta-Harsova-Slobozia-Urziceni) este foarte liber si frumos, asa ca ne-am propus sa renuntam la autostrada si sa venim pe acest drum. Greseala totala. Drumul nu numai ca nu a fost liber, insa a fost chiar aglomerat. Au fost portiuni unde s-a circulat in coloana. Si nici calitatea acestuia nu a fost ok. Asa ca, dupa sase ore de mers, am ajuns la concluzia ca acest drum il vom trece la: DE EVITAT.

Singura parte buna a fost aceea ca ne-am oprit la o manastire noua: Vacarestii Noi, cu hramul “Sfanta Treime”. Am petrecut in biserica linistita aproximativ 15-20 minute.