Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Glicheria
si ale Sfantului Serghie Marturisitorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, despre post,
despre nepătimire si despre curătie.
Fratilor si părintilor,
zilele acestea ale postului, fată de cealaltă vreme a anului, se aseamănă cu un
liman lin, către care, împreună, aleargă toti si în care află linistea
duhovnicească nu numai călugării, ci si mirenii mici si mari, conducători si
supusi, împărati si preoti. Că si neamului întreg si la toată vârsta oamenilor,
vremea aceasta a postului este folositoare si mântuitoare, în case, în orase si
în sate, încetează vrajba si tulburarea, si prisosesc slavosloviile,
milostenile si rugăciunile, prin care lin si milostiv Se face Dumnezeul nostru
si împacă sufletele noastre si ne dă iertare de păcate. Si, cu adevărat asa
este, dacă si noi ne vom întoarce către El, din toată inima noastră, cu frică
si cu cutremur, căzând la El si făgăduind să lăsăm fiecare tot răul obicei,
care ne stăpâneste.
Drept aceea, crestinii
cei din lume au învătători, adică, pe arhiereii si păstorii lor, pe cei ce îi
povătuiesc si îi învată pe ei. Că, precum cei care aleargă si se luptă, au
trebuintă de îndemnare, asa si cei ce postesc, au trebuintă de îndemnul la
îndrăznire si de mângâierea învătătorilor. Iar eu, de vreme ce mă aflu în
mijlocul dragostei voastre, în loc de povătuitor si de egumen, am datoria a
grăi câteva cuvinte despre acest hrănitor de suflet post.
Deci, postul, fratilor,
este înnoirea sufletului, că grăieste Apostolul: pe cât trupul slăbeste si se
vestejeste cu osteneala postirii, cu atât sufletul se înnoieste din zi în zi si
se face frumos si preastrălucit, cu frumusetea pe care ne-a dat-o nouă
Dumnezeu, dintru început. Si de se face curat si frumos, prin post si prin
pocăintă, îl iubeste si Dumnezeu pe el si locuieste întru el, precum grăieste
si Domnul: „Eu si Părintele vom veni si lăcas în el vom face.” Deci, de vreme
ce astfel este vrednicia postului si atât de mare este darul lui, că ne face pe
noi să fim lăcas lui Dumnezeu, cu dreptate este, ca si noi să-l primim pe el cu
multă bucurie si să nu ne întristăm, pentru bucatele lui cele sărace si
proaste, cunoscând că Domnul nostru Iisus Hristos, în pustie, pe cei cinci mii
de oameni, cu pâine si cu peste i-a hrănit, când a binecuvântat El, cele cinci
pâini si doi pesti. Că de ar fi voit, putea să poruncească să se afle acolo tot
felul de bucate. Dar, pentru ca să ne dea nouă pildă de înfrânare, ca, numai pe
cele de nevoie să le căutăm, pentru aceea asa a lucrat.
Deci, de vreme ce,
acum, la început, lucru greu se pare să stiti că, de vom arăta osârdie, si
Dumnezeu ajutând, ne va fi nouă mai usor, din zi în zi. Dar, de voim ca postul
nostru să se facă adevărat si primit lui Dumnezeu, precum postind de bucate,
asa să ne păzim si de tot păcatul sufletesc si trupesc, cum ne învată pe noi
troparul, care grăieste: „Postul nu este numai ca să facem depărtare de bucate,
ci este înstrăinarea de toată patima păcatului.” Să ne păzim de lenevire si
trândăvire la slujba si la pravila noastră; mai presus de toate, de mărirea cea
desartă, de uneltitoarea pizmuire, de pomenirea de rău si de vrajbă, care sunt
patimi ascunse, dar care omoară sufletul. Să ne păzim de păcatul cel rău al orânduirii
de sine, adică să nu facem voile noastre. Că altceva nu iubeste diavolul, decât
să afle pe omul care nu întreabă pe altul, nici nu se sfătuieste cu cel ce
poate să-l povătuiască pe el, spre fapta bună, că, atunci, vrăjmasul lesne îl
înseală pe chivernisitorul de sine si îl vânează si în cele pe care le are
bune. Să luăm aminte, mai ales, spre pofta cea trupească că si acum, când
postim, sarpele, diavolul cel cu multe fete, ne ispiteste pe noi cu gândurile
cele rele. Frumos a fost, la vedere, si bun, la mâncare, rodul păcatului, dar
nici măcar atât nu este. Că, precum este o rodie, care pe din afară se vede
frumoasă si, după ce o tai pe ea, nu afli nimic înlăuntrul ei, asa este si
pofta trupului, care, se pare, că are dulceată, si după ce se face păcatul, se
arată mai amară decât fierea, ca o sabie cu două ascutisuri.
Ceea ce a pătimit
strămosul Adam, fiind înselat de diavol si gustând din roada neascultării, că,
nădăjduind să afle viata, a aflat moartea, aceasta au pătimit-o toti cei care,
de atunci si până astăzi, sunt înselati de către sarpele cel vechi, cu poftele
cele rele ale patimilor trupesti. Că, diavolul este întuneric si se schimbă cu
chipul si se arată ca un înger luminos; asa si răul, îl face bun, amarul,
dulce, întunecatul, ca luminat, urâtul, frumos si moartea, ca viata. Si cu
acestea înseală lumea si o trudeste, satana, descoperitorul răutătii. Dar noi,
fratilor, să luăm aminte bine, să nu ne însele si pe noi, cu mestesugirile lui
multe si viclene, si să pătimim ca păsările, care, pentru mâncare, cad în laturi
si în curse. Ci, să cercetăm bine, cu mintea noastră, amăgirile răutătii si,
după toată osteneala, vom cunoaste unde se ascunde răul si ne vom păzi de el.
Pe deasupra acestora,
să fim, încă întru cântări si în slujbe sârguitori. Să avem bine mintea noastră
la citire; că, precum se hrăneste trupul si creste cu hrana pâinii, asa si
sufletul se hrăneste cu cuvintele cele dumnezeiesti. Să facem plecările
genunchilor după puterile fiecăruia, în tot ceasul, după măsura ce i s-a dat.
Să lucrăm si lucrările mâinilor noastre, pentru că cel ce nu lucrează nimic, nu
este vrednic nici să mănânce, precum grăieste Apostolul. Să ne îndreptăm unul
pe altul, că unul, adică, este neputincios, iar celălalt, în toată puterea. Si
să nu ne învrăjbim, numai ce este bun să facem, să fim dulci la vorbă, pasnici,
îndurati si milostivi, blânzi, buni, ascultători, plini de milă si de rodurile cele
bune. Si pacea lui Dumnezeu să păzească inimile voastre si mintea si să ne
învrednicească pe noi întru împărătia Cerurilor, pentru Hristos, Domnul nostru,
a Căruia este slava si puterea, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, acum si
pururea si în vecii vecilor. Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu