Pentru rugaciunile Sfintilor Apostoli Carp si Alfeu si ale Sfintilor Mucenici Averchie si Elena, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru
această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre
smerita cugetare.
„Iubite, dacă vreodată
gânduri spurcate ar tulbura mintea ta, să nu deznădăjduiesti, ci adu-ti aminte
de îndurările lui Dumnezeu. Că un căpitan de corabie nu e mustrat pentru că a
lăsat valurile să lovească în corabia sa, ci pentru că s-a lenevit si nu s-a
luptat împotriva valurilor si n-a scăpat la limanul ce sta înaintea sa. Iar
îndurările lui Dumnezeu sunt limanul acesta.
Că, dacă vrăjmasul
ridică împotriva noastră tulburare de gânduri necurate, pe care ne este rusine
a le pomeni si ne zice: Ai pierit, nu mai este, pentru tine, nici o nădejde de
mântuire, vrând să ne cufunde întru deznădăjduire, tu să nu te încrezi în cele
zise de el, ca să nu-ti sperii sufletul. Ci, cu cât el îngreuiază, cu
deznădejdea, sufletul tău, cu atât noi să-l usurăm, cu nădejdea celor ce vor să
fie, aducându-ne aminte de îndurările lui Dumnezeu. Deci, când zic ei către
noi: Ai pierit, nu mai poti să te mântuiesti, noi să zicem către ei: Având pe
Dumnezeu îndurat si îndelung-răbdător, nu vom deznădăjdui de a noastră
mântuire; că Cel ce a zis: „Nu numai de sapte ori a ierta aproapelui, ci de
saptezeci de ori câte sapte”, Acela, cu mult mai mult, va lăsa păcatele celor
ce asteaptă mântuirea Lui.
Deci, căzând ei în
această parte, în altă parte aleargă, zicând: îndurat si mult milostiv, mult
răbdător fiind Dumnezeu, Care iartă păcatele, pentru ce nu vă îndulciti, mai
mult, din dulcetile lumii, că, dupa aceea, vă veti pocăi? Să zicem si noi către
ei: Ccea ce am făcut, am făcut. Iar acum, fiindcă Scriptura mărturiseste că
este ceasul cel mai de pe urmă, să luăm aminte la acest ceas, să nu ne lenevim
de mântuirea noastră, si nimic rău să nu mai facem înaintea Domnului. Că te-ai
asemănat unui bărbat ce stă sub un copac si când s-au adunat asupra lui fiarele
cele sălbatice, el se suie sus si fiarele nu-l ating pe el. Socoteste, dar,
copac, frica de Dumnezeu, si-ti va fi darul ajutător tie, în toate căile în
care vei merge, si vei surpa pe vrăjmasii tăi, dedesubtul tău.
Asa se cade a călători
credinciosii întru această viată. Dacă s-ar întâmpla nouă bucurie, ori sporire,
ori daruri, să socotim că, nu departe, stă întristarea, iar, când ar veni
asupra noastră întristarea, să asteptăm bucuria, care este aproape de noi. Să
luăm pildă pe cei ce călătoresc pe mare, că acestia, când se ridică asupra lor
vânt si furtună cumplită, nu deznădăjduiesc de a lor mântuire, ci se
împotrivesc valurilor, bună alinare asteptând. Iar, când se împărtăsesc de
liniste, vifor asteaptă. Pentru aceea stau de veghe totdeauna, ca nu cumva,
năpraznic, ridicare de vânt făcându-se, să-i afle pe dânsii negătiti si să-i
răstoarne pe ei în mare. Asa se cade, ca si noi să luăm aminte la amândouă. Că
ceea ce se asteaptă, de va veni, nu înspăimântă pe cel ce o asteaptă, că nu-l
află nepregătit. Deci, când se întâmplă nouă necaz sau strâmtoare, ajutor să
asteptăm de la Dumnezeu, ajutor care se va face nouă, ca nu cumva, zăbovind necazul,
să ne pricinuiască nouă moarte, ea si când nu ar fi nădejde de mântuire pentru
noi. Asemenea, si când se face nouă bucurie, necaz să asteptăm, ca nu, prin
bucuria cea multă, să uităm plânsul.” Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea
si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu