duminică, 7 septembrie 2025

Maica Domnului cu Fiul

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (VII)

 Iisus la 12 ani la Ierusalim

Părinţii Lui, în fiecare an, se duceau la sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. Iar când a fost El de 12 ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi socotind că este împreună cu tovarăşii lor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. Şi negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care îl auzeau, se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te căutam îngrijoraţi”. Şi El a zis către ei: „De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”. Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care Le-a spus lor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 41-52).

Maica Sfântă cu Fiul ei la nunta din Cana

Făcându-se nuntă în Cana Galileii, era şi mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă. Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: „Nu mai au vin”. A zis către ea Iisus: „Ce este Mie şi ţie, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu”. Mama Lui a zis celor ce slujeau: „Faceţi orice vă va spune”. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea Iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zisa lor Iisus: „Umpleţi vasele cu apă”. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis lor: „Scoateţi acum şi aduceţi nunului”. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoaseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i-a zis: „Orice om pune întâi vinul cel bun, şi când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum”. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El (Ioan 2, 1-11)

Maica Preacurată și fraţii Domnului

Maica Domnului, văzând răutatea şi ura cărturarilor şi fariseilor, era copleşită de iubire şi de îngrijorare pentru soarta iubitului său Fiu, Iisus Hristos. Fraţii Domnului, care se numeau: Iacob, Simeon, Iuda şi Iosif logodnicul, născuţi din căsătoria cu Salomia, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia Preotul, nu vedeau cu ochi buni activitatea şi minunile Domnului Iisus Hristos. De aceea, considerând că a depăşit limita, stăruiesc pe lângă Maica Domnului, şi vin împreună spre a încerca să-L convingă ca El să-şi schimbe comportarea. Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva i-a zis: „Iată mama şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-ți vorbească. Iar El i-a zis: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii Mei?”. Şi întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă” (Matei 12, 46-50).

Domnul cunoscând mai-nainte gândurile şi intenţiile cu care ei au venit, mai-nainte de a încerca, le-a dat următorul răspuns: „Cine face voia Tatălui Meu celui din ceruri, îmi este frate şi soră şi mamă, iar cine nu face voia Lui, cu nimic nu se foloseşte de această calitate” (vezi Tâlcuirea lui Teofilact, şi Viețile sfinților la 19 iunie).

Maica Precistă urmează Fiului său până la moarte

Maica Sfântă auzind şi văzând pe căpeteniile Iudeilor făcând sfat să-L piardă, şi când Îl aude chiar pe însuşi Fiul ei iubit prevestindu-şi moartea Sa, se umple de mai multă îngrijorare. Aceasta o silea a merge după el şi a face tot ce-i stă în putinţă spre a nu-L lăsa să cadă în mâinile mânjite de sânge ale căpeteniilor poporului său. Sabia prezisă de dreptul Simeon începe, încet dar dureros, să-i străpungă inima ei, cea plină de negrăită iubire.

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: