joi, 1 mai 2025

Despre dragostea adevarata

 Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Ieremia, ale Sfintilor Mucenici Eftimie, Ignatie si Acachie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru acestă zi, cuvânt despre dragostea cea adevărată, pentru care Dumnezeu iartă păcatele.

Doi frati au mers împreună la un târg, ca să-si vândă lucrul mâinilor lor. Si dacă au intrat în târg, s-au despărtit unul de altul. Iar unul, cu mestesugul si îndemânarea diavolului, s-a înselat si a căzut în păcatul desfrânării. Si, după aceea, aflându-l pe el fratele si însotitorul său, i-a zis lui: „Să mergem, frate, la locul si la chiliile noastre.” Iar el a zis: „Eu frate, nu voi merge astăzi cu tine.” Iar fratele, auzind acest cuvânt, s-a minunat si l-a întrebat, zicând: „Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine?” Iar el a oftat si i-a spus lui, zicând: „Eu frate după ce te-ai dus tu si te-ai despărtit de mine, am căzut în păcatul desfrânării si, pentru asta, nu voi merge cu tine la chilia mea.” Iar fratele, auzind acestea si văzându-l foarte mâhnit, necăjit si deznădăjduit, si vrând să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădejdei, i-a zis lui: „Frate, si eu, dacă m-am despărtit de tine, am căzut în acelasi păcat. Pentru aceasta, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre si cu osârdie să ne pocăim si Dumnezeu ne va ierta nouă greseala si păcatul nostru.”

Si asa, ascultând, fratele a mers la chilia sa. Deci, mergând la duhovnic, si-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul desfrânării, iar bătrânul le-a dat lor canon de pocăintă. Iar, ei cu dragoste primind canonul, se rugau amândoi unul pentru altul. Si, văzând Dumnezeu silinta si osteneala pe care o face fratele ce nu căzuse în păcat, pentru mântuirea si dragostea fratelui său, peste putine zile, a iertat păcatul lui. Si a înstiintat Dumnezeu pe bătrânul că, pentru multă dragostea fratelui, ce n-a gresit, s-a iertat păcatul celui ce a gresit.

Iată, fratilor, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-si pună cineva sufletul pentru mântuirea fratelui său.

 

 

(Proloage)

2 comentarii:

CARMEN spunea...

Frumoasa pilda!

Un întâi mai cu bucurii, Ioana draga! 😘🤗

din casuta noastra spunea...

La fel îți doresc și ție Carmen!❤️❤️