Minunile Maicii Domnului facute cu vesmantul si braul ei (II)
În
zilele drept-credinciosului împărat Leon cel Mare (456-474) erau în Constantinopol
doi bărbaţi cinstiţi, din rândul senatorilor, anume Galvie şi Candid, fraţi după
trup. Şi sfătuindu-se între ei, au cerut împăratului învoirea de a merge la
Ierusalim, să se închine Sfintelor locuri. Primind învoirea, au purces la drum.
Ajungând ei în Palestina, au mers în Galileea, vrând să vadă Nazaretul şi casa
Preacuratei Fecioare, în care, după bună-vestirea Arhanghelului şi prin venirea
Duhului Sfânt, s-a zămislit Dumnezeu-Cuvântul cel negrăit. Umblând ei şi
ostenindu-se, s-au odihnit peste noapte, într-un sat din apropiere. Acolo, după
purtarea de grijă, au găzduit la casa unei femei văduve, bătrână de ani şi
cinstită prin viaţa ei curată. Pe când cinau ei, au văzut o altă cameră deosebită,
în care erau multe lumânări aprinse şi, de unde, arzând tămâie, ieşea o mireasmă
de arome, căci acolo era ascuns cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu şi zăceau
acolo mulţi bolnavi. Și se minunau senatorii de acel lucru neobişnuit, şi
socotind că acolo se păstrează ceva scump, din Legea Veche, au rugat pe
cinstita femeie să cineze cu ei, în vreme ce o întrebau. Iar ea, la început tăinuia,
zicând: „Iată, cinstiţi bărbaţi, toţi bolnavii aceştia aşteaptă tămăduire şi
toate bolile nevindecate, aici cu înlesnire se tămăduiesc”. Iar senatorii
auzind acestea, au început cu şi mai mare stăruinţă, a o întreba: „Oare, pentru
ce pricină, s-a dăruit locului acestuia un dar şi o putere de facere de minuni ca
aceasta?”. Iar ea încă tăinuind adevărul, a zis: „Se povesteşte, în neamul
nostru, că unuia din părinţii noştri, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc şi de
atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu şi se fac minuni”. Iar ei
luând aminte la cuvintele femeii, inimile lor s-au aprins, ca odinioară inimile
lui Luca şi Cleopa, şi au grăit către dânsa: „Te rugăm, pe Dumnezeul cel viu, să
ne spui adevărul”. Femeia rugată fiind, a grăit către dânşii: „O, Bărbaţi aleşi,
nimeni, până astăzi, n-a ştiut această taină Dumnezeiască, pe care mă siliţi să
v-o spun. Dar, de vreme ce vă văd drept-credincioşi, vă spun vouă această taină,
nădăjduind că o veţi păzi, nespunând la nimeni. Aici este ascuns de mine, veşmântul
Preacuratei Fecioare Maria. Căci, pe când s-a mutat ea la cele cereşti, în ziua
îngropării
Sale, uneia din strămoaşele mele i s-a dat acest veşmânt după hotărârea Preacuratei
însăşi. Iar ea luând veşmântul, îl păzea pe el cu cinste, în toate zilele vieţii
sale. Şi murind ea, l-a încredinţat unei fecioare din neamul său, poruncindu-i
cu jurământ, ca şi fecioria să-şi păzească, în cinstea pururea Fecioarei Maria,
Născătoarea de Dumnezeu. Şi aşa din fecioară în fecioară, anii trecând, acest
sfânt veşmânt a ajuns în mâinile mele. Iar de vreme ce nu se mai află nici o
fecioară în neamul meu, careia să-I încredinţez această taină v-o spun vouă, ca
să ştiţi, pentru care pricină se fac aici minuni”.
Ei
făgăduind să păstreze taina, au rugat pe bătrâna să le îngăduie a priveghea cu
rugăciuni, toată noaptea, lângă sfântul veşmânt. Şi, pe când se rugau ei cu
lacrimi, către Născătoarea de Dumnezeu, făcând multe metanii, cu lumini şi cu
arome, le-a venit gândul ca să dăruiască aceea comoară împăratului lor din
Constantinopol. Şi, luminându-se de ziuă şi mulţumind femeii, au dat îmbelşugată
milostenie şi s-au dus în cale, spre Ierusalim, făgăduind să vină iarăşi pe
acolo, când se vor întoarce în ţara lor.
Au
ajuns cu bine la Ierusalim şi au îngenuncheat la toate locurile sfinţite de Mântuitorul,
apoi au luat drumul întoarcerii. Poposind iarăşi la bătrâna aceea, au petrecut noaptea
lângă racla sfântului veşmânt. Iar la plecare, cu învoirea bătrânei, care nu
mai avea în neamul ei nici o fecioară, căreia să-i lase această moştenire, au
luat cu ei sfântul veşmânt, lăsând multe daruri. Purtându-i de grijă, au mers
până la cetatea împărătească a Constantinopolului. Acolo au înştiinţat pe
marele împărat Leon şi împărăteasa Verina, asemenea şi pe Ghenadie patriarhul,
înaintea cărora, descoperind cinstita raclă, au văzut sfântul veşmânt,
umplându-se ei de negrăită bucurie. Luându-l, l-au dus cu mare cinste în Biserica
Vlahernei şi au hotărât ca în fiecare an să se prăznuiască punerea veşmântului Născătoarei
de Dumnezeu în acea biserică, în ziua a doua a lunii lui iulie, în cinstea şi slava
Fecioarei Maria şi a celui dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit, împreună
cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în veci. Amin. (Proloage la 2 iulie).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu