Pentru rugaciunile Sfantului si Dreptului Iov, mult rabdatorulsi ale Sfantului Mucenic Varvar, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt despre cum se cade să fie învătătorul.
Mai întâi voi povesti
cele spuse de marele Ioan Gură de Aur, care multora le-a fost de folos. Că,
zice, mare la suflet se cade a fi învătătorul, iar nu mândru, cu bărbătie, iar
nu aspru si sălbatic, blând, dar nu în chipul robului, smerit cugetător, iar nu
prefăcut în smerit cugetător, slobod de patimi, iar nu pătimas. Precum însusi
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „În tot chipul se cade să fie învătătorul si
păstorul. Că nu este trebuintă si nici se cade numai cu un chip a face si a se
purta cu cei ce sunt sub stăpânirea lui. De vreme ce nici doctorii nu învată să
folosească numai o singură doctorie la toti cei bolnavi, nici cârmaciul nu stie
numai o singură cale în lupta cu vânturile. Deci, se cade să fie învătătorul
străin si înstrăinat de mărirea desartă, depărtat de mândrie si să nu primească
mită si îmbunări, nebiruindu-se de pântece, nici de mânie cuprinzându-se. Ci se
cade să fie îndelung răbdător si blând din toată puterea, smerit cugetător si
milostiv, ales, dăruitor si iubitor de suflete, cinstit si învătător, neînăltat,
apropiat, stăpânitor, tuturor folositor, neprimind plată, încercat si smerit,
nerobit, vesel si lin, ca lesne să lupte si să biruiască. Iar de lipsa de
măsură a tuturor răutătilor, să se ferească si liber să fie. Nici întru asprime
atâtându-se, nici în stare de rob căzând, ci spre cei buni, smerit se cuvine a
fi, iar spre cei sălbatici, stăpân, de vreme ce unii socotesc că blândetile sunt
o faptă bună, iar altii, bărbătia cea aspră. Deci, spre aceia de trebuintă este
a se purta cu smerenie, iar spre acestia cu bărbătie, pentru că aceasta stinge
îngâmfarea cea din sălbăticie si foloseste tuturor, chemându-i la smerita
cugetare”.
Acest lucru arătându-l,
marele Vasile zice: „Fiindcă înteleptul Solomon a zis că este vreme pentru tot
lucrul, apoi, se cade a sti, că este vreme si de smerenie si de stăpânire, si
de mustrare si de mângâiere, si de crutare si de îndrăznire, si de bunătate si
de asprime, adică pentru tot lucrul. Că uneori se cade a arăta smerenie si a-i
numi pe toti fii, întru smerenie, după glasul Domnului, iar alteori, când ar
cere trebuintă, a lua si a arăta stăpânirea, pe care a dat-o Domnul, spre
zidire, iar nu spre risipire. Si, în vremea mângâierii, se cade a arăta
bunătate, iar în vremea asprimii, a arăta râvnă spre fiecare. Asemenea, i se
cade a lua hotărâre dreaptă după pravilă.”
Încă si de Dumnezeu
purtătorul Isidor, ucenicul fericitului Ioan Gură de Aur, zice: „Se cade
cârmuitorului să fie si bun, dar si înfricosător, ca cei ce fac bine să
îndrăznească, iar cei ce gresesc să nu se lenevească. Pentru că, una fără alta,
mai curând lipsă de stăpânire, decât stăpânire, este. Ca de ar fi fost toti
supusi si iubitori de fapte bune, atunci numai de bunătate ar fi fost trebuintă.
Sau de ar fi fost toti iubitori de păcate atunci, numai frica le-ar fi trebuit.
Iar de vreme ce asa este rânduit, ca să fie, între cei păstoriti, si buni si
răi, cu dreptate este, dar, ca pe amândouă acestea să le obisnuiască învătătorul
si înaintestătătorul. Ca bunătatea să întărească pe cei buni si întregi la
minte, iar frica să taie, deodată, răutatea celor ce gresesc. Deci, dar,
acestea si cele asemenea cu acestea, necunoscându-le vrăjmasii dumnezeiescului
Ioan, dobitoceste si cu necunostintă îl urau pe el, si-l socoteau ca pe un om
mânios. Deci, de pofteste cineva episcopie, bun lucru doreste, însă i se cade
lui să fie si bun si aspru, ca învătătura cea de la Sfintii Părinti să nu se
ocărască, ci, mai mult, fără primejdie si lăudată să fie. Dumnezeului nostru
slavă, acum si pururea!
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu