Pentru rugaciunile Sfintei Mare Mucenite Irina si ale Sfantului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, învătătură a Sfântului Dimitrie al Rostovului, despre gândurile cele
hulitoare.
Fiindcă multi sunt
supărati si tulburati de gânduri rele, iar, mai mult, de cele hulitoare, pe
care vrăjmasul le aduce, drept aceea, de folos ne este, ca să le cunoastem pe
ele si să le deosebim, când sunt spre păcat, si când nu. Să ne deprindem a ne
tămădui de ele si să le izgonim. Că în trei chipuri se întâmplă tulburarea în
gânduri: pentru necurătie, pentru necredintă si pentru defăimare. Asupra
acestor tulburări, doctoria este în acest fel: Mai întâi, trebuintă este să
stim că, a avea gânduri rele, nu este nici un fel de păcat, când mintea si voia
omului nu se unesc cu aceste gânduri, iar, mai ales, când le si urăsc pe ele si
nu le vor. Iar, când cu acele gânduri, mintea si voia omenească, de bună voie,
se îndulcesc cu ele si le păstrează în inimă, binevoitoare fată de ele, atunci
acele gânduri sunt păcate de moarte. Iar dacă pe ele noi le urâm si nu le voim,
ci ele singure năvălesc asupra mintii noastre, iar noi ne întoarcem la ele,
atunci putem crede, că nu este vointa noastră întru ele si nu-i nevoie a ne tulbura
în cugetul nostru. Că ele, mai mult ne înmultesc nouă plata de la Dumnezeu,
atunci când ne supără tare si noi le biruim pe ele si nu le primim. Dumnezeului
nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu