Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (VIII)
Maica
Domnului a reprezentat cel mai sublim dar pe care l-a putut oferi omenirea lui
Dumnezeu şi prin care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la noi, şi S-a
făcut Om, iar Ea a devenit Născătoare de Dumnezeu, rămânând pururea Fecioară.
Dar pentru această cinste şi plinătate a darurilor de care s-a bucurat Maica
Preasfântă, a trebuit să treacă prin cea mai cumplită şi arzătoare durere, pe
care a putut să încerce şi să guste vreo fiinţă omenească, în existenţa sa.
Datorită iubirii şi sensibilităţii sale fecioreşti, şi de Maică totodată, a simţit
şi a trăit întrega suferinţă a scumpului său Fiu, pe tot parcursul calvarului şi
al răstignirii pe Cruce, până în clipa când a încredinţat-o protecţiei şi purtării
de grijă a ucenicului Său iubit, feciorelnicului Ioan. Dar în aceste clipe atât
de grele pentru Maica Preasfântă, de nepreţuită valoare a fost prezenţa şi
dragostea femeilor mironosiţe, care au sprijinit-o şi mângâiat-o neîncetat.
Maica Preasfântă şi cu mironosiţele la pogorârea de pe Cruce a
Domnului
După
ce Mântuitorul şi-a dat duhul pe Cruce, Vineri la ceasul al nouălea, Iosif din
Arimateia, a mers şi a cerut de la Pilat trupul Domnului spre îngropare. Pilat
i-a aprobat cu uşurinţă şi, întorcându-se pe Golgota, ajutat de Nicodim şi de
alţi credincioşi, împreună cu sfintele femei, au coborât cu grijă trupul
Domnului de pe Cruce. Pregătirea s-a făcut în mare grabă, căci ziua era pe sfârşite
şi a doua zi erau Paștile, care interziceau orice lucru după apusul soarelui.
În acest timp, Maica Preacurată primind şi sărutând pe Preadulcele său Fiu, vărsa
pâraie de lacrimi, tânguindu-se astfel: „Vai mie, Preadulcele meu Fiu, Iisuse,
cum mă voi atinge de Trupul Tău cel nestricăcios? Şi cu ce mâini Te voi pune în
mormânt? Fiul meu iubit! O nădejde şi o viaţă Te aveam pe Tine, Stăpâne, şi acum,
vai mie, Lumina mea, că mă văd lipsită de Tine. Vai mie, Fiul meu! Dureri şi necazuri
covârşitoare m-au aflat, văzându-Te mort pe Tine, Care ai înviat pe cei morţi! Aş
fi vrut mai bine să mor eu înaintea Ta! Vai mie, dulcele meu Fiu! Căci rău mi
se răneşte inima şi toate cele dinăuntru meu, pentru că nu Te mai pot vedea aşa
mort. Acum când Te văd pe Tine, blândule Fiu, bunule Dumnezeu şi milostive
Doamne, fără mărire, fără suflare şi fără de chip, mă mir, plâng şi mă tânguiesc,
ţinându-Te aşa, cum n-am gândit niciodată să Te văd! Vai mie, Fiul meu şi
Dumnezeule, pentru ce ai apus de la ochii mei?’’. Acestea şi altele multe zicea
Maica Sfântă, plângând cu amar.
Maica Preacurată și cu mironosiţele la îngroparea Domnului
După
ce au făcut pregătirea impusă de lege şi de respectul şi dragostea ce-o aveau
cu toţii faţă de Domnul, vărsând lacrimi din destul, au ridicat şi condus
trupul neînsufleţit, spre o grădină apropiată, unde se afla un mormânt nou, ce
aparţinea lui Iosif, şi care l-a dăruit pentru îngroparea Domnului. După ce
L-au aşezat aici cu grijă şi cu nespusă dragoste şi întristare, cu greu s-au
despărţit de El. Au prăvălit o piatră mare peste uşa mormântului, iar
cărturarii şi fariseii, de frică să nu fie furat Trupul Domnului din mormânt,
au sigilat intrarea şi au pus de pază o sută de ostaşi.
Bucuria Maicii Sfinte la învierea Fiului său
După
aceste trei zile de cumplită suferinţă pentru Maica Preasfântă, iată că în zorii
zilei a treia, Fiul său Preaiubit, Domnul nostru Iisus Hristos, înviază din morţi,
şi iese afară din mormânt fără să dea piatra la o parte, sau să strice sigiliul
precum, când a venit în lume, născându-se din Preacurata Sa Maică, i-a păzit
nestricată fecioria.
În
acel timp, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomia, au cumpărat
miresme, şi veneau ca să-l ungă (Marcu 16, 1). „Dar iată s-a făcut cutremur mare,
căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra
ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi
de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţii. Iar îngerul răspunzând,
a zis femeilor: „Nu vă temeţi, pentru că ştiu că pe Hristos Cel răstignit Îl căutaţi.
Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.
Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va
merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, v-am spus vouă”.
Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat
să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată
Iisus le-a întâmpinat, zicând; „Bucuraţi-vă!”. Iar ele apropiindu-se, au
cuprins picioarele Lui şi I S-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi.
Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea”
(Matei 28, 1-10). Vestea învierii Domnului, adusă de femeile mironosiţe, a umplut
de o negrăită bucurie pe Maica Preacurată.
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu