Izvorul Maicii Domnului (V)

 Minunile Maicii Domnului facute la izvorul ei (V)

 Minunile de la fântâna numită „Izvorul Doamnei”

În vestita cetate a Cretei, aproape de satul Trapsanon, este o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, dinaintea căreia, la o distanţă ca de două aruncături de piatră, se află o fântână adâncă, ca de patru stânjeni. Ea este numită „Izvorul Doamnei”, pentru că are multă apă şi curge fără încetare, încât îndestulează tot satul, măcar că sunt mulţi oameni în el şi cea mai mare parte olari, iar altă apă acolo prin apropiere nu se găseşte. Şi adapă toate vitele lor dintr-însa şi se servesc şi ei la toate treburile lor. Şi de multe ori, seara, scot toată apa afară, iar a doua zi o găsesc plină. La acea fântână, se face o preaslăvită minune prin darul şi puterea Preasfintei, pentru care o şi numesc „Izvorul cel care azvârle afară”. Căci fiind asemenea cu suprafaţa pământului, de multe ori se întâmplă să cadă cineva înăuntru (bărbaţi sau femei, pentru că se îmbulzesc care mai de care să ia mai întâi) şi atunci îndată se înmulţeşte apa, crescând până la marginea fântânii, şi-l aruncă pe om afară viu şi nevătămat. Şi ori de câte ori au zidit această fântână mai sus de cât pământul, s-a surpat singură.

Iar această minune nu s-a făcut numai o dată sau de două ori, ci de multe şi nenumărate ori şi până în ziua de astăzi se face, cum mărturisesc toţi cei care cu ochii lor au văzut.

Despre aceasta şi eu însumi (zice scriitorul acestei minuni) multă îndoială având, nu ca şi cum nu ar putea să facă Preasfânta asemenea minuni mari, ci pentru că astăzi s-a împuţinat evlavia şi credinţa oamenilor, am întrebat pe unul din cei care spuneau că au văzut şi l-au jurat cu afurisenie cum că drept este şi cu adevărat.

Şi nu numai pe poporul cel de obşte, ci şi pe însuşi preaînaltul domn al oraşului, Andrei Cornarie, învăţat foarte în limba latinească şi grecească, la care eu am fost grămătic (secretar) doi ani, l-am întrebat dacă s-a întâmplat vreodată să cadă cineva în fântână când a fost el prin acel sat, şi el mi-a răspuns zicând: „Frate, nu este cu cuviinţă să te îndoieşti de puterea cea mare a pururea Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu, ci trebuie să crezi cu tărie, cum că toate le poate câte voieşte”.

Când am auzit şi eu întâia dată de minunea care mă întrebi nu am crezut-o, însă odată, când mă aflam la acel sat, am poruncit oamenilor mei să-mi vestească îndată ce va cădea cineva înăuntru şi aşa s-a întâmplat, că într-o zi a căzut o femeie. Alergând cu grăbire am auzit şi am văzut de departe cum a aruncat-o apa afară tocmai în ceasul când apunea soarele, atunci când toată apa era scoasă şi iarăşi s-a umplut fântâna şi a rămas plină până sus. Atunci am plâns de bucurie şi, intrând în sfânta biserică, am cerut iertare de la Preasfânta, pentru puţina mea credinţă cea mai dinainte.

Iar un doctor mi-a spus că nu numai apa izvorului aceluia are puterea aceasta; că sunt şi alte ape în multe locuri şi au darul vindecării de felurite boli şi neputinţe, dar nu au puterea izvorului ce s-a arătat mai sus (68, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)