Nasterea Domnului (I)

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (V)

Naşterea Domnului

În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August, ca să se înscrie toată lumea, fiecare în cetatea sa. Atunci au plecat şi Iosif împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, din Nazaret, în Betleemul Iudeii ca să se înscrie acolo. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască, şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei, în casa de oaspeţi (Luca 2, 1-7). Pentru că zămislirea a fost de la Duhul Sfânt, naşterea a fost fără de durere şi fără pierderea fecioriei.

Îngerul Domnului se arată păstorilor

În acea vreme, în ţinutul acela erau păstori stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle”. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese” (Luca 2, 8-20).

Întâmpinarea Domnului

La opt zile, după obiceiul evreiesc, Pruncul a fost tăiat împrejur şi i s-a pus numele Iisus, aşa cum a vestit îngerul Domnului.

După aceea la 40 de zile, Pruncul a fost adus la Templul din Ierusalim pentru a fi închinat Domnului ca întâi-născut. Şi în acel timp, iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon. Omul acela era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt era într-însul. Şi îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Acesta a venit în Biserică. Şi când au adus părinţii pe Iisus Pruncul să facă ei după obiceiul legii pentru Dânsul, el L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre luminarea tuturor neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 25-32).

Taina făgăduinţei bătrânului Simeon

Ptolomeu, împăratul Egiptului, vrând a-şi face renume nemuritor prin construirea unui grajd de cristal, filozofii săi l-au sfătuit ca în locul acelui grajd stricăcios, să tălmăcească din cărţile evreieşti: Legea lui Moise şi proorociile, care sunt veşnice. Împăratul s-a învoit bucuros şi a adus cărţile sfinte şi 70 de bărbaţi, cărturari înţelepţi, din Israel, între care era şi dreptul Simeon. Ptolomeu le-a dat 70 de case, băgând în fiecare casă câte un învăţat elin, ca să lucreze la tălmăcirea cărţilor sfinte, din limba evreiască, în limba elină, fără a se vedea unii cu alţii până la terminare.

După ce au isprăvit, împăratul dându-le bani şi daruri multe, le-a îngăduit a se duce în Palestina. Mergând ei pe cale, se întrebau unii pe alţii despre ce au văzut şi cunoscut în Scripturile pe care le-a tălmăcit şi scris. Unii spuneau unele, alţii altele. Dreptul Simeon le-a spus: „Eu am aflat în cartea Proorocului Isaia un loc unde zicea: „Iată, Fecioara în pântece va avea şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanoil”. Eu însă m-am îndoit, cum poate zămisli şi naşte o fecioară neştiind de bărbat? Am vrut să rad cu cuţitaşul cuvintele acelea prooroceşti, dar îngerul Domnului mi s-a arătat şi m-a împiedicat a le rade şi, ţinându-mă de mână, mi-a zis: „Simeoane, nu fii necredincios faţă de cele scrise, a căror împlinire o vei vedea. Tu nu vei muri până ce nu vei vedea pe Hristosul Domnului, care se va naşte din Fecioara aceasta proorocită”. Îngerul s-a făcut nevăzut. Încă îndoindu-mă şi pricindu-mă cu adevărul acesta proorocesc, o palmă nevăzută (Daniel 5) mă loveşte peste obraz, şi am auzit pe cineva, zicându-mi: „Pentru că n-ai crezut Scripturii, nu vei gusta moartea până nu vei vedea şi lua în braţe pe Hristosul Domnului”. Și iată că am fost silit a lăsa să se scrie, așa cum l-am aflat, acest cuvânt proorocesc. Eu însă tot mă îndoiesc de cuvântul acesta...”.

Mergând ei cu toţii înainte pe cale şi trecând pe marginea unei ape mari, dreptul Simeon şi-a scos inelul din deget şi aruncându-l cât a putut mai departe în largul mării a zis: „De va fi adevărat că o Fecioară fără de bărbat va zămisli, întrupa şi naşte prunc, să mai vină iarăşi inelul acesta în mâna mea”.

Călătorind ei înainte, foarte mult, când s-a înserat au aflat pe marginea apei aceleia, nişte pescari vânzând peşte. Toţi dascălii aceia şi-au cumpărat peşte pentru gătit, aşijderea şi Simeon. Spintecându-şi şi el peştele cumpărat, a aflat inelul său în interiorul peştelui. Aceasta văzând-o el, s-a spăimântat şi, povestind cu de-amănuntul toate, a crezut din toată inima şi cu tot sufletul, cuvintele prooroceşti. Trecând peste vârsta vieţii sale, gârbovit de mulţimea celor 360 de ani, venea des înaintea Domnului şi sta mult în Biserică, rugându-se lui Dumnezeu ca să miluiască lumea, izbăvind-o de tirania vicleanului diavol.

Vedeţi? Măcar că-l certase cu palma aceea nevăzută, el totuşi, nu s-a depărtat de Sfânta Biserică; ci întotdeauna venea şi se ruga cu credincioşie pioasă lui Dumnezeu, aşteptând cu ardoare mângâierea lui Israel prin împlinirea acelei proorociri.

 

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)